Capitolul 13 – Confession

– Frumos mod de a invita persoanele in casa! Am venit sa iti aduc asta, dar daca stiam ca asa reactionezi trimiteam pe cineva.

Uimire?! Putin spus. Cuvantul stupefiat se potrivea mai bine. Iar tonul lui sarcastic in nici un caz nu ma facea sa ies din transa.

– Scuza-ma, nu am covorul rosu la indemana! Era o victorie pentru mine ca reusisem sa vorbesc fara sa ma balbai, si asta era doar din cauza socului. In nici un caz nu imi transmitea el vreo emotie atat de puternica incat sa ma faca sa paralizez de bucurie sau orice alt sentiment datorat fizicului lui.

– Merge si albastru.

Dispretuiam fitele de vedeta. De ce venise? Ca sa ma enerveze? Ei bine ii iesea de minune.

– O sa iau tacerea ta ca pe un „nu”? Zambetul din coltul gurii nu facea decat sa ma scoata si mai rau din sarite. Cine se credea? In afara faptului ca era o super vedeta, daca avea chef de tratari speciale sa se duca unde stia ca e bine primit, nu la mine. Poate credea ca o sa fac exceptie cand suntem singuri, dar se insela amarnic.

– Cum ai intrat?

– Tu ai spus ca pot sa intru?!

– A…da, ai dreptate. Atat de aiurita incat nici ce spuneam nu puteam retine. Grozav! Dar…esti bine? Am continuat fastacita la intrebarea asta, eram doar ingrijorata. Actul meu impulsiv putea sa il loveasca destul de rau si nu voiam sa am pe constiinta o rana sau altceva, in cazul in care patise altceva. Cu toate ca nu cred ca as fi facut la fel si pentru alta persoana. Alta persoana putea sa iasa pe unde a venit, dar insotit de o echipa de salvare. El avea mai mult noroc. Daca aplicam tratamentul asta si pentru el ziaristi si fanele nebune m-ar transa in cel mai cumplit si rapid mod.

– Sunt bine … asta daca ignoram faptul ca am facut contact cu podeaua, sa stii ca poate un covor rosu ar fi facut impactul mai putin dur… si sa nu uitam de vaza, care tinea cu tot dinadinsul sa faca cunostinta cu capul meu, daca era pasnica reusea, dar se pare ca tot ce s-a ales de ea sunt doar mii si mii de bucatele de cioburi. Cu toate astea … mda, cred ca pot sa spun ca sunt bine.

Ma abtineam sa nu afisez un zambet pe fata mea, nu voiam sa recunosc in fata lui dar stia sa ma induca in eroare si avea si putin umor.

– Inca sunt in soc … in soc ca tu esti aici. De ce ai venit? Da, asta putea fi numita o incercare de a schimba subiectul in care eu eram personajul negativ, dar incercarea mea era mai mult decat patetica.

– Cum am spus mai devreme, am venit sa iti aduc asta. Si si-a indreptat capul spre patul dezordonat unde lasase cutia.

In lumina vaga, facuta de lampa se vedea cutia frumos ambalata si cu o funda albastra. Eram dezamagita de mine si de felul in care arata camera. Dezastru era putin spus pe langa ceea ce se afla acolo, si un uragan ar fi fost mai bland decat mine. Poate exageram, dar existau haine in fiecare coltisor al camerei.

Avand in vedere ca imi era imposibil sa ma deplasez catre musafirul meu neinvitat, din cauza cioburilor am considerat un moment bun ca sa folosesc aspiratorul.

Dupa ce am terminat, l-am surprins uitandu-se la picioarele mele – sau poate mi se parea, sau eram eu prea ‘paranoia’ ? – in momentul in care mi-am indreptat vizibil privirea catre el, se uita absent la dezordinea din camera, speram sa nu pomeneasca nimic de asta, asa ca am profitat de momentul tacerii lui si l-am invitat in bucatarie, cu scuza ca o sa il servesc cu cafea. Cred ca eram in stare sa fac pe gazda.

– Se presupune ca fetele sunt mai ordonate…

– Si parca eu ti-am spus ca fac exceptie de a nu sari pe tine, deci fac exceptie de la multe alte lucruri.

– Cum ar fi?

– Este viata mea, si nu am de gand sa te invit in ea ca sa afli detali pe care nu vreau sa le cunosti.

Stiu prea directa. Dar oricat de mare vedeta era el nu aveam de gand sa ii suport cererile ca si cum m-ar cunoaste, pentru ca nu ma cunoaste.

– Am spus asta pentru ca am vazut ca aproape ai terminat pachetul meu.

– Si ce vrei sa ti-l platesc pentru ca l-am consumat? O sa o fac, nu imi place sa ma stiu datoare. M-am ridicat dupa scaun dar el m-a prins de mana si si-a miscat capul intr-o parte si in alta in semn ca nu e nevoie.

Acum cateva secunde puteam sa jur ca avea cea mai aroganta expresie pe care o vazusesm, nu visam si nici nu imi imagina … dar chipul lui chiar parea trist!

Oare s-a lovit atat de grav la cap? Nu voiam sa las garda jos si sa ma preocup de starea lui, eram furioasa pe el, si o sa mai fiu un timp bun de acum incolo. El era raspunzator pentru faptul ca revenisem la obiceiuri nedorite. Si da, eram infantila in speranta ca asa ma puteam apara. Dadeam vina pe el ca sa nu ma acuz pe mine, pentru ca imi convenea situatia asta mai mult decat imi dadeam seama. Imi placea pentru simplul fapt ca puteam sa arat cu degetul pe altcineva cand eu aveam cea mai mare parte din vina. Dar acum, daca lovitura era de vina pentru expresia lui, inseamna ca eu eram cea responsabila.

Meditam absenta asupra situatiei, nefiind capabila sa distrug tacerea interminabila care isi facuse loc langa noi. Cu mana in parul lui si privirea incruntata isi lua o tigara si intinse pachetul spre mine. N-am mai stat pe ganduri si am luat una cu privirea inca atitita pe miscarile lui. Am oftat. Nu eram genul caruia nu ii pasa, din contra! Incercam sa par de gheata doar pentru a ma apara. Voiam sa incerc sa destind atmosfera, dar pana sa apuc sa zic sau sa il intreb ceva a deschis el gura si a inceput.

– Esti printre putinele persoane care nu sar pe mine.

Sincer nu stiam ca mai exista, poate ca persoanele la care se referau, nu le placeau baietii. Mi-am retinut pofta de a-mi satisface amuzamentul asa ca incercam sa imi tin gandurile doar pentru mine. El nu ma privea, ci se uita la ceasca de cafea, speram sa nu creada ca e murdara. Asa era ea, avea un aspect de huma. Poate prefera sa i-o dau pe cea in forma de vacuta? Data viitoare o sa il intreb. De fapt nu va mai exista o data viitoare, o sa am grija sa folosesc vizorul usii.

– Iti plac baietii? In urma intrebari lui am ramas proasta.

– Citesti gandurile? La intrebarea mea el incepuse sa rada, nu vedeam ce e amuzant, partial asta gandeam eu despre altele, dar nu era cazul meu. Intr-un sfarsit a renuntat la hohte si mi-a raspuns.

– Nu … deci asta inseamna ca esti?

– Sigur ca nu! Asta e o intrebare stupida.

– Si atunci ce te-a facut sa crezi ca pot citi ganduri?

– Faptul ca asta as crede eu despre altele care nu sar pe tine… si nu e cazul meu.

Si daca se mai uita atat de sceptic la mine aveam sa ma enervez. Pana la urma ii demonstram daca era cazul. Si nu as spune ca mi-ar displace, rau nu arata deloc.

– Am ceva pe mine? Fir-ar! M-a prins studiiandu-l.

– Oscilam intre a-ti demonstra sau nu, si daca da in ce mod.

– Asta nu as accepta eu. Fata lui plina de un zambet molipsitor se transforma treptat intr-una fara expresie. Pana acum nu credeam ca sunt atat de urata incat sa reactioneze cineva asa. Uitasem cum este sa fii respins si stiam si de ce, sentimentul nu era tocmai placut.

– Nu e din cauza ta, continua el, dar probabil imi vazu incruntarea si se opri din explicat. Ce?

– Parca ai spus ca nu citesti ganduri.

– Nu citesc … ei bine …

Incercarea lui de a isi gasi cuvintele era dureroasa pentru el si iritanta pentru mine, daca avea de gand sa imi spuna ca ma respinge nu contau ca sunt alese sau nu cuvintele, aveau acelasi inteles.

– Prietena m-a parasit, continua el in cele din urma. Parca imi cazuse o caramida in cap de la etajul zece. De cand scria pe fruntea mea psiholog sau consilier matrimonial? Azi dimineata, cand am verficat oglinda, nu aveam nimic asemanator. Nu eram obligata sa il ascult, nu voiam sa ma incarce si el cu povestea lui despre o iubire neimpartasita, ca o aveam si eu pe a mea si imi era mai mult decat suficient, mai ales ca a mea cu siguranta nu se putea realiza.

Parca imi statea in gat ca sa il indreb daca are asa ceva. Dar vazandu-i fata, entuziasmul meu de a il tachina se dezarma complet si am renuntat la orice remarca rautacioasa, sau cel putin incercam sa renunt.

– Vrei sa vorbesti despre asta? Il compatimeam si stiam sentimentul, asa ca pentru asta puteam sa il consider doar un vechi prieten. Nu aveam de gand sa il intreb detali sau altceva care sa imi spuna cine ar putea sa fie presupusa lui iubita. Daca aveam sa aflu vreodata avea sa fie doar pentru ca imi spusese el din bunavinta a lui.

Drept raspuns am primit un „nu” care parea mai amar decat pelinul si capul lui se lasa pe bratele sprijinite de masa. M-am dus sa ma asez pe scaunul de langa el si ii mangaiam spetele de sus in jos, altceva nu stiam ce as putea sa fac. La momentul atingerii isi ridica capul si se uita inspre mine, nu puteam sa ii privesc ochii verzi, aratau prea tristi. Am inlemnit la gestul lui neasteptat. Imi cuprinsese corpul intr-o stransa legatura facuta de bratele lui incat nici nu puteam sa il indepartez, dar nici nu voiam.

Isi pleca fruntea pe umarul meu si cateva secunde am ramas in pozitia aceea fara sa ma misc, pana cand el se ridica.

– Cred ca ar fi mai bine sa plec, vocea lui era stearsa. Cu pasi grei se indrepta catre iesire si acum se uita in spatele lui, la mine.

– Acum nu iti mai faci griji ca sunt reporter sau ziarista? Voiam doar sa detensionez situatia, speram ca reuseam.

– Nu, nu ai nici fata nici minte pentru asta.

Asta era lovitura sub centura, dar am hotarat sa nu il contrazic, doar i-am zambit la fel cum imi zambea si el mie.

Cu gandul la scena pentrecuta m-am dus in dormitor, aveam nevoie de somn, poate ca totul fusese in mintea mea, oricum era incredibil o astfel de situatie. Dar totul a fost real, la fel de real precum eram eu in camera mea cu privirea atintita asupra patului si a cutiei pe care el mi-o lasase.

A spus ca e pentru mine.

15 răspunsuri to “Capitolul 13 – Confession”

  1. in sfarsit…ma apuc si citesc :X:X:X

  2. Ce tare! Stiam ca-i Rob! A fost super! Buna treaba! Succes in continuare si spor la scris:X:X:XSper ca sa postezi curand capitolul urmator:X:X

  3. deci…este superb…imi place sper k l-a sfarsit sa fie cu rob…:X:X:X

  4. Sincer si eu sper ca la final sa ramana cu Robert. Please! Stiu ca o sa faci alegerea corecta:X

  5. eu as vrea sa ramana cu Tay pentru ca sunt asa milte ficuri cu Rob,le-am citit si imi plac la nebunie…as vrea ca asta sa fie mai diferit. oricum ar fi…Good job 😀 astept continuarea

  6. si eu vreau cu rob…taylor e prea copilaros…. si ea e o fire sensibila si iubitoare…care s`ar potrivi cu rob….. oricum tu decizi ….. pupici:*::* super capitolul`:*:*:

  7. wow…io nu nu l-as parasi pe Rob – daca asi fi prietena lui – :)))
    mie imi plac amandoi, asa ca nu conteaza cu cine ramane…cred;))
    cand pui urmatorul capitol?:>

  8. Cam cand apare capitolul 14? Sincer sunt foarte nerabdatoare sa citesc continuarea:X:X

  9. frumos :X dar ultimul lucru care l-a zis Rob m-a lasat masca:-O:D

  10. ce super!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. :)) mi-a placut mult ultima replica a lui rob :)) … imi place ca scri intr-un mod relaxat …un jok de cuvinte foarte placut 😉 tine-o tot asa !

  12. cadou Bluu 😡

    Rob 8->

  13. Mie mi s – a parut emotionant. 😦
    Dar de unde stia el unde sta? :>
    Oricum, nu imi pare rau ca s – a despartit de prietena lui. :)) Imi pare rau doar ca sufera. 😦
    Superb. 😡 Sublim. 😡
    Oare ce o fi in cutie? 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: