Capitolul 14 – Give me a clue

Pot sa spun ca pana acum imi era antipatic, chiar foarte antipatic, dar parca imi ghicise punctul slab si profita din plin de el. La toata suferinta pe care ochii lui o transmiteau nu puteam ramane imuna, nu eram suficient de puternica, nu eram de gheata. Toata aceea durere era mult prea puternica si imi era mult prea cunoscuta, o traisem pe pielea mea si inca se mai simteau cicatricile acelui episod din viata mea.

Poate credea ca se revanseaza fata de mine dandu-mi un telefon in locul celui pe care el mi-l distrusese, dar nu era nevoie si nici necesar. In schimb biletul care se afla in interiorul cutiei, care insotea minunatul xp phone era mai mult decat suficient. Cuvintele spuse din inima si parerile de rau, regretate cu adevarat le acceptam in vorbe. Faceau mult mai mult decat orice lucru material.

Un „imi pare rau!” imprimat pe hartia alba, cartonata, iesea in evidenta, la fel de mult precum ochii lui aseara. Ochi in care predominau tristetea in locul verdelui intens.

Faptul ca mi-a spus ceva de o importanta vitala pentru el – mai degraba ii scapase – ma facea sa cred ca acum regreta amarnic si astepta ca in orice moment sa gaseasca totul pe prima pagina a unui tabloid . Stiam ca o posibila intrevedere cu el nu va se mai intampla, dar pentru orice eventualitate trebuia sa imi alung acea imagine din mintea mea, nu voiam sa il privesc cu mila. Era cel mai oribil lucru. Poate al doilea cel mai oribil lucru. Primul putea fi momentul in care te parasea fiinta iubita, iar al doilea cand toti ceilalti te priveau cu mila, si presupuneau ca stiu cum te simti, cand ei erau mult prea departe de adevar. Nu aveai cum sa iti imaginezi asa ceva si sa presupui ca stii cum e. Puteai doar sa stii din propie experienta, asa cum o stiam si eu.

Nu stiu cand trecuse timpul atat de repede, incat eu ajunsesem pe o strada necunoscuta. Capul imi era atat de greu, nu stiam daca somnul sau oboseala e de vina. Cred ca amandoua se pusese de acord ca azi sa fie impotriva mea, in front cu vremea de afara.

Un local dragut imi atrage atentia. Totul parea cald si exact de asta aveam nevoie. Imi scutur cu iuteala stropii de apa din par. Probabil de dincolo de geam arat precum un catel ce tocmai a evadat din mainile stapanului ce il obliga sa faca baie, dar asta era ultima mea grija. O fetita blonda isi lipeste nasul mic de geamul urias si zambeste. Pornesc hotarata in incapere. Cel putin pana se va opri ploaia aveam sa stau intr-un loc uscat.

Eram stingherita si incepusem sa ii dau dreptate Adei, ca sufar de paranoia. Aveam impresia ca toata lumea se uita la mine pe furis si vorbesc in soapta. Pana si chelnerul care ma servise cu cafea parea ca ma studiaza prea mult. Am presupus ca ii aduc aminte de cineva drag, doar asa puteam sa dau verdictul: „Nu, nu sunt paranoica!”

Fetita de mai devreme inca imi zambeste cald si ma aduce cu picioarele pe pamant, facandu-ma sa uit si de paranoia mea. Se tot ruga de bunica ei, ochii umplandu-i se de lacrimi cand era refuzata. Cu un oftat bunica ei accepta sa ii faca pofta nepoatei, doar de dragul zambetului. Se uita la mine timida si pare sa oscileze in a veni sau nu, ii zambesc inapoi in semn ca e in regula si vine topaind spre mine.

– Pot sa primesc un autograf?

De data asta era mai bine, nu mai era o caramida era un ghiveci pe care il simt ca aterizeaza in capul meu. Imi revin repede din soc si ii zambesc, nu voiam sa o dezamagesc asa ca ii semnez hartia alba cu toate ca mana mea era mult prea rosie si inghetata din cauza frigului. Cine stie cu ce vedeta m-a confundat. E lamentabil pentru ea sau va fi in momentul in care isi va da seama ca nu am nici o legatura cu partea asta a lumi, cel putin nu in mod direct. Privesc in continuare la fericirea pe care o emana si cum mana ei mica si alba flutura semnatura mea in fata bunici ei.

Sangele isi revenise, la fel si temperatura corpului meu, asa ca ma indrept incet spre iesire, catre aerul rece. Macar nu mai ploua! Arunc o ultima privirea catre fetita blonda si ii zambesc calduros in timp ce ea imi face cu mana, dar nu ratez privirile celorlalti, care ma priveau mai degraba ca pe un extraterestru, decat pe un om. Cat de rau ma deteriorase ploaia? Poate devenisem incolora si aratam mai degraba a specimen.

Merg agale spre … spre locul unde ma vor purta picioarele. Nici eu nu stiu ce as putea face intr-o astfel de zi, doar ca un tituit asurzitor se aude in spatele meu, si parca facea tot posibilul ca sa nu ma lase sa visez la un loc in care sa fiu. Deja imi doream ceva ca sa imi acopar urechile, poate niste doape ar fi cele mai indicate. Sau orice altceva care sa ma faca sa nu mai aud nimic din jurul meu.

Iritata ma intorc cu spatele sa vad pe idiotul care este atat de disperat de nu inceteaza cu insistenta lui. Surprinzator nu era un idiot, ci o nebuna…Ada! Care imi face semne ca o disperata sa urc in masina.

– N-ai auzit de sensibilitate auditiva, sau tu nu ai asa ceva?

– Buna si tie Ada! Si eu ma bucur sa te vad! A..da fac foarte bine! Nu trebuia sa ma intrebi.

– Las-o naibii de de politete si de salut.

– Irascibilo! Ce ai azi? E problema mea daca urechile mele duc lipsa sau nu de sensibilitate.

– Ce ai tu?…

– Fiindca nu ma intorc la orice claxon auzit nu inseamna ca am ceva. Scuza-ma ca nu ma intereseaza cati si ce fel de libidinosi sunt interesati sa ma vada si din fata si nu numai din spate.

– Nu face pe nestiutoarea. Te cunosc destul de bine, si stiu ca te pricepi la scene si sa ascunzi lucruri..Dar si fata de mine?

Era nebuna! Ma scotea si pe mine din sarite, mai ales tonul ei de atotstiutoare si faptul ca ma acuza de ceva ce nu facusem, sau nu stiam ca am facut. Ce o apucase?

– Esti dusa?! Explica-mi ca la maimute, poate asa inteleg!

– Nu folosi tonul asta cu mine.

– Folosesc ce ton vreau. Si fi atenta la cum conduci!

Era prea agitata si daca nu era atenta la drum nu voiam sa aflu cum e sa faci cunostinta cu o masina de pe contrasens.

– Lasa condusul meu. Tu ai ceva de explicat.

– La dracu Ada, spune-mi naibii ce e de explicat ca nu inteleg.

– Faptul ca tu imi spui ca suspini dupa Taylor, dar te afisezi cu Pattinson!

Ramasesem proasta. „..te afisezi cu Pattinson!” vocea ei imi rasuna in cap ca un ecou. Eram incapabila sa ma apar, vocea mea nu voia sa reactioneze la comenzile date de creierul meu, ma simteam intepenita, inghetata, paralizata. Si tradata, de faptul ca pana si corpul meu incepuse sa fie impotriva mea. Capul imi zvacnea si statea sa se sparga!

Cum dracu se ajunsese la asa ceva?! Pattinson?

– Nu iti dai seama cum se simte el acum! Ai idee cat de mult il va rani povestea asta? Cum poti sa fi ca celelalte? Cum poti sa nu imi spui mie?

Adica ea credea ca eu am spus povestea asta, si probabil Robert la fel… credeau ca sunt o profitoare? Trebuia sa le iau pe rand. Sa calmez tremuratul care incepuse sa imi strabata tot corpul sau ajungeam sa innebunesc din cauza nervilor si a intelesurilor.

– Fir-ar Ada! Pe ce planeta esti? Ieri nici macar nu credeai ca aveam fata sa stau cu Rob de vorba si acum crezi ca am o relatie cu el. Perfect! Rostesc pe un ton iritant.

– Mai nou suntem si familiarizate cu el…Rob?!

La dracu! De ce mi-a scapat tocmai acum asta, nici macar nu imi placea diminutivul asta.

– Stiu ca mi-ai spus, si stii ca nu am nimic impotriva. Poti sa faci ce vrei… atata timp cat eu sunt prima care afla!

Era mai rau ca mama. Si mai rau si mai posesiva, dar ma obisnuiesm asa cu ea si asta nu ma mai deranja.

– Acum ca am lamurit … Care mai e problema? Expresia dupa fata ta pare sa fie nemultumita.

– Nu te judec, doar ca nu te inteleg…de ce mi-ai mai spus ca suferi din cauza lui Taylor si ca are si prietena? Cand tu esti cea care umbla cu altcineva!

Eram in pom. Tonul Adei ma dezarmase total, de la furie trecuse la parere de rau. Iar eu tot nu intelegeam.

– Stai, stai, stai…! M-ai pierdut! Cum adica eu sunt cea care are pe altcineva?

-…Pattison?! Iti spune ceva? si isi da ochii peste cap in semn de exasperare.

– Care parte din „nu sunt cu Pattinson” nu o intelegi?

– La naiba Em! Atunci explica-mi asta!

Imi trantise in fata o revista. Ma uitam surprinsa la ea, neintelegand ideea. Dar eram nevoita sa aflu din ea, Ada era prea incruntata si parca ii disparuse tot cheful de vorba. Citesc titlul ingrosat de pe prima pagina „Fotografii exclusive cu Pattinson si prietena lui!„. Pana aici era ok nu vedeam legutura lor cu mine, desi ma gandeam la Robert si imi parea rau pentru el ca s-a aflat relatia lui acum cand era departe de a avea o prietena.

– Sa explic ce Ada? Jur ca nu inteleg nimic!

Enervata imi ia revista din maini si o deschide cu repeziciune, stiind exact pagina, ca mai apoi sa mi-o tranteasca iar in fata.

Asta! sopteste printre dintii cu manie.

19 răspunsuri to “Capitolul 14 – Give me a clue”

  1. Erau pozele de cand au fost blocati in lift? Sper! Saraca! Prin cate trece si ea si Robert. Ai scris foarte frumos. Spor la scris in continuare:X:X

  2. foarte frumos…dar saraca patimeste cam multe:D…deabea astept continoarea sa vad ce se intampla…

  3. hei pai ai scris putin…..asta inseamna ca urmatorul capitol il pui mai repede……….ashai;;)? haide te rooooooooooog…………sunt curioasa de moor:D:D:DD:……..chiar daca a fost scurt mi`a placut:P:P……esti funny;))…pupicii:*::**:

  4. superb…astept capitolul urmator :*
    aprop…ma lasi sa-ti pun ficul pe blogul meu cu ficuri si stiri Twilight?

  5. este super ficul si abea astept urmatorul capitol….te descurci minunat….:)Bravo!

  6. nu am mai avut cand sa intru…credeam k o sa gasesc mai multe capitole scrise, dar ma multumesc si cu astea.
    te descurci bine:>

  7. super super super :X:X

  8. misto….am ajuns sa citesk>>>>>of

  9. ce super!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  10. deci ficul asta ma „inebuneste” …imi place enorm :X:X:X

  11. dc ii spui pattison si nu pattinson?…iti place mai mult asa?:*

    • hey mary 🙂
      nu stiu de ce dar se pare ca pana acum nu am observat greseala asta 😕
      insa o sa corectez, multumesc ca mai facut atenta;)

  12. Poftim?! Dar nu avea cum sa ii faca poze! Erau la ea in casa, si nu se intampla nimic, pentru Dumnezeu!
    Stai! In lift?!
    Dar nu. nu. nu! Acum Robert o sa fie trist. Si toti ceilalti. Si pe ea, care o durea atat de mult ca el era trist..
    Cine a facut asta?
    Poate chiar el.. 😦
    Superb. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: