Capitolul 18 – Already gone

Cuvinte. Astea erau vorbele lui. Doar niste cuvinte aruncate in van, zadarnice si nemiloase sufletului meu. Veneau si plecau in acelasi timp, nelasandu-ma niciodata singura, nelasandu-mi spatiu. Incercand sa ma sugrume cu intelesul lor, cu simplul fapt ca imi pasa de tot ceea ce tine de el.

Cat as vrea sa le uit! Sa uit totul si sa am sansa sa indrept lucrurile. Dar cuvintele sunt neinduratoare, apsandu-mi gandul si nelasandu-ma sa trec peste cateva vorbe amarate.

Incearca altceva! Trage aer in piept, o inspiratie cat mai adanca. Incearca sa te calmezi!” vocea necunoscuta ma indruma catre o iesire din abisul in care ma aflam. „Daca joci, joaca pentru a pastra, pentru a castiga. Tremuratul nu te ajuta si nici amanarea. Timpul de gandire nu mai exista, e randul tau sa actionezi!” Probabil era constiinta mea, acea intutie care ar trebui sa existe la fiecare persoana in parte, dar care in cazul meu ma cam lasa uitata si pe unde apuca.

Intunericul nu mai era intuneric! Nu ma aflam pe jos, pe suprafata rece a holului asa cum credeam, eram in patul meu si inconjurata de peretii credinciosi, din nou. Lumina pala, slabita, lipsita de intensitate era facuta de cateva lumanari asezate in locuri departate de mine.

Simplul fapt ca eram acum in pat ma facea sa cred ca totul fusese un vis, un vis urat. Incercam sa imi amintesc daca visul a inceput o data cu sarutul lui Pattinson, daca el a existat, daca buzele lui catifelate au atins o parte din mine. M-am convins ca totul e real. Simpla mea miscare de a ma ridica m-a facut sa ametesc si sa imi simt capul greu si plin de durere. Probabil voia sa se razbune pentru lovitura nemeritata pe care a capatat-o in hol.

Cum am ajuns aici? Asta nu reuseam sa imi amintesc. Cazatura nu a fost atenuata, iar daca vreun vecin m-a vazut intinsa pe jos nu ajungeam in camera, cu siguranta. Poate ma trezeam in aceiasi pozitie in care aterizasem, ei considerand ca dorm sau poate in cel mai rau caz ma trezeam fara nimic in prajma mea.

Sensibilitatea mea inca mai este prezenta, asa ca mirosul fumului de tigara ma acapareaza complet. Atenuandu-mi surpriza care ar fi fost tiparita pe chipul meu in momentul cand il vad pe el, pe Robert sprijinit de un perete al camerei, studiiandu-ma.

Pana si peretele se indragostise de el. Sau poate ca el prefera pretele dur si rece decat sa fie in apropierea mea, intr-un loc moale, cald… adica in pat.

– Nu ma intrebi cum am intrat?

Nu trebuie sa deschid gura, daca o fac am sa regret…

– Probabil ai ramas fara voce la cate mi-ai zis.

– Ce ti-am zis?

Am sarit ca arsa ridicandu-ma speriata in capul oaselor. La starea mea de inconstienta partiala orice prostie e posibil sa fi zis… sau orice adevar, pe care el nu trebuie sa il stie.

– Acum ai voce!

– Ce realizare sclipitoare.

Rostesc cu o jumatate de gura. Inca asteptam sa iasa fugind din camera si sa raman singura.

– Trebuia sa nu aflu ceva?

Bataile inimii se amplifica, respiratia mi se accentueaza si simt cum tot corpul incepe sa arda. Voiam sa fie furia cea care ma face sa reactionez asa la vederea si la vocea lui … dar nu cred ca asta era cauza. Incercarea mea de a parea calma si neinteresata de prezenta lui se duce pe apa sambetei.

Cu fiecare cuvant pe care il rostea se deplasa mai aproape. Atat de aproape de pat, de mine incat ma temeam sa nu auda sau chiar sa vada inima mea batand atat de repede la distanta minuscula dintre noi, o distanta care devenea inexistenta. Speram ca pieptul, hainele sa fie suficiente incat sa nu ma dea de gol. Stiu ca trebuie sa trec si peste asta, mai devreme sau mai tarziu.

Apropierea lui devenise mult prea vizibila, mirosul pe care il emana ma inunda complet. Inchid ochii, dar nu pentru a anticipa momentul care ar urma, ci pentru a incerca sa spun o rugaciune, dar un gand speriat ma intrerupe. Prin fata ochilor imi trece ultima lui apropiere. Imi aminteste sentimentul de dimineata, sentimentul dezamagiri. Mult prea atasat de persoana mea.

Ma intreb daca o sa vad soarele dupa seara asta, sau un nor negru si urat o sa mai pluteasca deasupra mea. Multi nu au sansa de a spune „adio” ,dar multi nu o fac, si se intorc doar cand vor.

Ma ridicasem inca odata si incercarea era aproape reusita. Vroiam sa ies din incapere, aveam impresia ca se micsoreaza  si ca incepe sa devina ciudat de cald. Simteam ca ard. Dand sa ies din incapere, in toata graba mea am dat peste Robert, care ajunsese in spatele meu si intinse bratele sa ma prinda, incat bratele noastre se inclestara automat.

– Iarta-ma, spuse el cu o voce groasa si buzele lipite de parul meu. Esti bine?

– Nu, nu sunt bine! incepusem sa strig desi inca imi tineam capul la baza gatului sau.

Inima lui batea cu putere in urechea mea. Simteam cum fiecare nerv al trupului mi se trezea la viata. Scanteia dorintei se aprinse si o nevoie disperata incepea sa-mi alimenteze miscarile. Dar acum… e prea tarziu sa imi mai evaluez viata, acum ma las purtata de val, din nou.

N-am rezistat impulsul si mi-am aruncat bratele de gatul lui, tragandu-i gura spre a mea. Buzele lui mi le intalnira pe ale mele cu o intensitate arzatoare.

Nu era nimic sovaitor in felul in care ma saruta, cu gura deschisa cerand intrarea pe un teritoriu necunoscut. N-am putut sa-mi reprim un geamat cand i-am simtit limba cutezatoare. El isi aluneca mainile peste umerii si gatul meu, trecandu-si degetele prin parul ondulat.

– Nu e un avans, Em, n-am…, spuse el in timp ce buzele i se plimbau peste fata mea facand ca focul pe care il simteam sa se transforme intr-o caldura incandescenta. O sa ma oprec … peste o clipa.

– Da, trebuie … sa ne oprim.

Pielea mea ardea sub hainele incomode. Coapsele lui se dapartara apasandu-mi trupul.

– Oh, Doamne, iarta-ma Em, n-ar trebui sa…

– Nu, nu putem, …

M-am desprins de el doar pentru ai desface primul nasture al camasii si apoi pe toti ceilalti. Bluza mea era de mult aruncata intr-un colt al camerei, acum problemea era asupra nasturelui si al fermoarului blugilor, care in final mi-au fost trasi peste solduri si coapse.

– Vrei sa ma opresc? Intrebarii stupide, vorbe si mai stupide, eu tot ce vroiam era sa continue traseul mainilor lui spre sanii mei.

– Nu, nu …

Din nou in patul parasit si singuratic de mai devreme, doar ca de data asta el ma insotea in timp ce incercam sa ne reglam respiratiile. Cu ochii stralucind isi trecu o palma sub fiecare san. In timp ce se apropia sa ii sarute,  mainile lui imi desfacu inchizatoarea sutienului. Un tipat involuntar imi scapase printre dinti.

Mainile lui erau familiarizate cu partea superioara a coapsei. Miscandu-se ritmat cu corpul meu, in timp ce respiratia ii de venea tot mai greoaie si ma saruta cu pasiune, strivindu-mi fata de a lui.

***

Ma trezesc buimaca si cu un zambet stupind pe fata. Imi amintesc noaptea petrecuta cu el, senzatiile pe care le-am simtit la fiecare atingere a lui. Intind mana spre locul unde el ar trebui sa fie si il gasesc acolo. Visul era realitate, iar eu aveam parte de soare. Realitatea devenise mult mai buna decat „fericiti pana la adanci batraneti”.

Ma intorc spre fata lui, sa memorez amintirea acestei dimentii, a nopti care a trecut si a clipelor in care existam doar noi. Il mangai incet si delicat, fara sa il trezesc din somnul adanc si imi infasor bratul de trupul lui in asteptarea lui mos Ene.

– Buna dimineata!

Imi sopteste usor in ureche cu zambetul pe buze. Eram atat de dornica sa imi ridic capul si sa il sarut cu pasiune, dar imi reprim sentimentul nevrand sa il stresez sau sa creada ca nu ii dau aer pentru a respira.

– Este chiar foarte buna. Incep eu sa chicotesc si sa il strang putin mai mult in brate. Sa stie ca nu m-ar deranja astfel de diminetii oricat de matinale ar fi ele.

Isi pune un sarut pe fruntea mea si continua o noua traiectorie spre buzele mele pentru un mic contact . Multumita sa il simt langa mine si ca sunt inconjurata de bratul lui, inchid ochii.

***

Cosmar tampit! Nu stiu exact ce visasem. Dar starea de anxietate o simteam si acum. Realizand ca langa mine se afla el ma calmez instantaneu, dar nu pentru mult timp. Locul de langa mine, care mai devreme era ocupat, este gol si pustiu. Caut cu privirea prin camera asupra unui indiciu sau ceva asemanator, care sa imi demonstreze ca el inca mai e aici.

Cu trupul infasurat de catre cersaful alb, martor neanimat al noptii petrecute alaturi de el, ma ajuta sa imi acopar corpul gol si plin de senzatia saruturilor lui.

Nimic! Totul a disparut… ca si cum nu ar fi existat. Ma indrept catre balcon, pentru a imi oxigena creierul, si realizez ca el exista, doar ca a preferat sa ma lase singura, sa cad din nou, sa ma afund in prapastia fara fund. Il vad urcand in masina blindata, avand o expresie ravasita. Dar-ar tancul peste el! Sigur din asta nu ar scapa.

Simt ca toata fericirea pe care am simtit-o noaptea trecuta nu imi poate alina nici macar jumatate din suferinta pe care o simt in suflet. Banuiam ca povestea dintre noi – a noastra nu o puteam numi, nu exista noi – se va sfarsi … insa speram la un final diferit. Se pare ca m-am inselat.

Dupa o buna perioada de inghetat in gerul de afara intru spasita in camera. Evident ca nu rezist tentatiei de a imi lasa lacrimile sa se rostogoleasca haihui pe obrajii rosii, arsi de ger, deja. Incerc sa lupt cu mine insami, dar stiu ca voi pierde. In astfel de clipe, reusesc sa ma pierd, intotdeauna.

Ma arunc pe patul nefast care participase si el la asa ceva. Degetele nu se pot abtine si incet se instaleaza in parul meu tragand de el, pentru a atenua durerea din suflet.

Nu imi vine sa cred ca a plecat fara sa imi adreseze un cuvant. A inchis usa incet, plecand ca un hot. Unul care mi-a luat fericirea. Voiam sa cer mai mult, dar imi ajungea si putinul pe care mi-l putea daruii. Teama a fost mult mai puternica indepartandu-l de mine fara nici un raspuns? Lasandu-mi inima ranita, lasandu-ma in spate?

As vrea sa pot sa las si eu in urma totul, la fel ca tine, sa nu iti simt lipsa sau sa ma gandesc la o noua asteptare, de a te intoarce din nou aici, langa mine, sa te simt inundandu-ma cu saruturile tale.

As vrea sa cred ca este un vis si incurand ma voi trezi alaturi de tine, langa pielea ta, la fel ca acum cateva ore.

Macar sa gasesc o hartie cu cateva randuri apretate sau fraze fara inteles. Sa imi spuna ca nu sunt eu de vina.

Pe buzele mele au ramas numai gustul unui sarut de plecare.

Anunțuri

18 răspunsuri to “Capitolul 18 – Already gone”

  1. yeee..prima. :)). revin knd termin de citit :d

  2. ok knd a a inceput secventa a treia m-am speriat putin crezând că visase si in prima parte :)). bine ca nu e asa.

    foarte frumos. e impresionant cum reusesc sa transpui trairile. : -)

    :* >:D<

  3. ff frumos..ma cam speriat am crezut ca era doar un vis..huu ce usurare..superb capitolul:X

  4. woooow……….asta nu e ca la reclama prima data mana pe picior la a doua intalnirea mana pe picior + sarut ………… aici e tooot pachetul………. si imi placeee……. asta da pupaceala………..un capitol foarte frumos, pacat ca toot timpul rob face decizii stupide care in final ajung sa o raneasca pe em….te pupacesc:*:***:*:

  5. Wow! Super! Unul din capitolele mele preferate. De ce este unul din capitolele mele preferate? Pt ca stiu ca Rob a plecat doar pt ca nu vroia sa o trezeasca, dar sunt sigura ca o sa se intoarca. Sunt mai mult decat sigura. Bravo! Te descurci minunat. Spor la scris in continuare si deabea astept sa apara urmatorul capitol:X:X:X

  6. superb….astept urmatorul capitol

  7. Saraca Em.Si Robert asta pleaca asa,din senin.Oricum e frumos si stiu ca se va rezolva:).
    Pupici:*si sa vedem urmatorul capitol>:D<

  8. knd pui urmatorul capitol?:X:X:*

  9. Robert tot mereu o lasa cu ochii in soare pe Em asa ma lasa si pe mine ca nu ma asteptam la asa ceva:D
    frumos superb genial:X:X…dar nu trebuia sa plece asa de repede putea sa mai stea:D:))

  10. waw…dar de ce a plecat…saraca…ohhh
    asa frumos,genial,superb!!!!!!!!!!!!!!!il ador ficul!!!!!!!!!!!!:X:X:X!!!!!!!!

  11. extraordinar !!!! ma bucur foarte mult ca ti-am descoperit ficul ….desi putin mai tarziu :d ….oricum ador ficul , faci o treaba superba !!!!!!!!!:X:X:X:X

  12. nu gasesc foarte des ceva care sa ma atraga in mod special ( ca acest fic de exemplu 😡 ) …iar cand o fac ma bucur din plin 😛 :*

  13. Haide maaaai, iar m – am pus pe plans. 😦 :(( nu crezi ca am plans si eu destul?! :(( 😦
    ” Pe buzele mele au ramas numai gustul unui sarut de plecare.” Oare asta sa fi fost sarutul de plecare, intr – adevar?
    Dar ce e cu expresia aia ravasita? 😦 Oare ii pare rau.. ca pleaca? 🙂 Se va intoarce apoi la ea?!
    Si… poate sa ii para si rau ca au facut asta, si o lasa asa.. si ca nu se va intoarce. Sau regret.. ca au facut dragoste, de tot. 😦
    Capitolul meu preferat. Defapt, printre preferatele din acest fanfic. Nu. Pe toate le ador, all are my favorites. 😡
    Mirific. 😡
    Perfect.. intr – o oarecare masura. 😦 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: