Capitolul 20 – A long way from home

In lumina slaba a lunii, la cativa pasii de mine, e el. Ma priveste in ochii cu aceiasi intensitate, dar un nou sentiment imi face corpul sa tremure, e ca si cum as simti ca dragostea trece pe langa mine. Incerc sa te ating fara sa ma gandesc ca vei rade de mine. Stiu, e un gest necugetat, la fel ca orice gand care imi strabate mintea, dar este involuntar. Nu ma pot abtine. Imi ridic neputinciasa mainile spre urechi, dar in acelasi timp simt cum caldura imbratisari tale ma readuce la viata, concluzionand ca inima ta nu e de gheata.

Astept un sarut, un sarut care intarzie sa apara pe buzele mele. Brusc indepartatrea ta devine din ce in ce mai evidenta. Alerg spre tine, alerg sa te ajung, dar nu resusec. In schimb imi reamintesc noaptea in care iluziile mele au fost rupte in mii si mii de bucatele.

Ce as putea sa fac? As vrea sa uit, dar toate drumurile, oricat de incrucisate ar fi ele, ma indreapta catre tine. Ca un cersator bat la usii inchise. Unde sa ascund trecutul?

***

Simt ca ma trezesc iar si iar din acelasi vis chinuitor si amagitor. Nu pot uita de vise, de fiecare sarut, sau fiecare lacrima varsata in van. Doar ca nu am visat si tu chiar ai fost aici, langa mine, cu adevarat. A mai trecut inca o noapte fara rost, fara sa cunosc o explicatie. Cu parere de rau realizez ca nici macar visul meu nu ai fost. As fi oprit timpul in loc, atunci … ai fi ramas langa mine.

Doare! Doare sa te gandesti la imposibil sau uneori cand astepti ore intregi, pana in zori ca poate el va veni, sau ca vei primi un semn de viata din partea lui. Un astfel de gand te poate ajuta sa dormi. Dar amintirile mult prea vii mi se ruleaza continuu, ca un film privit la nesfarsit.

Priveam absenta pe geam in speranta ca imi pot da seama ce caut aici. De ce nu sunt in patul meu cald? Iubeam muntele, zapada … dar incepeam sa regret ca am venit pana aici. Nici macar nu stiam ce caut sau ce astept. Care e scopul venirii mele in muntii, in pustietate?

Imi placea sa stau in fata geamului si sa privesc fulgii mici si albi de nea in intrecerea lor de a se asterne mai repede. Plapuma alba si rece intinsa in fata mea era mirifica.

Ma trezisem singura in dimineata aceea. Nu voiam sa deschid ochii, parca anticipasem ce urma sa se intample, faptul ca el plecase … . Imi oferise senzati minunate si simtisem ca am atins apogeul.

Gandul ca el nu va mai fi langa mine cand ma voi trezi imi trecuse prin minte, dar l-am sters cu repeziciune. Il indepartasem in momentul in care am simtit ca isi face loc in mintea mea. Voiam doar sa traiesc clipa, momentul in care el imi cunoaste trasaturile corpului.

Asteptasem toata ziua in speranta ca el va veni, ca nu ma lasase singura, si ca o sa imi demonstreze ca el chiar este diferit. Seara venise, dar el nu. Inca incercam sa ma dau jos, sa nu adorm, aveam sa simt din nou cum mainile lui imi modelau corpul.

Langa pachetul de tigarii gasisem un plic cu un bilet catre muntele St. Helens. Nu am mai stat pe ganduri, doar am impachetat cateva haine si am porint catre adresa lasata pe plic.

Iar acum sunt aici, in asteptare. In asteptarea nimicului. Ma gandeam ca era lasat de Robert, ca avea un plan pentru tot, ca vrea sa ne intalnim aici, doar noi. Ca o sa discutam, dar asteptasem toata noaptea, si pana acum … nimic.

Incerc sa ma hotarasc daca sa mai raman sau sa plec. Imi pasa de el. Nu e dragoste profunda si plina de sentimente. Doar imi pasa de el. Si mai bine as pleca pana nu o sa imi para mai rau.

***

Un sarut moale si rece se simte pe obrazul meu, coborand incet spre gat, spre clavicula. Corpul meu reactioneaza la un astfel de stimul. Capul se inclina intr-o parte pentru ai oferi un acces mai bun si pentru ai spune fara vorbe ca ii este permisa orice miscare. Saruturile erau diferite fata de cele din serile trecute. Memoria mea devenise atat de proasta incat nu era in stare sa pastreze chiar atat de vii acele amintirii?

Fara sa deschid ochii, sau sa ma ridic din pat imi pun bratele in jurul gatului sau si il trag spre buzele mele, sarutandu-l cu lacomie. Ceva era diferit. Buzele lui mult mai pline, pometii lui mai conturati, faptul ca ma lasa pe mine sa preiau initiativa, sa continui … si mirosul, nu mai e acelasi.

Sarutul e la fel de placut, dar diferit. Cel pe care il asteptam era senzual, puternic, seducator si nu doar in aparenta parea sigur pe el, in atingerile lui. In schimb cel de acum avea un dublu rol. Era la fel de senzual si puternic, dar mult mai tandru si discret.

Nu e Rob! realizez speriata in timp ce imi deschid ochii cu precautie.

Imi simte corpul devenind rigid si contractat si isi opreste saruturile cu un ultimul pe buzele mele.

– Calmeaza-te! Sunt eu!

– Da … vad! Reusesc sa spun cateva cuvinte cu respiratia intretaiata si gafanind din cauza socului si a faptului ca el se oprise din mangaierea corpului meu. Pe el nu ma asteptam sa il gasesc aici!

– Ce cauti aici?

– Acelasi lucru ca si tine. Nu ai citit si biletul din plic?

Ma indoiesc profund ca acelasi lucru. Nu prea cred ca Robert se afla si pe lista lui de cautari. Exista asa ceva? Un bilet?

– Acolo iti explica Ada cu ce ocazie este excursia.

– Oh… Ada?!

Nu Robert?! Nu el fusese cel care ma voia langa el, ci Taylor! Se pare ca el se gandea la mine. De ce lasasem bunatatea lui deoparte? Si alergam dupa o iluzie? Nu ma invatasem minte ca aerul nu poate fi atins?

– Te simti bine? Pari cam palida!

Eram palida. Din cauza socului. A faptului ca orice era in jurul meu era comparat cu Rob. Ajunsese un grad de comparatie pentru mine. Cu toate ca realizasem ca nu era Rob nu imi parea rau de saruturile lui.

– … da … Cred ca ar trebui sa plec.

– Nu. Nu poti pleca!

– Nu esti in stare sa imi interzici nimic si nici macar nu ai dreptul.

Toti vor drepturi acolo unde nu le au. Inca nu ajunsesem marioneta tuturor. Sau cel putin asa credeam.

– Dar starea ta…

– La naiba Taylor! Nu imi pasa!

– E din cauza ca am actionat asa, nu?

Isi pleaca capul lasandu-se invins si rusinat.

– Nu asta e motivul. Te asigur!

Ma simteam rau si nu imi placea nici ce ii faceam lui Taylor. Totusi nu merita. „Dezamagire” ar trebui sa fie al doilea nume al meu. Deja incepea sa fie prea mult pentru mine.

– Dar tot nu poti pleca.

Il aud cum rosteste fiecare cuvant cu jumatate de gura.

– Ce ai spus?

– Ca nu poti pleca… Suntem izolati!

– Izolat esti tu in creierul tau. Acum lasa-ma sa plec!

I-am spus pe un ton poruncitor, sperand ca o sa mearga.

– A avut loc o avalansa. Suntem izolati. Reteaua telofonica este cazuta, iar curentul electric la fel.

Nefiind convinsa de vorbele lui ma indrept spre telefon si imi dau seama ca avea dreptate. Eu si ideiile mele absurde. Poate nu era nimic rau in faptul ca ramaneam cu el. Poate era soarta? Ah, nu! Ea cu siguranta nu. Ma parasise si ea de mult, lasandu-ma sa ma dau cu capu de pereti si sa ma descurc singura.

***

Era seara de ceva vreme si trecusera ore bune fara sa avem vreun succes in revenirea curentului sau a vreunui ajutor. Orice era bine venit sa ne scoata de aici.

Prinsa si izolata in interiorul acestei camere. Nu stiu ce este afara, asta in cazul in care imi mai pasa de ceva, de ceea ce ramanea in urma.

Ma uit la lumina obscura facuta de cateva lumanari din jurul meu. Singura si izolata intr-un colt al camerei. Proasta mea dispozitie putea oricand sa il faca pe el sa se simta rau. Ma simteam inconjurata de pereti albi hotarati sa ma ajute in singuratatea mea.

Nu pot sa ma uit o vesnicie la lumina lumanarilor sau sa nu imi pese de ceea ce las in urma mea. Pereti imaculati nu ma vor mai da la o parte, nu ma vor mai separa de realitate.

Monstrii durerii mele ma fac sa ma ascund. Dar daca ma ascund nu rezolv nimic. Orice situatie trebuia infruntata. Iar minimul de curaj trebuia sa ma ajute la ceva. Speram asta!

Hotarata ma duc langa Taylor. Incerca sa aprinda un foc in semineul vechi, nedescurcandu-se. De la sarutul lui si explicatia pe care mi-a dat-o nu mai discutasem cu el. Si nu pentru ca nu am vrut sau din cauza intamplarilor. Pur si simplu din cauza ca eram confuza. Din cauza ca mintea mea nu reactiona asa cum ar trebui.

Nu gaseam nici o asemanare intre Taylor si Robert. Erau doua persoane total opuse. Dar pentru amandoi simteam ceva. Si eu nu reuseam sa imi dau seama care conteaza mai mult pentru mine. La naiba cu totul!

– Pot sa te ajut cu ceva? Il intreb pe un ton timid.

– Nu. Mi-o taie scurt fara sa arunce macar o privire asupra mea.

– Scuze pentru mai devreme, continua el pe acelasi ton indiferent.

De ce nu putea si el macar odata sa zica „e numai vina ta”? Sau sa-mi reproseze faptul ca se afla langa mine de atatea ori, suportandu-mi mofturile si toate izbucnirile. De ce nu puteam si eu sa fiu personajul negativ? Imi dau ochii peste cap si ii intorc fata catre a mea.

– Nu m-a deranjat. Nu din cauza asta am stat de parte de tine.

– Nu?!

Ochii lui incep sa contureze o stralucire aprate, fixandu-i pe ai mei, iar colturile buzelor lui se ridica intr-un mic suras. Mai bine intai m-ar asculta si apoi ar incepe sa isi faca iluzii sau orice altfel de sperante. Asta daca ar fi cazul.

– Nu, nu m-a deranjat.

La sfarsitul cuvintelor aproape neterminate se ridica si se apropie de mine. Imi cuprinde mijlocul cu palmele lui mari si simt cum puterea lui este exercitata asupra mea, tragandu-ma mai aproape de el. Ar trebui oprit din ce intentioana el sa faca, nu asta vroiam …

– Mai bine ai aprinde focul.

Il indepartez incet de mine si ma duc sa caut cateva paturi. In incapere se simtea frigul si noaptea, care nu cred ca avea sa fie prea blanda. Se intoarse la activitatea lui, dar zambetul inca nu ii disparuse.

Reusise intr-un sfarsit sa faca un foc mare. Eu stateam inghemuita in patura asezata in fata semineului, simtand frigul din ce in ce mai mult. Speram sa se incalzeasca cat mai repede, sa nu-l mai suport prea mult.

Somnul voia si el sa isi faca prezenta si sa ma acapareze. Ambele senzatii voiam sa dipara, sa nu le simt, sa nu adorm.Visul avea sa isi faca loc in conditiile astea.

Il simteam, simteam cum fiecare parte din el era lipita de corpul meu emanand calura, incalzindu-ma. Mainile lui ma cuprinse intr-o imbratisare stransa, incepand sa ma maingaie. Senzatia intensa si divina era benefica, dar nu puteam permite sa se ajunge prea departe. Sa ma trezesc iar singura si sa imi dau seama ca era acelasi vis in care el venea si pleca. Ii opresc mana din miscarile incetinite menite sa ma faca sa ma simt bine si in siguranta.

– Nu o sa fac nimic din ceea ce tu nu vrei.

Imi sopteste incet in timp ce depune un sarut pe gatul meu. Imi impletesc degetele cu ale lui si inchid ochii, sperand ca nu va mai fi la fel.

Anunțuri

38 răspunsuri to “Capitolul 20 – A long way from home”

  1. of….e minunat..perfect…superb…cand pui urmatoru capitol/:*:****

  2. trist….da ca intotdeauna ff frumos capitolul…..abia il astept pe urmtorul…

  3. Ayy..in sfarsit ai pus ep!!!!Pff.,.cat am asteptat 😀 Emma cum a ajuns la munte? Si ea si taylor..hmm..imi plavcea mai mult cu rob..ea ink viseaza la el…continua!!!!!!!!

    • cu ajutorul adei, a incercat sa o scape de rutina obisnuita….iar em in toata agitatia ei a observat doar biletul spre munte nu s-a interesat de la cine ar putea fi sau cum a ajuns acolo 🙂

  4. Foarte emotionant capitolul:x.Si taylor e simpatic tare,macar o alina putin.Mi-e mila de Em;imi place tare mult cum exprimi trairile si lupta din sufletul ei.Pupici:*si succes la scris.Eu am fugit la invatat:*

  5. I like this guy :)) 😀 :*

  6. doamane cat am ast captolul asta …posteaaza si tuu mai repede…sunt cu sufletul la gura…. super capitol…

    • hy irinaa:) nu cred ca o sa mai fie asa lunga asteptarea pentru urmatorul capitol avand in vedere ca vine vacanta:>…sau asa sper

  7. ce romantic e tot…………..zapada, munte, semineu, taylor:X:X::X… chiar nu ma asteptam la intorsatura asta care drept sa`ti spun e foarte dragutza si dulce…..te pupacesc:*:*:*

  8. moama cat imi place fic-ul si cum scrii tu…abia astep urmatorul capitol :*

  9. asa..acum ca am scapat de starea de agitatie de dupa ce am citit atunci capitolul pot da si eu un comentariu la nivelul capitolului 🙂 demn de el mai bine spus.
    ador muntele :X.. si nu gasesc multe alte circumstante mai romantice si frumoase decat cea descrisa de tine aici..munte, zapada, frig, corpul lui imbietor care o incalzeste..semineul care te indeamna sa visezi si sa iti pierzi imaginatia printre flacarile lui.. e un tablou superb :X foarte foarte inspirata si plina de idei surprinzatoare.
    acum revenind la ei doi..e clar ca em e inca sub efectul dominant al lui rob..ar fi culmea sa nu fie. si asta o face ori sa nu mai cantareasca lucrurile rational ori sa caute alinare intr-un final unde o gaseste, sa se agate de orice ar putea s-o faca sa uite. nu stiu daca ea simte ceva pentru taylor, daca mai simte – la inceput el a fost cel din primul plan- , sau daca imaginea lui robert care ii domina gandurile nu o lasa sa descopere ce e in jur, anume tipul bun si menit sa ii aline suferintele, taylor.
    abia astept continuarea :X
    acum ma duc sa visez frumos munte si un tip dragut care sa ma tina si pe mn in brate :X ..cer prea mult ? :))

    >:D< te pup!

    • si eu sunt adepta muntelui, ador zapada si orice mai tine de domeniul asta:X
      Em inca nu e cu capul pe umeri si nu stie ce vrea. cum ai spus si tu orice speranta care se iveste in viata i se pare o metoda de evadare doar ca e mult prea nesigura pe ea si calitatile ei si nu intotdeauna se lasa purtata de val si reuseste sa rateze sanse importante.
      cat despre ceea ce ceri tu nu e mult deloc:)) din contra prea putin in comparatie cu ce meritam:>
      >:D<:*:*

  10. Ma bucur foarte mult sa vad ca am noi cititori sau noi persoane care isi exprima parerea. Desigur nu ma asteptam sa va placa avand in vedere intorsatura situatiei nu toata lumea vrea ca Em sa ramana in compania lui Taylor…cred :)))
    Multumesc pentru cuvintele frumoase>:D<:*

  11. i love it:X…and i like Taylor:>

  12. Daca nu ne place Taylor, asta nu inseamna ca nu ne place cum il descrii. Ai scris foarte frumos si apreciez munca pe care o depui. Sincer ador muntele si zapada, desi urasc frigul, dar nu poate exista zapada fara frig, asa ca ma resemnez. Apropo, imi plac fulgii de pe profil. Sunt foarte interesanti si draguti. Bravo inca o data. Deabea astept sa apara urmatoarea parte. Sunt sigura ca va fi minunata:X:X:X

  13. stii ce mi place cel mai mult la tine cathy..bine in afara de felul cum scri..este ca am stat asa si am obeservat dupa fiecare capitol..ca raspunzi la toate commentarille .:X

  14. bine pai am ajuns la zi cu capitolele dupa 2 zile de benoclat in calculator:D:))
    si pot sa zic k iti ador povestea Cathy..:X:X… e printre preferate avand in vedere ca citesc peste 7 fan fic-uri:D:))…si am citit o groaza:D
    pupici si astept urmatorul capitol ca totusi a venit vacanta:D:))…:-*:-*

  15. chiar ma bucur sa aud asta Dia:>
    si acum urmatorul capitol o sa vina in functie de inspiratie 😉 :*

  16. A veeeniiiittttttttt vacantaaaaaaaaa! Nu e asa ca o sa pui urmatorul capitol curand? ;;) >:D<:*

  17. super capitolul…spor la scris :*

  18. o sa incerc sa-l postez curand…abia m-am apukt sa-l scriu

  19. hay Cathy…pe cand mai vad si eu un alt capitol? 😦 😀

  20. super!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  21. :X:X:X:X:X:X:X:X altceva la acest cap nici nu pot sa spun . Genial !!! :*:*:*

  22. Nu o mai inteleg pe Bella.
    Intai cu Robert, acum si cu Jacob?! Hm…
    Oricum, superb. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: