Capitolul 25 – Another day of responsability

– Nu te lasa influentata de el. Si orice iti vei aminti, incearca sa nu uiti si ce-ti spun eu acum. Te iubesc! Si daca nu ma crezi pot sa o spun lumii intregi ca esti a mea, daca asta te va face mai fericita. Doar noi stim sa facem din orice moment unul magic.

Vorbele lui Pattinson inca le auzeam ca o muzica pe fundalul unui film. Mi le spusese cand inca eram in spital, cand inca mi se parea ciudata declaratia lui. Nici acum nu mi se pare ca a fost un moment potrivit. Insa eram mult prea confuza si nu-mi dadeam seama cine profita de vulnerabilitatea mea. Il credeam pe el. Avea ceva care ma facea sa nu ma indoiesc de cuvintele astea. In astfel de momente uitam complet de restul lumii, de Nathaniel.

Dar, desigur, nu ar fi ceva normal daca nu as da totul peste cap, daca nu as strica orice plan, orice speranta. Deja era normal. Vesnic caracteristic, tipic mie.

Si acum ma gandeam la sentimente. La faptul ca oricat de des ne-am uri unii pe altii nu-i niciodata o risipa sa iubesti pe cineva. Sau asa ar trebui. Si daca da, de ce toata lumea vrea sa ma indeparteze de Nate? De ce spun ca ma minte? De ce nu se bucura pentru mine? De ce nu m-ar lasa sa-l iubesc? Intrebare fara raspuns.

Doctorul ma externase, a spus ca o sa-mi revin, ca toata chestia asta cu pierderea memoriei e ceva temporal si ca un singur cuvant, privire ma poate face sa-mi amintesc. Eu cred ca e vorba despre un miracol, unul care se lasa prea mult asteptat. Iar rabdarea mea era egala cu zero, nula, inexistenta. Pana si ea disparuse.

Peretii albi imi erau familiari. Cred ca si ei imi dusesera dorul, si poate daca ei ar vorbi totul ar fi mult mai clar pentru mine. As vrea sa ma bucur ca sunt acasa, dar bucuria nu nu isi facuse o programare si la mine, ma simteam singura, parasita, uitata. Cred ca eram mai rau ca o carpa uzata.

Si eforturile mele de a-mi aminti ceva care sa aiba legatura cu cu Pattinson erau zadarnice. Oricat insistam pe subiectul asta, creierul meu refuza sa-si aminteasca de el. Si nu intelegeam cum era posibil sa nu-mi pot aminti privirea, zambetul, atingerea catifelata …

Nate a spus ca va fi bine, ca se va instala la mine, ca sa nu mai fiu singura. Si nici macar asta nu ma bucura. Grija lui pentru mine, era oribila, ma ingrozea. Printre altele si intr-un mod mai indirect, imi cerea sa ma indepartez de prietenii mei.

Era de inteles. Ei intotdeauna spuneau sa nu-l cred si nu-mi puteau da un motiv, doctorul le interzisese sa ma ajute. Halal ajutor! Nu reuseau decat sa ma faca sa fiu si mai confuza. Simteam ca sunt inconjurata de o ceata mult prea groasa si nimeni nu facea ceva sa-mi arate ca nu sunt pe drumul cel bun, ca aratura e o cale gresita. Prea mult efort pentru ei! Mult mai simplu sa ma lase singura, sa ma dau cu capul de pereti.

***

Urasc sa stiu ca este necesar sa fii responsabil, chiar e groaznic. Ideea de maturitate este evaluata peste masura. As prefera sa fiu mica si nestiutoare, sa nu am habar de cat de grea poate sa fie viata atunci cand cresti, de cat de nasol este sa dai piept cu toate greutatile. Am momente ca acum cand as da orice sa fiu mica, si singura mea grija sa fie un lucru nesemnificativ. Dar viata merge inainte, iar eu nu pot sta pe loc.

Aerul rece de afara intotdeauna ma ajuta. Speram ca o va face si acum. Mergeam cu pasi marunti, agale, neavand o directie. Doar privind spre nicaieri si incercand sa scap  de alte priviri aruncate cu dispret de trecatori. La inceput chiar credeam ca sunt prea afectata de amnezie, dar nu era asa, totul era real si nimic nu se petrecea in mintea mea. Chiar incercam sa scap de fotografi si de privirile indiscrete ale strainilor aruncate cu coada ochiului. Cu siguranta nu as fi reusit daca eram singura. Aveam doua gorile care ma urmareau oriunde ma duceam. Nu stiam cine le invitase sa-mi tina companie, dar ii eram partial recunoscatoare. Desigur asta nu insemna ca nu ma simteam stupid cu ei in spatele meu, fiind atenti la fiecare miscare de a mea, orice gest insignificant, vorba soptita fara sa gandesc sau o privire lipsita de importanta. Urasc sa stiu ca sunt limitata, ca nu ma pot manifesta in voie. Uram gorilele de cand eram mica, astea nu faceau exceptii, chiar daca acum crescusem.

La inceput as fi vrut sa-i pot bate chiar eu, dar nu as fi reusit sa-i clintesc nici un centimetru. As fi fost mai penibila decat eram deja. Am incercat si varianta de a scapa de ei. Realizata fara succes, spre binele meu. Incercasem sa escaladez balconul si cateva etaje pana jos, asta pana sa fiu prinsa in flagrant. Ada nu a fost deloc incantata. Incercasem sa ma imprietenesc cu ei, sa le vorbesc, dar era ca si cum vorbeam singura. Renuntasem si la sportul asta. Il practicasem prea mult si devenea obositor. Obositor sa vorbesti singura cand ai spectatori. Nici macar nu-mi apreciau efortul. Un rand de aplauze m-ar fi incantat peste masura. Dar se manifestau doar in interiorul mintii mele.

Iar acum cele doua maimute interveneau doar ca straini sa nu se apropie de mine, sa nu cumva sa primesc o lovitura in cap sau prea multe blituri sa ma orbeasca. In rest nu ! Erau pe post de decor. Uram si decorul asta, insa imi era util.

Nu faceam altceva decat sa merg. Un pas in fata celuilalt. Trotuarul era alunecos si incepeam sa ma gandesc daca nu cumva o noua lovitura ar face ca totul sa revina la normal. Si eram chiar foarte aproape sa verific.

– Em! O voce inceata se auzi aproape de mine, una care imi transmise senzatii placute. M-am oprit din mersul meu, sa ma intorc spre el, voiam sa-l vad. Sa vad cum zambetul lui iar apare si imi face si mie ziua mai buna. Sa-l vad pe ingerul meu pazitor. Asta simteam ca era el.

– Taylor! Am spus cu zambetul pe buze. Stiam cum il cheama. Asta era ceva nou. Chipul lui se lumina, zambetul era dulce si atragator, iar ochii lui foarte negri aveau o vraja, o inteligenta si o nerabdare care nu puteau sa nu te incante.

– Ti-ai amintit! Ma lua in brate si ma stranse puternic la pieptul lui. Senzatia si mirosul erau atat de familiare, si imi placea. Protejata  de bratele lui, asa aveam sa raman, pana sa-mi dau seama ca ideile mele de moment nu au fost niciodata bune. Dar cu putin efort, pentru ca nu voiam sa ma desprind de el, m-am eliberat din bratele lui. Cu o privire trista si o negare facuta din cap i-am raspuns afirmatiei lui gresite.

Simteam ca timpul se opreste in loc, cu fiecare inaintare pe care o faceam alaturi de el. Simteam ca existam doar noi doi, atat si nimic mai mult. Si spre surprinderea mea, imi placea acest lucru, imi placea sentimentul provocat, unul care ma facea sa radiez de fericire. Aproape ca uitasem ce mi se intamplse! Dar o piatra combinata cu neatentia mea, m-a facut sa revin asupra realitati. Mersul cu spatele nu intra in domeniul meu. Daca nu era Taylor, sigur capul mea facea cunostinta cu trotuarul, si se pare ca era chiar nerabdator.

– Imi place locul asta! Da, incercam sa schimb subiectul, dar locul chiar imi parea cunoscut, insa vag mi-l aminteam. In amintirile mele era mult prea intuneric si circumstantele ramaneau ascunse.

– Cel mai frumos loc este acolo unde esti tu. Insa asta are o frumusete aparte. Aici ne-am cunoscut noi.

Eram surprinsa, dar asteptam detaliile lui. Deatalii care se lasau prea mult asteptate. Nu intelegea ca voiam amanunte. Disperarea mea de a-i auzi vocea ramanea constanta. Cheful nebun de a-l lua in brate inca ma chinuia. Si incercam sa-mi reprim orice dorinta care m-ar face sa regret. Si cu toate astea regretam si ca nu actionam.

– Cum? l-am intrebat intr-un sfarsit, vazand ca nu avea sa scoata nici un cuvant.

– E o poveste lunga.

Devenise si el idiot? Mai bine sa-mi spuna „heii am devenit si eu idiot la randul meu”, asa nu ma mai chinuiam sa pun un diagnostic asupra tuturor.

– Stii … incerca sa reinceapa o noua conversatie dupa o perioada de liniste insuportabila … nu-mi place ca Nathaniel e atat de aproape de tine.

– Nu incepe si tu. Chiar daca nu o sa stau alaturi de el acum, o voi face curand… ai uitat? nunta?

– Sper ca pana atunci sa-ti amintesti.

Mila? Compasiune? Ma lipsesc de asta cu siguranta. Chiar ma calca pe nervi atitudinea lui, era insuportabil.

– Sunteti niste prosti! Cu toti! Aveti pretenti de la mine, sa nu fac prea multe, dar nimeni nu vrea sa-mi spuna de ce. Si pretindeti ca tineti la mine.

– Em, tu nu vezi ce trebuie. Tonul lui calm ma scotea din sarite. Speram sa ma calmez daca aveam sa grabesc pasul si sa simt vantul cum se joaca in parul meu. Imi cuprinse bratul stang si ma trase aproape de el, obligandu-ma sa ma uit in ochii lui sa vad ca era sincer, dupa care continua. Toti te iubim si vrem ce e mai bun pentru tine.

– Pfff … cu siguranta, am izbucnit intr-o criza de isterie, gesticuland necontrolat, si agitandu-ma continuu, mai rau ca o sticla de coca-cola.

Incet incet ajunsesem sa ma indepartez de el, iar el nu ma urma. Chiar voia sa ma lase singura? Nu ma puteam abtine, eram slaba, asa ca m-am uitat inapoi spre el. Era trist dar nu se clintea din locul lui, doar ma privea indepartandu-ma.

– Mult noroc cu pierdutul vremii. Asta chiar punea capac. Nu-i pasa chiar atat de mult cum credeam. Sunt o fraiera, tipic mie, sa cred orice. Excelent Em, inca un punct adaugat mie, alaturi sutelor care asteptau de ceva timp un gest al prostiei mele.

– Asta am sa fac.

Sa fac ce? Sa pierd vremea desigur. Doar ca o sa ma simt mult prea singura. Ma simt singura cand ma gandesc ca el vrea sa ramana in urma. Nu aveam sa cedez. Sunt sigura ca fac lucrurile asa cum trebuie, iar magia va reaparea asta seara, Nate o va face sa reapara. El ma va cinvinge ca nu am ce sa regret. Trebuie sa fie asa!

E mult prea greu sa ai o responsabilitate. Dar cand ma gendesc ca inima lui ma vrea pe mine, ca inima lui depinde de mine. E ca si cum as tine-o in mana si mi-ar scapa printre degete.

Parca semana cu un ramas – bun. Ma lasa singura, si in el nu exista decat sange rece si nimic altceva, nici macar un alibi care sa demonstreze contrariul. Ca el se va intoarce. Nu-mi placea ceea ce deveneam, imi paream mult prea stearsa si desprinsa total de realiate. Mai bine las deoparte ce cred altii despre mine.

As vrea sa pot sa-i spun ca am invatat de mult ca zambetul e mai frumos decat lacrimile, ca nu e nevoie sa plang ca sa pot sa merg mai departe, ca acum sunt in stare sa zambesc fara sa vars o lacrima. Stiu sigur ca orice schimbare de caracter pe care o adopt i-ar lumina chipul si l-ar face sa rada. La fel ca orice stangacie de a mea. Dar pot sa merg mai departe fara el … cred.

Furioasa de rezultatul neasteptat, de intorsatura pe care lucrurile au luat-o, merg mai departe, sau incerc sa merg. Totul avea sa fie impotriva mea azi? Pietrele si frunzele deja mi-au arata proasta solidaritate pe care o au fata de mine. Cine ar fi la rand? Copacii? Cu siguranta ar reusi sunt destui … un copac, doi, trei … copac, copac, copac, Pattinson, copac, Pattinson?! Brusc simt ca sunt in aer. Nu, spre groaza mea nu plutesc in aer printre norisori pufosi si fluturasi roz, ci inca sunt pe Terra pregatita sa aterizez intr-o maiestoasa baltoaca. E de-a dreptul divin! Mai bine nu se putea.

– Te-am prins!

Da, grozav, am aterizat in bratele lui. Nu ca nu imi place, doar ca as fi vrut sa aterizez intr-o altfel de situatie. Responsabilitatea nu mai dispare cu trece varstei, nu poate fi evitata la fel cum stangacia mea nu poate fi trata. Eu n-am sanse. Zambetul lui chiar e divin, dar tot nu pot sa-mi dau seama de ce i-as face asa ceva lui Nate.

– A trecut ceva de cand nu te-am mai vazut…

– Mda… i-am raspuns pe un ton rece, desi nu o merita. In schimb el urma cu o blandete care atenua indrazneala intrebari lui.

– Te-ai mai gandit la mine?

– De ce m-as gandi? Sunt sigura ca nepasarea mea il facea sa se simta jignit, dar daca eram cu Nate, procedam corect, nu?

– La urma urmei, poate ca ai drepatate.

Insa nu-si pastra pentru mult timp parerea asta, si continua.

– Iti jur ca eu am fost cu gandul mereu la tine. Nu a trecut o zi in care tu sa nu-ti faci loc in mintea mea.

– Nu cred nimic din toate astea.

Acum de ce tacea? Parca incerca sa ma convinga ca sunt speciala pentru el. Minte stupida! Nici macar eu nu stiam ce vreau. Daca voiam ca el sa continue nu trebuia sa-l tratez asa.

– Esti inghetata! Stii nu se iese intr-un tricou si o geaca peste pe o vreme ca asta. Haide te duc eu acasa.

Acum ca imi adusese aminte, chiar imi e frig si abia imi pot controla clantanitul dintilor. Totul vrea sa-mi arate ca nu e ziua solidaritati? Puteau sa mi-o spuna si ii credeam, demonstratile nu sunt placute.

– O limuzina? N-am mai fost intr-una. Sau asa cred, am continuat in gand. Imi doream sa-l intreb cum ne petreceam noi timpul, daca ne feream de lumina zilei, insa nu aveam prea multe detali despre presupusa noastra relatie. Si decat sa mai fac o gafa, ma las pagubasa. Imi ajung pe ziua de azi.

Aerul din interiorul masini era plin de mirosul lui, si imi placea. Insa caldura imi provoca o stare de somnolenta, ultimul lucru pe care il stiu e ca se apropiase de mine, iar capul meu nu refuza sprijinul oferit de umarul lui. Din contra, pana si bratele tradatoare il imbratisara trupul.

Este ingrozitor sa uiti cat de frumos e sa stangi in brate fiinta iubita, sau persoana la care tii. Sa uiti cum e sa dormi cu capul pe pieptul persoanei iubite. Sunt sentimente ce nu se compara cu nimic si care nu pot fi inlocuite cu nimic ce tine de partea materiala. Sunt sentimente ce nu pot fi cumparate niciodata, oricat de multi bani ai avea. Si sunt prea multe intrebari la care as dori sa-mi raspunzi, dar stiu ca nu o sa o faci.

***

O trantire de usa ma face constienta asupra realitati. Cand ajunsesem in pat? Nu cred ca visasem intamplarea din parc. As fi vrut sa visez ca il pierd pe Taylor, faptul ca este adevarat nu ma multumeste. Acum nu ar exista ceva sa ma multumeasca. Poate o parte din amintiri.

– Emma! Asta da strigat. Parca nu trebuia sa am parte de asemenea reactii. Creierul meu nu suporta asa ceva.

– Sunt aici! Spun pe jumatate adormita si cu o voce ragusita.

– Unde dracului ai fost? Tonul lui era destul de ridicat, iar atitudinea superioara pe care incepuse sa o aiba, ma nemultumea total. Si imi provoca o oarecare teama.

– Poftim? Reusesc sa-i raspund cu o alta intrebare. Deja prea uimita de comportamentul lui.

– Nu ma lua asa, spune-mi unde ai fost. Asta te-am intrebat. Sau ai si surzit intre timp?

– De cand imi vorbesti pe tonul asta si eu ar trebui sa suport?

Furia il stapanise, desi el incerca sa o reprime. Avea pumnii incordati, respiratia ii devenise sacadata si fiecare pas pe care il facea apropiindu-se de mine ma face sa il cred crud si nemilos, doar pentru un simplu motiv, parea sa ii faca placere sa-mi provoace starea asta, plina de agonie si teama.

– Hei, da-mi drumul, ma doare.

Deja aveam parte de cea mai frecventa caracteristica a mea … echilibru instabil. Totul parea nelalocul lui si voiam doar sa-l las in spate, insa era imposibil.

Nu stiam de ce dar imi parea ca si un flashback. Simteam ca si cum am mai trait asta. Doar simteam sau era o alta amintire ingropata si pregatita sa iasa la suprafata?

– Cu cine ai fost? Cretinul de Pattinson? Sau netrebnicul de Lautner?

– De cand iti permiti sa le vorbesti asa?

– Dintotdeauna iubire.

Universul chiar era atat de haotic, sau doar eu faceam sa para asa? Cu siguranta erau jocuri ale hazardului, facandu-ma sa ma indoiesc de deciziile mele luate pana acum.

– Ar fi mai bine sa pleci in seara asta.

– Ah iarta-ma nu am vrut sa ma port ca un idiot. Si totusi stii ca te iubesc?

Nu i-am raspuns. Dupa scena la care participasem nu parea sa fie asta sentimentul potrivit.

– Stii ca te iubesc, nu?

Nate deja devenea gretos de dragalas, iar mintea mea destul de necooperanta se lasa si ea pagubasa preferand sa ma lase purtata intr-un univers paralel cu ceea ce traiam acum. Desigur ca as fi preferat sa devin din nou inconstienta, dar cum asta nu era posibil, mi-am luat haina si am plecat departe de el. Undeva unde gandurile mele se pot aseza in ordine, fara prea mult deranj.

Anunțuri

31 răspunsuri to “Capitolul 25 – Another day of responsability”

  1. f frumos cap; spor la scris in continuare
    hugs and kiss

  2. f misto, nu imi place de nate, e un idiot si jumatate, auzi cum isi permite sa ii vorbeasca pe tonul asta
    orikum mijto cap si abia il astept pe urm

    • se crede mult prea superior fata de oricine, mai ales fata de femei si crede ca asta ii da dreptul sa se comporte cum vrea el… desi bineinteles ca nu e asa 😉

  3. deci bravo. imi place, mai ales faza cu nate. deci e super. si abia astept sa isi aminteasca si sa se impace cu rob :X app am si eu un fic, sit la inceput, poate iti mai arunci si u un ochi si iti dai o parere http://hormonik.wordpress.com

  4. super cap:X:X:X:… saraca chiar nu`si aminteste….. ce dulce e delcaratia lui rooob„, defapt rob e dulce in general numai ca o mai face de oaie` cateodata…sper sa`i revina memoria in curand( poate chiar la nunta lor sa si`o aminteasca… ar fi tare) pt. ca s ` parta ff nashpa cu robb si nu merita…. te pupacesc…:*:*:*:*::*:*:*… spor la scris:P

  5. deci ce loser sunt( cuvant ultrafolosit in vocabularul meu;)) )… deci vezi cate idioteni am scris….intelegi u din cuvintele mele stalcite;)).. eram emotionata de la citit;;).:P

  6. ce super
    mama ce nesimtit e nate
    e un idiot
    saraca ca nusi aduce aminte
    sper sa o faca repede
    spor la scris ca astept cap urmator,poate treci si pe la mine:D:D
    iti ador ficul:X:X:X
    te poop:-*

  7. deci nu suportca nate se simte superiori….imi vine sa-l joc in picioare scz de expresie
    dar sa fiu sincera mi-a placut enorm acest capitol
    mai ales partea cu pattison
    ador ficul asta pe zi ce trece tot mai mult
    spor la scris in continuare
    kisse:*:**

    • mda… superioritatea asta, de care cei din sexul masculin cred ca o detin nu cred ca se va diminua vreodata, desi eu sper sa se vada ca exista cazuri in care femeile pot fi mai bune :))
      ma bucur ca ti-a placut capitolul :*

  8. Wow! Situatia devine fff complicata! Nate, taylor, rob….pff..mult prea multi. Sper sa-si revina em ..si sa fie cu pattinson! ..Cand pui next??

  9. este foarte frumos capitolul…abia astept ca emma sa-si mai aminteasca cate ceva…pwp si astept cap urmator

  10. Buna…te rog sa-mi lasi id-ul tau.Vreau sa ma ajuti cu ceva,daca vrei,normal.TnxX!!

  11. nikki nu renunta niciodata!!sa ma vezi cum am facut la chimie,trebuia sami puna un 10 pe un proiect,nu numai mie,la mai multi si colega mea de banca zicea ca nu pune…si fac eu:trebuie sal puna,,cemi pasa mie …cand zic asa e!si ii fac eu”Doamna punetimi si mie 10 de pe proiect sami iasa 10 si mie…ca eu sunt eleva buna”:)),m-a ascultat,bn…i-am aratat ex de pe caiet si mia pus 10.
    eu nu renunt,adica ma atras ideea asta,mi-a placut mult,si eu scrisesem cu rob,dar nu atat de interesant,la inceput scriam porcarii si acum am mai evoluat si eu…:D
    mai ales ca mi-a placut ficul tau,mie imi place mult sa citesc ficurile altora,sunt interesante:D
    te poop :-* si astept urmatorul capitol:D:-*

    • imi place sa vad ca exista persoane atat de hotarate si cu chef de viata, si care stiu cum sa actioneze. e destul de bine, mai ales atunci cand reusesti ceea ce-ti propui 😉 :*

  12. woaw..:-O
    absolut magnific si genial
    pe bune esti ff talentata:X:X…>:D:D<:*:*..ast cap urmator:*

  13. Rob si Taylor sunt asa de dragutzi amandoi:x.Ah..sper ca Em sa isi aduca aminte cat mai repede:).Nate asta..e cel mai josnic om de pe tot pamantulX(.I-auzi la el: „Stii ca te iubesc,nu?”.Ipocritul.Dar Em o sa ii dea cu flit in curand,nu-i asa:>?:))
    Ft frumos capitolul,la fel ca oricare altul.
    Pupici:*

  14. ce idei poti sa ai :-O :)) sunt de-a dreptul surprinzatoare
    abia astept sa scape Em de Nate, ar fi perfect:X
    cand pui capitolul urmator?

  15. hey >:D< finnaly succeded on reading 😦 timp groaznic de rau cu mine 😦
    ce pot sa spun, decat ca e asa frumos, ca de obicei ? :X m-am relaxat citind si aveam nevoie de un moment din asta, neaparat.
    rob e asa dragut, atent, chiar daca em e rautaciosa cu el, intelege ca nu e vina ei, ca trece prin momente dificile. taylor.. nici nu mai spun. E un scump :X Nate..? Un tampit. Dar nu cred ca poate fi altfel. Sper sa isi aminteasca repede Em sa il zboare, m-am saturat de tupeul lui enervant si de felul de a fi.
    sper sa citesc in curand capitolul urmator. avand in vedere cat de tarziu am reusit sa-l citesc pe acesta, sper ca voi citi mai repede, avand in vedere ca probabil vei posta in zilele astea. :X

    te pup. xoxo

    • hey girl>:D< :*
      timpul nu vrea sa fie prea bland nici cu mine, asa ca te inteleg perfect. sper sa nu te mai streseze asa mult desi nu prea cred asta…
      cat despre capitolul urmator il postez in seara asta 🙂

  16. un capitol interesant si am o presimtire ca em o sa isi revina in curand 😛 …. bravo cathy !!! :*:*:*

  17. La plecarea de langa Taylor, m – a apucat iar plansul.
    De ce nu ii spun tot? Asta ar trebui sa o faca sa-si aminteasca! De ce sunt asa egoisti, masochisti?!
    Si Robert… nu – l inteleg. Ce motive are sa faca asta? Sa profite iar de ea sau ce?
    Incep sa il prefer pe Taylor mult mai mult. 😡
    Nathaniel, du – te naibii! [sorry. eu sunt directa. ]
    Ahh, fantastic. 😡 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: