Capitolul 28 – Add insult to injury

EMMA
Urasc sa iau decizii. Urasc sa fiu limitata. Si din pacate trebuie sa o fac, trebuie sa iau o decizie. De fiecare data mi-am zis ca nu o sa mai fac anumite greseli, insa le faceam si stiam ca e gresit. Al naibii de gresit. Dar pentru a mai simti inca o data senzatia ei, o faceam, o faceam fiind constienta, insa nu-mi pasa.
Simteam cum ochii incepeau din nou sa ma usture, dar trebuia sa incetez. Timpul pentru lacrimi trecuse. Trebuia sa trec peste. Era decizia mea, iar acum suportam consecintele impreuna cu durerea.
Sunt o lasa, o proasta. Oficial chiar sunt proasta. Nu neg ca pana acum nu eram, pentru ca eram, dar nu aveam curajul sa o spun in gura mare. Insa acum o pot face.
Tremuram! Si nu de frig sau frica de ceva, ci din cauza nervilor, ei erau de vina. Aveam un imens gol in stomac. Golul ala pe care il ai cand stii ca ai facut sau urmeaza sa faci ceva vital pentru tine. Eu facusem, si asta mi-a hotarat soarta. A naibii soarta!
Priveam pe geamul taxiului si imi doream sa nu mai existe, sa simt mai bine o durere fizica decat golul care nu-mi dadea pace. Lacrimile se aflau si ele la ordinea zilei curgand siroaie pe obraji. Tradatoarele! Nici nu ma mai chinuiam sa le sterg. Iar vocea lui, vocea lui divina si plina de agonie imi rasuna continuu in minte, nelasandu-ma o clipa sa ma gandesc la altceva.
In mintea mea ma felicitam ca reusisem sa fac asta, dar inima mea era furioasa pe mine. Batea necontenit cu furie, trimitandu-mi semnale alarmante, ca greseam cumplit, ca era cea mai proasta decizie pe care o puteam lua.
Taximetristul se uita la mine destul de speriat si deranjat. Probabil suspinele mele nu erau placute pentru auzul lui.
– Domnisoara? Va simtiti bine?
De grija lui mai aveam acum nevoie sau chef. Intervenea intr-un moment inoportun. Nu voiam sa-l ascult pe el. Voiam sa fiu singura, poate pe un pat de spital cu moartea la capatul meu. Asa nu trebuia sa iau decizii, sau sa fiu limitata, sau sa frang inima cuiva. Puteam sa fiu linistita.
Nu credeam ca aveam sa spun asta vreodata, dar tanjeam dupa amnezia care imi trecuse. Chiar o voiam inapoi.
– Da, sunt bine! Ma puteti lasa aici.
I-am platit si am coborat. Speram ca sunt in celalalt capat al lumii, dar locurile mi se pareau cunoscute, cred ca nici macar in celalalt capat al orasului nu eram. As fi preferat sa fiu mai degraba pe un camp, inconjurata doar de natura si nu de atatia curiosi holbandu-se la mine ca la o ciudata. Nu cred ca mai dura mult pana sa nu fiu inconjurata de ziaristi, iar a doua zi pe prima pagina intrebandu-se de ce ar suferi „protejata” lui Taylor si a lui Rob.
Un coafor din apropiere imi atrase atentia, era mai bine sa-mi schimb o parte din infatisare asa poate ajungeam din nou in umbra mult dorita.

***

Speram ca aratam de nerecunoscut. Asa nu trebuia sa plec departe cum incercasem sa-l mint pe el. Puteam sa fiu aproape fara ca el sa stie, sa aiba habar.
Noaptea de aseara stiam ca avea sa fie o gresala, ca o sa-i frang si lui inima. A unui biet copil ce ma iubea. Da, ma iubea. As fi putut afirma in gura mare ca micutul meu Taylor ar renunta la sentimentele lui pentru mine, dupa ce va afla ca am plecat fara sa-i las si lui un mesaj, ma va uri. Ma va uri pentru fiecare gand bun ce l-a avut pentru mine, pentru ca a fost sprijinul meu neconditionat … pentru ca eu eram rece si impasibila in fata sentimentelor lui. O insensibila nepasatoare! Pana si eu ma uram pentru tot ce distrusesem.
Pasi ma purtau catre apartamentul Adei, desi era gresit sa ma duc acolo. Pentru ca acolo voi fi cautata prima oara. Dar chiar nu-mi pasa, aveam nevoie de un sprijin, de consolare. Acum eram mult prea slaba si obosita ca sa mai lupt, sa mai arat ca eu sunt puternica si ca pot rezista provacarilor aduse de viata asta nainduratoare si cruda.
Nu aveam sa neg ca ce simteam pentru el era neimportant, pentru ca imi pasa si eram dezamagita de mine numai la gandul ca voi pierde toata ocrotirea lui. Eram egosita ca-l voiam pentru mine chiar daca nu aveam sa-l mai vad. Voiam sa ma iubeasca in ciuda faptului ca il faceam sa sufere, in ciuda a tot ceea ce-i faceam.

***

– Ce ti-ai facut la par?
Era ingrozita de schimbarea mea radicala, dar nu despre asta aveam in gand sa discut cu ea.
– Arati groaznic de obosita! Stai linistita o sa te fac asa cum erai si …
– Nuuu … Nu pentru asta am venit.
Nu cred ca avea sa-mi asculte protestele. De cele mai multe ori credea ca sunt doar mofturi si nimic mai mult. Dar fata mea cu siguranta spunea deja multe.
– Dar? Em ma ingrijorezi!
– Am terminat toate legaturile cu ei. Totul! Alte lacrimi ma intepeau si incepeau sa iasa, sa arate cat de mult ma durea decizia luata.
Nu era complet surprinsa de decizia mea, se astepta la asta. Nu a scos un cuvant cat am incercat sa ma linistesc, si a asteptat in tacere ca eu sa-i povestesc.
Din nou retraiam momentul. Din nou ma aflam pe aleea laturalnica, doar cu el, in bratele lui.
– Imi pare atat de bine ca te-ai hotarat sa ma chemi. Si eu aveam mare nevoie de tine. Imi lipsesti!
Cuvintele lui soptite in ureche, una din mainile lui pe talia mea, iar cealalta afundata in parul meu, tinandu-ma strans la pieptul lui, plus cateva saruturi pe care le primeam continuu pe obraz, ochi sau oricare parte apropiata de buzele lui. Toate astea nu faceau decat sa amplifice sentimentul de vinovatie, care mi se parea din ce in ce mai greu de suportat.
– Credeam ca nu ma vei ierta vreodata! Chiar daca sunt prieten cu Vicky stii ca tu insemni mult pentru mine. Am invatat sa sper doar din dorinta de a te revedea. Si speranta chiar nu moare.
Stiam ca zambeste si asa voiam sa-l vad mereu. Cum as putea sa nu ma urasc acum cand aveam sa il iau? Daca aveam sa-l las sa-mi marturiseasca dragostea nu mai ajungeam sa-i spun nimic. Adevaratul motiv pentru care-l chemasem.
Simteam un nod puternic in gat, care nu ma lasa sa ma concentrez cum trebuie asupra evenimentelor. Lacrimile imi dadura inainte sa mai pot spune ceva, la inceput erau fierbinti, iar apoi inghetandu-mi pe obraji si prelingandu-se pe bluza lui. Imi reprimam hohotele si sughiturile, care veneau odata cu lacrimile abundente. Mi le-am sters cu podul palmei si am incercat sa ma calmez, ca totul sa se termine. Am tras aer in piept si m-am pregatit pentru partea grea.
– Voi pleca! M-am departat de el si priveam in jos spre pantaloni mei. Faceam tot posibilul pentru a-l nu privi in ochi.
– Unde? Vrei sa te insotesc?
– Nu … Rob … o sa plec …definitiv.
– Nu te las sa pleci singura. O vom face impreuna. Doar spun-mi cand!
– Rob, plec definitiv, singura. Am accentuat fiecare cuvant, iar asta facea ca vorbele mele sa sune ingrozitor de dureroase.
Vedeam cum pumni lui se incordeaza, luand forma unei pietre grele, pe care asteptam sa o primesc in cap. Sincer, chiar meritam, dar nu s-a indreptat spre mine, m-a ocolit, peretele ii acaparase toata atentia.
– Te razbuni pe mine! Daca te face sa te simti mai bine o sa pun punct relatiei dintre mine si Vicky, desi nu ar trebui sa te ingrijoreze. Dar fac orice! Numai nu pleca de langa mine! Vocea lui rugatoare aproape ca ma facea sa renunt la orice idee de a pleca de langa el.
Mana lui s-a apropiat de barbia mea ridicandu-mi privirea spre a lui. Zambea, dar buzele lui erau palide si incordate. Ochii erau tristi, implorau sa ma razgandesc, dar nu puteam sa dau inapoi.
S-a aplecat lent spre mine, ca sa-mi dea timp sa ma retrag daca vreau. Si-a apropiat buzele de ale mele. Erau moi si fierbinti, si ma saruta cu lacomie, devenind din ce in ce mai profund. Incercam sa fiu imuna la ceea ce trezea in mine, si imi era destul de greu sa nu tin cont de asta. Sarutul meu cam inghetase dar nu ma puteam abtine si i-am luat buza de jos si am muscat-o usor cu dintii. M-a cuprins un fior de o placere apriga cand am simtit gustul buzelor lui. Nu m-am putut bucura pentru mult timp de senzatia lui. Am dat din nou inapoi, ca sa ma pregatesc pentru a imi juca rolul.
Incercam sa devin ostila, antipatica, asa ca cu toata durerea care ma mistuia pe dinauntru m-am tinut pe pozitie si am ridicat indiferenta din umeri.
Deja incepuse sa deschida gura, sa formeze cuvinte care sa ma faca sa ma razgandesc, insa tot ce-i iesea erau franturi de silabe. Devenise mult prea incoerent din cauza amaraciuni care punea stapanire pe el.
– Nu este nimic intre mine si Vicky.
– Ei bine, ea nu pare sa fie la curent cu chestia asta.
S-a apropiat din nou de mine incercand sa ma sarute. De data asta sarutul nu mai era ca cel de mai devreme ci plin de furie, rapid si apasat. Senzatia chiar nu ma lasa, dar trebuia sa termin ce am inceput.
– Imi pare rau! A spus el incet.
– Nu-mi pasa.
– Imi pare rau pentru orice crezi tu ca am gresit.
– Iti racesti gura de pomana!
– Em, ce naiba! Trebuie sa ma ierti.
– Te-as ierta ti-o jur insa orgoliul nu ma lasa sa mai sufar si a doua oara, asa cum fac acum.
Eram cea mai oribila persoana din lume, incercam sa-l scot pe el vinovat cand de fapt eu eram personajul negativ. Avea partea lui de vina, dar puteam trece peste, insa am refuzat. Pur si simplu m-am intors si am dat sa plec nu inainte sa-i observ lacrimile care se jucau in ochii lui.
– Em nu pleca! Fac orice!
Am incercat sa nu-l ascult si sa nu tin cont de mana lui pe bratul meu sau de vocea lui care ma implora … am mers mai departe spre taxiul care ma astepta. Vantul incepuse mai puternic, ciufulindu-mi parul. M-am suit in taxiu si mi-am indreptat o ultima privire spre el. Se asezase pe cimentul rece cu capul intre picioare si mainile intepenite in parul lui lung si ravasit. Inca ii simteam sarutul si eram terifiata de gandul ca nu voi mai putea avea parte de asa ceva, de buzele lui, de el
Intotdeauna am amanat fiecare pierdere, iar acum regret ca nu am facut acelasi lucru si cu el.
___________________________________________________________

Robert
– Ofilita, torturata,batjocorita, stinsa, spulberata …
– Poti sa te opresti? Am inteles ideea.
– In sfarsit mai auzit. Vorbesc singura de ceva timp.
Mda … sincer ma intrebam ce poate fi zgomotul asta, care ma sacaia si-mi tulbura linistea.
– Vezi? Nici macar nu te mai chinui sa iti ceri scuze.
– Oare pentru ca nu trebuie? Pentru ca nu am un motiv? Ca tu esti aia insuportabila? Vrei sa continui?
– Nu. Nu inteleg ce ai vazut la ea? De ce ti se pare asa speciala?
– Pentru ca e. Pentru ca a stiut sa imi intre in inima. Pur si simplu pentru ca era ea, pentru ca imi zambea la fiecare gest de afectiune, pentru ca reusea sa trezeasca in mine ceva.
– Esti mult prea crud cu mine de-mi spui toate astea! Crezi ca nu m-am saturat sa te aud cum ii rostesti numele mereu? Ma confunzi cu ea. O visezi pe ea. Totul are legatura cu ea. Si mie imi ajunge.
– Ah, inceteaza! Tu ai vrut asta. Ar trebui sa fii multumita.
– Stii bine ca nu e asa.
M-am uitat la ea si cuvintele mele aveau efect asupra ei, ii faceau rau, iar eu chiar nu puteam sa ma opresc, sa incetez sa ma mai comport ca un nenorocit.
Nu era vina ei, stiam. Nu avea cum sa fie. Nu ea imi propusese sa o ajut cu toata chestia asta. Erau ideile mele. Iar acum ca sentimentele ei luasera amploare nu facuse decat sa ma sprijine si sa ma ajute. Iar eu ma comportam in continuare ca un nenorocit.
Imi incep un nou pachet de tigari. Aprind iar o tigara si trag din ea mai nervos ca niciodata.
– Nu imi mai aminti nimic. Si nu trebuie sa te porti asa. Oricum a plecat si nu se va mai intoarce. Te-a uitat! Nu i-a pasat de tine. E o proasta!
Avea dreptate. Avea dreptate ca m-a uitat, ca nu-i pasa de mine. Dar nu puteam sa accept asta.
– Taci! Taci din gura! Nu iti permit sa vorbesti asa despre ea. Nici macar nu o cunosteai cum trebuie.
– M-am saturat sa stau in umbra ei, sa te ascult cum te plangi intr-una. M-am saturat sa iti vad privirea de sticla si complet desprinsa de realitate. Chiar ma deprima sa vad cat de mult ai involuat.
– Pleaca!
– Nu mai ai ochi pentru altcineva. Tot ce facea ea era bine. Tot ce spunea ea era inteligent …
– Am spus sa PLECI!
Nu aveam probleme cu respiratia, dar acum aerul nu vroia sa intre in plamani, ma sufoacam … poate gandul catre ea, poate amintirea privirii ei, poate mirosul pielii ei, care inca imi ramasese tiparit in minte, sau pur si simplu amara iubire ce inca i-o port erau cauza. Nu stiu ce era de vina. Plecase de mult timp si nu aveam nici un semn de la ea. Era groaznic sa stiu ce am pierdut.
Din nou incerc sa imi recuperez putinele amintiri alaturi de ea, cu fiecare detaliu nesemnificativ.
Si asa realizez ca nu mai are rost si nici un sens sa incerc sa o gasesc, dar nu ma pot obisnui. Mintea mea nu vrea sa relationeze, sa accepte soarta cruda. O sa o astept pana la sfarsit, doar asta stiam sa imi spun. Simteam regretul de fiecare data cand imi indreptam gandul catre ea. Regret ca nu am mai avut o sansa, ca nu m-a lasat sa ii explic.
Cu siguranta vazuse. Dar era doar pentru camere si nu pentru ca eu imi doream asa ceva. La naiba!
Sigur ca nu imi displacuse sarutul, altfel as fi refuzat, dar nu simeteam nimic pentru Vicky. In niciun caz nu ca ceea ce simteam pentru ea. Era doar o atragere fizica.
As vrea sa fie din nou acea dimineata, sa nu fi plecat de langa ea, sau orgoliul ei sa pot sa-l diminuez. Poate eu sunt cel care a gresit … Ah! … Pe cine mint eu? da eu am gresit primul si mi-am ratat sansa, mi-am ratat fiecare sansa, iar acum nu fac decat sa astept ca melancolia sa se termine. Cat de ratat pot sa fiu!
Si cand ma gandesc ca fata mi se luminase atunci cand ii auzisem vocea, cand imi spunea ca vrea sa ne vedem. Mii de planuri pentru noi mi se conturase in minte. In sfarsit conta ceva pentru mine, dar ea a hotarat si in locul meu. Acum astept din nou sa se intample o minune. Sa fim noi doi, ea cu mine. Incep sa cred ca inima mea a fost pentru ea doar o simpla jucarie.
Am oftat cu greutate si am trecut la urmatoarea tigara. Nici nicotina nu reusea sa ma calmeze. Ultimele imagini imi reveneau continuu in minte, nu le puteam controla sa se opreasca si sa ma pot gandi la altceva.
Sa o urmaresc cum traversa aleea inspre taxiu era cel mai dureros lucru. Aveam mainile legate, nu puteam face nimic. Imi fusese atat de dor de ea, de zambetul acela stralucitor care radia caldura si o inocenta bucurie de viata, era intr-adevar unica, extraordinara, si mi-am dat seama doar acum. Forta ei de atractie statea mai mult in puterea si personalitatea ei spirituala, decat in formele si trasaturile ei.
Cuvintele fusese rostite simplu, dar cu acea raceala incontestabila, care imi provoca o adevarata unda de soc.
– Rob!
– Parca plecai. Mai mult am marait decat i-am vorbit, dar parea cretina. Nu intelegea ca vreau sa raman singur.
– Imi pare rau!
– Poftim?! Intreb mirat. Ea nu facuse nimic, era normal ca comportamentul meu sa o faca se simta asa. Eu eram acum idiotul care era nemilos, eu trebuia sa imi cer iertare si nu ea.
– E greu. Si oricat de plastic as parea, te inteleg.
Stiam ca asa e. Si poate aveam nevoie sa discut cu cineva si sa nu tin totul in mine. Aveam sa innebunesc curand in ritmul asta.
– Imi e atat de greu sa o uit. Mai lasa-ma sa ma gandesc odata la ea. Sa ma gandesc ca totul a fost un cosmar, si sa pot sa o visez langa mine.
– Nu. Nu te mai pot lasa sa faci asta. Ma doare sa stiu ca te gandesti la ea, ma doare sa vad cum iti faci rau singur, cum te amagesti. Trebuie sa treci peste.
In alte momente jur ca as fi spanzurat-o dar tonul ei calm si dreptatea care o avea nu ma lasa sa o fac acum.
Trebuia, era necesar sa invat sa merg prin viata fara sa depind de inima ei. O parte din mine va fi alaturi de ea. Umbra mea va fi si umbra ei.
Recunosc ca imaginea de a o vedea plecand fara sa faca un gest la auzul voci mele a rupt ceva din mine, m-a omorat pe dinauntru.
Pana si eu cunosteam sentimentul de esuare si pierdere.
– Vicky?
– Hmm?!
– Multumesc.

***

Trecuse mult prea mult timp. La inceput aveam impresia ca o vad oriunde, in fiecare persoana care trece pe langa mine. Dar era doar mintea mea care imi juca feste, care o voia inapoi.
Inca ma mai gandesc la ea. La persoana care m-a ajutat sa vad realitatea cu alti ochi. Noi doi nu eram atat de rau, chiar aveam ceva real, ceva pentru care merita sa luptam. Dar dintr-o data totul s-a schimbat, doar s-a intamplat. Eu am crezut ca asta va veni mult mai tarziu. Ca va fii din cauza ziaristilor, sau poate ea mult prea satula din cauza lipsei de intimitate.
A disparut, a plecat! Poate crede ca nu imi dau seama, dar stiu ca e cu el. Ca e cu Taylor, si asta ma scoate din mintii, banuiesc ca acum, tot ce a fost intre noi nu mai are cale de intoarcere. Nu am vazut-o de atata timp. Poate doar in reviste in compania lui, total schimbata si …fericita. E atat de ciudat ca totul a ramas, dar iubirea nu mai e. Se pare ca nimeni nu poate ghici ce vrea inima. Cu atat mai putin nu poate controla sa iti pierzi speranta.
Recunosc ca numai gandul de a o stii cu el era oribil ca sa nu mai spun cat de greu imi era ca toate banuielile mele sa fie adevarate.
La naiba cu tot! Pierdeam ceva important, iar eu statea ca un prost si nu faceam nimic.
Fir-ar sa fie! Ce mai conta acum? Era clar ca ea nu mai voia sa auda de mine si la naiba, ea alesese asta, era dorinta ei.
Mai bine sa imi distrag mintea de la asta.
– Vic! Cum se face ca azi nu e prin camera nici o revista pe care tu le citesti? Parca voiai sa vezi ce se spune despre noi.
„Noi” …suna atat de diferit.
– Ah … nu le-am mai pastrat scumpule! Stiu cat de mult te deranjeaza, si nici nu e nimic interesant.
– Stii ca nu ma intereseaza parerea lor. Nu dau doi banii pe asa ceva. Era doar ciudat ca nu ma impiedic de ele prin camera.
… de fapt speram, speram din adancul sufletului ca poate o sa apara ea acolo. As vrea doar sa stiu ca e bine. Stiu ca incercasem numarul ei, dar si-l schimbase. Pana si cadoul de la mine mi-l inapoiase. Si ma enerva ca dracu ca nu mai aveam o legatura cu ea.
– Stiu iubitule! Dar chiar nu avea rost. Asta chiar parea ciudat sau eu deveneam paranoic. Mai nou era o ocupatie destul de buna.
Era in baie si daca astepta sa ma duc la ea sa o spal pe spate de data asta nu ii mai iesea. Nu ma mai convingea sa fac ce vrea ea datorita farmecelor ei pe care stia sa le aplice cu mult tact.
Fir-ar sa fie! Pana la urma ce conta? Oricum hormonii mei nu ma ascultau niciodata si deja incepeau sa puna stapanire pe gandurile si actiunile mele.
In drum spre baie vad revista ascunsa intr-un colt al camerei, unde eu nu cred ca aveam ce cauta. Aveam impresia ca mi se pare, ca nu vad bine, insa ca sa ma conving ma aplec si cu teama o iau in mana, facand regretul sa ma invadeze si un gol in stomac sa mi se formeze. Pulsul meu deja o luase razna.
Iubitul nostru Taylor a facut o noua cucerire. Insa intrebarea noastra e: ‘Cine e norocoasa?’ . Desigur ca noi vom afla, la fel si voi.
Era ea! Total schimbata, diferita, dar ea! Aceiasi ochii, aceleasi buze, aceiasi ea!
– La dracu!
– Rob? Ai patit ceva?
– Du-te dracu!

Taylor
Nu imi venea sa cred, chiar era cu mine, ma alesese pe mine in locul lui.
Nu imi facusem sperante desi ideeea nu incetase niciodata sa ma bantuie. Nu neg ca nu visasem o apropiere mai mult decat amicala, iar cand se intamplase asta … ea ma paraseste.
Era logic ca nu aveam sa permit asta. Aveam dreptul de a-i arata ca pot fi cum vrea ea, ii pot da ce-i lipseste. Era diferita! Era ceea ce voiam, ce ma facea sa ma simt un om normal.
Sunt uman. Si m-am saturat ca cei din spatele meu, cei care se ocupa de imaginea mea, sa ia decizii in locul meu, sa imi spuna ce sa fac. Nu suport ca lumea sa ia control asupra mea, chiar daca lumea are un rol important pentru mine. Sunt atat de confuz. Dar stiu ca mi s-a spus ca un om trebuie sa isi pastreze credinta, sa lupte pana la capat. Asta fac! Pentru ca o vreau pe ea.
Si am incercat sa o uit. Sa nu imi pese, dar nu am putut sa stau departe de ea. Trebuia sa o gasesc sa folosesc orice relatie, tot ce puteam pana aveam sa stiu ca e chiar imposibil sa o mai vad. Altfel nu aveam pace. Inseamna prea mult ca sa o stiu departe de mine.
Ultima solutie? Prietenele ei, insa daca ea nu vrea sa fie gasita ele nu ma vor ajuta prea mult. Am oftat, din nou, si am incercat sa imi adun tot calmul de care mai dispuneam, nu era prea mult.
– Adda, trebuie sa imi spui unde e. Innebunesc!. Refuz sa cred ca a plecat fara sa fi lasat ceva pentru mine.
– Regret. Dar eu nici atat nu stiu.
In mod evident era hotarata sa ma ignore. Dar si eu eram hotarat sa nu renunt. La naiba! Trebuia sa ii arat ca vreau sa fiu acolo pentru ea, ca imi pasa si ca sunt capabil sa suport orice.
Incet imi las capul in jos plin de triste, poate aveam sansa sa o impresionez.
– Sunt groaznice zilele de cand a plecat, orele trec ca naiba, sunt negre si pline de frustrare, si disperarea mea ajunge la limita. Am nevoie sa stiu macar ca e in regula.
– Imi pare rau, dar nu stiu absolut nimic.
Zambetul ei mic si trist numai credibil nu era. Ce naiba! Era de gheata.?
– Si daca ai stii mi-ai spune?
– Nu. Trebuie sa plec nu mai are rost sa continuam discutia. Nu ai sa afli nimic de aici.
– La dracu cu tot! Am dat cu pumnul in masa si desi durea ca naiba, nu imi pasa. Imi pasa doar ca ea a plecat.
– Cineva e nervos azi! Arati groaznic.
Oare exista vro sansa sa aflu ceva de la Chris? Banuiesc ca inca o incercare, o ultima incercare nu avea sa imi dauneze.
– Crezi ca nu stiu?
– Ai aflat ceva?
– Nu, iubita ta e mai capoasa ca un catar. Si sincer, Emma nu va rezolva nimic daca se ascunde si isi ingroapa capul in nisip. Va fi mai rau.
– Da, stiu.
– Tu nu stii nimic de ea, nu?
– Nu. Nu de la ele. Si mi-a zambit facandu-ma sa inteleg ca in sfarsit aveam o sansa. La naiba, chiar exista o sansa! Zambetul mi-a aparut la gandul ca pot afla ceva, mii de fiori incepeau sa imi strabata corpul. Era senzatia aia placuta pe care nu o mai simtisem de cand plecase ea.
– Uite, ea nu a renuntat la vechile obiceiuri pana sa te cunosca pe tine … sau pe Pattison. Vine in fiecare duminica dimineata aici, la cafea. Dar e schimbata total. Si fizic si moral. Si nu e nevoie sa intrebi. Da, e in oras, a fost doar o diversiune plecarea ei. Si nu, Robert nu stie.
– Multumesc, chiar o sa iti fiu recunoscator.
– Atata timp cat nu stii de la mine, e perfect.

***

Am intrat in local. Era la locul obisnuit si am mai vazut-o dimineata acolo, pana sa aflu ca era ea. O priveam si nu stiam ca e atat de aproape. Iar ea nu facea nimic pentru a ma face atent asupra ei. Cu tact ma asez langa ea si incerc sa o privesc in ochii prin ochelari negri si tot parul care-i ascundea fata. Era rosu ca focu, si cu siguranta daca as fi vazut asa ceva la alta persoana in par mi s-ar fi parut ciudat, dar ea era raza mea de soare. Nu avea cum sa imi displaca.
– Stiu ca esti tu.
– Nu stiu despre ce vorbesti.
Desi incerca sa aiba o voce diferita, ii iesea cumplit de prost.
– Ada?
– Nu. Am sursele mele.
– La naiba cu sursele tale.
– De ce nu mai lasat sa te gasesc? De ce nu mi-ai spus ca pleci? De ce nu mi-ai spus ca esti atat de aproape? Iti place sa ma vezi umilindu-ma?
– Ti-am stricat destul viata. Si tie si lui Pattinson.
– Recunosc ca nici el nu arata mai bine ca mine, dar si-a gasit un sprijin. S-a gandit ca daca asta vrei, o sa incerce sa te uite. Insa eu am nevoie de tine.
Stiam ca simte ceva pentru mine si ca vrea acelasi lucru: o noua sansa. Caldura din ochii ei era aceiasi ca in ultima noapte. Avea nevoie doar de un mic impuls.
Mana ei pe masa ma atragea cumplit de mult. Voiam sa ii simt din nou pielea catifelata si calda, dar imi era teama. Nu voiam sa ii dau motiv sa plece, era ultimul lucru pe care il voiam. Puteam doar sa stau sa ma uit la ea, sa contemplez in gand … dorinta chiar ma mistuia.
– Ce trebuie sa fac sa stai departe de mine? Sa obtin un ordin de restrictie?
– Spune-mi ca nu ma iubesti. Ca tu chiar vrei sa te uit. Si o voi face, pentru totdeauna. Voi pleca.
Si chiar daca ma durea, o faceam si pe asta.
– Dar vreau sa stii ca in suflet o sa raman acelasi copil intristat ce te iubeste si care regreta neincetat ca nu va putea fi alaturi de tine. Vreau sa stii ca nu pot iubi pe altcineva oricat de mult as incerca. Nu te gandi ca e un santaj sentimental pentru ca nu e.
Am avut si inca am destule indoieli. Dar cu toate incercarile mele, suferinte, frustrari, prin teama mea si confesiunile mele, nu te voi lasa sa pleci niciodata, pentru ca vei fi mereu in inima mea.
– Exact asta e. Stii ca daca esti langa mine nu pot sa fiu indiferenta. Si tu profiti cat poti de asta. Afurisitule!
– Sunt tot ce vrei tu. Si cel mai nenorocit din viata ta. Insa unul care nu a renuntat.
Incet imi indrept mana spre a ei si i-o cuprind usor. Asteptam sa si-o retraga, dar nu a facut-o. O tinea acolo si ma lasa sa ii simt pielea catifelata si toata caldura care o emana.
– Ai de gand sa pleci iar?
O vedeam cum ezita si cum ii apar cateva cute proeminante intre sprancene … insa a negat miscandu-si capul intr-o parte si in alta.
Si acum puteam sa sper destul de mult ca e a mea! Nu integral. Dar puteam, spune ca si ea ma vrea. Mai aveam ceva de lucrat la partea asta, insa eram pe drumul cel bun, si avansam considerabil si asta ma facea sa ma simt al naibii de bine.
Am privit-o inca o data in ochi, coborand incet privirea spre buzele ei apetisante. In timp ce inca ii mangaiam mana incerc sa ma apropi de ea mai mult si incep sa prind mai mult curaj vazand ca ea nu se indeparteaza de mine. Imi aplec putin capul intr-o parte si depun un sarut tandru pe buzele ei. Ea imi raspunde la fel. Continui luandu-i buza de sus si jucandu-ma cu ea. Doamne cat de dor putuse sa imi fie de senzatia care o primeam, de mirosul ei, de tot.
___________________________________________________________

Emma
Nu stiu de ce tot aman lucrurile, dar daca ar trebui sa ghicesc as zice ca o fac mai ales de frica. Frica de esec, frica de durere, frica de refuz. Uneori e frica de a lua pur si simplu o decizie, de a ma maturiza, de a avea o responsabilitate. Si e prostesc sa am sentimentul asta. Oricine trece prin asta … dar suferinta chiar se abonase la mine si deja ma simteam ca naiba pentru tot ce facusem si eu la randul meu.
„Daca mai fac o greseala pe care nu pot sa o repar?” Asta e intrebare care se repeta fara oprire in mintea mea.
Oricare este motivul pentru care exista frica, un lucru, e sigur: atunci cand durerea de a nu fi facut nimic ajunge mai mare decat frica de a face ceva, te simti mult prea inutil, iar eu ajunsesem asa, inutila, o incurca-lume.
Intotdeauna e cineva care sa ma impinga de la spate, sa ma indrume, sa imi spuna ca ceva e gresit, dar sincer cu cat imi spune mai mult sa nu fac ceva cu atat mai mult o fac. Se pare ca pana nu reusesc sa invat singura sa gresesc si apoi sa ma dau cu capu de pereti nu renunt. De ce ar trebui sa functionez eu total anapoda? Mi-ar fi fost mult mai usor cu o gandire obisnuita, ca a tuturor celorlati. La naiba cu gandirea mea aiurea si total irationala!
Trebuie sa experimentez propiile greseli. Sa imi invat fiecare lectie. Pana cand ajung sa inteleg ca gresesc cu adevarat.
Si ca pana si cel mai mare esec, pana si cea mai grava, de nereparat greseala sunt mult mai de preferat decat sa nu incerci niciodata.
Eram cu Taylor de ceva timp. La inceput a fost un fel de proba, doar sa vedem daca toata chestia asta merge. Si a mers. Apoi a urmat perioada in care apaream cu el la diferite evenimente, sau eram fotografiati la diferite restaurante. Sigur ca imi placea, insa inca mai existau zile in care ma gandeam la Rob. Era inevitabila chestia asta.
Mintea mea umbla aiurea de cateva zile. Taylor nu merita indiferenta mea, asa ca nu am de gand sa mai fac un pas gresit.
Dar ma gandeam la ce avea sa spuna el cand va vedea prima poza cu mine si cu Taylor. Sau daca va veni sa ma caute. Insa nu a trebuit sa ma stresez prea mult. La cateva zile el isi decalara relatia cu Vicky. Totul lua amploare. Relatia lor ori era serioasa, ori o facea sa ma oftice pe mine. Si dupa atata timp inca mai era ceva acolo care nu agrea situatia asta, care nu era multumit. Eu nu agream, eu nu eram multumita.
In seara asta trbuia sa il insotesc pe Taylor la o premiera, mi-a spus ca o sa fie si el. Si se vedea destul de clar ca nu voia sa merg cu el. Nu voia ca eu sa ma intalnesc cu el. Insa trebuia. Trebuia sa infrunt odata si o data situatia asta, nu? Trebuia? Sau pur si simplu incercam sa imi gasesc o scuza acceptabila?

***

Purtam o rochie lunga, neagra, simpla. Putin stransa in jurul sanilor si restul picand valuri in jos pana in pamant. Parul rosu il lasasem sa imi cada liber pe umeri. Aratam ca o ciudata cu siguranta, dar nu asta ma deranja, ci pantofi insuportabili cu tocul lor cu tot, dar asta nu insemna ca nu puteam sa maschez. Deja deveneam din ce in ce mai buna la asta.
Nici nu stiam la ce premiera merg, nu ca m-ar fi interesat, chiar nu ma interesa. Ma uitam dupa Robert sa vad daca venise si de cine era insotit. Dar in loc sa il vad pe el tot ce reuseam sa deosebesc erau fete urate si expresii stupide. Nimic din ce m-ar multumi, nimic din ceea ceea ce voiam sa vad.
Intrasem in cinema si speram ca il pot vedea pana ce luminile se vor stinge, asa stiam ca si el va stii unde sunt eu.
La naiba! Nu mai aparea odata? Nu mai era asa mult timp pana sa se spulbere si ultima mea speranta.
Nu stiu daca ma pricepeam la invocat dar in secunda urmatoare il vad pe el ca intra. Si desigur insotit la brat de Vicky. Vroia din tot dinadinsul sa ma oftice. Si al naibii ticalos chiar reusea. Nu credeam ca imi va pica atat de rau sa ii vad asa si atat de aproape.
Speram ca e cu ochii pe mine, speram sa ma vada cand voi pleca de langa Taylor si ca ma va urma. Nu stiam ce aveam sa ii spun. Poate ca voiam doar sa il mai aud ca imi vorbeste mie, sa stiu ca nu ma uraste. Fir-ar sa fie! Nu stiu ce voiam!
Filmul stupid incepuse de ceva vreme. Si Taylor deja isi daduse seama ca nu eram in apele mele. De cateva ori m-a intrebat daca vreau sa merg acasa insa de atatea ori am refuzat.
– Esti sigura de asta?
– Ti-am spus sunt sigura. Vreau doar sa iau putin aer.
Iesisem afara si ma plimbasem ca un titirez prin fata cladiri si cu tigara in mana. Asteptam ca proasta sa vina insa nu o facea. Ma gandisem tot ca o proasta ca o va face. Dar era logic ca nu va veni. Eu eram de domeniul trecutului. Si da tocmai imi dovedisem unde ajunsese proastia mea. La un grad mult prea mare.
Era mult mai bine daca il lasam la locul lui. De cand eram cu Taylor, pe el il inghesuisem cu multa fermitate undeva intr-o zona estompata a constientului si nu il scoteam la luimna decat atunci cand aveam chef. Si se pare ca l-am scos de prea multe ori de mi s-a aprins din nou calcaiele si chiar mult prea repede.
Asteptarea mea avea limite, si trebuia sa pastrez si eu putina demnitate din ce imi mai ramasese. Cu nervi la pamant si cu durerea de cap mult mai accentuata intru din nou pe micul coridor si incerc sa ma relaxez sa nu dau de banuit. Mergeam atat de incet incat am putut sa vad cum o mica usa insignificata de la o debara se deschidea incet si o mana incerca sa isi faca loc prin mica crapatura prinzandu-ma de umar. Pot spune ca a fost un strecurat de calitate. Desigur ca instinctul meu de conservare inca exista si ca urmare ar fi trebuit sa incep sa tip ca o descreierata si isterica ce eram, dar aveam un moment de empatie, aproape ca intuiam ca e el. Si chiar el era.
Imi aminteam prima noastra intalnire, a fost o simpla coincidenta, care nu m-a facut sa regret nici pana acum ceea ce am trait alaturi de el, simtisem acea iubire intensa care nu te lasa sa dormi multe nopti la rand, acea iubire care te face sa visezi constat cu ochii deschisi. Si astea deveneau acum doar simple amintiri. In trecut era legatura noastra, insa acum in prezent doar ne despart.
Ma apucase rau melancolismul ceea ce bineinteles ca nu era de bine. Retrospectiva chiar nu era buna in momentul de fata, nu puteam sa arat ca sunt slaba sau faptul ca pana si in cel mai mic mod de fapt el imi lipsea.
Eu ma uitam la el si el la mine, iar situatia era agonizant de inceata. Era ca si cum ar fi un zid intre noi. Eu de o parte, el de cealalta, niciunul dintre noi nu se complica sa il sara sau sa il ocoleasca. Si eu una deja incepeam sa ma topesc in albastrul incredibil de profund din ochii lui.
– Ai de gand sa tii totul in tine pana ai sa clachezi si vei muri?
Imi intrerupe el linistea si contemplarea pe un ton sec si total atipic lui.
– Nu stiu despre ce vorbesti.
Amanare. Amanarea era singura mea sansa de a gasi ceva sa ma faca sa il tin ocupat. Voiam sa discut cu el, dar nu stiam ce. Voiam sa il vad, dar nu stiam pentru cat timp. Voiam sa ii aud vocea, dar nu sa imi vorbeasca pe tonul asta. Il voiam langa mine, dar nu atat de rece ca o stanca. Voiam multe si nu cred ca aveam sa primesc ceva.
Lumina palida a lunii se revarsa in camera, prin micul geam din spatele meu, iluminandu-l pe el. Nu ma saturam din privit. Pometii inalti, sprancenele arcuite, gura minunata rotunjita, si atat de senzuala.
Ah la naiba! Acum aveam nevoie de toata luciditatea de care puteam dispune, si nu de vraja buzelor lui.
Brusc tot calmul de care dispuneam simteam cum se evapora. Mania deja punea stapanire pe mine. Tremuram si respiratia mea devenea mult prea grea din cauza efortului de a-mi controla impulsurile.
– Esti un nemernic. Te urasc. Nu stii decat sa furi suflete. Ce crezi ca o sa ai mai mult noroc asa? Ei bine, afla ca nu, esti mult mai nenorocit. Te-am vrut aproape de inima mea, stiai prea bine tot ce simteam pentru tine si a fost egal cu zero.
Simteam cum imi creste pulsul si imi scade adrenalina. Si nu, nu eram drogata si nu luasem nimic altceva, stiam ca traiesc pe alta lume, eram sigura. Dar sa ii simt respiratia pe pielea mea era prea mult de suportat.
– Imi pare rau ca tu crezi asta, as vrea sa te fac cumva sa relizezi ca tu pentru mine esti totul.
Mi-am strans pumanii in incercarea de a imi distrage atentia de la vorbele lui.
– Totul pe dracu …
– Cine poate sa spuna ca nu valorezi pentru mine?
Mai avea si tupeul sa ma intrerupa. Eu eram mai rau ca o oala sub presiunea si lui ii placea sa se joace cu sentimentele mele. Si eu puteam face asta.
– Sunt sigura ca ai baut ceva sau mancarea nu ti-a priit.
S-a mai apropiat cu un pas de mine si eu am mai dat unul inapoi. Buzele lui s-au transformat intr-o linie dreapta si se uita cu ochii rugatori in ai mei.
– Em, inceteaza sa te mai legi la cap cand nu te doare.
De fapt ma durea, si inca foarte rau. Aveam impresia ca e o bomba cu ceas si in orice moment va exploda.
– Revin la intrebare. Cine poata sa spuna?
– Eu. La naiba, pot sa o spun eu!
S-a incrunat. Voiam sa ma apropi de el si sa ii netezesc cutele dintre sprancenele lui, sa il cred pe cuvant, insa nu puteam. S-a mai apropiat cu un pas si eu inca o data am dat inapoi.
– Nu stii cate sentimente am investit in tine, cate idei risipite prin minte am avut, nu stii…
– Investit? La naiba! Ce sunt eu? O afacere? O afacere nereusita desigur.
A mai facut un pas iar eu nu mai puteam da inapoi. Eram lipita de zidul rece si insensibil. Nimeni nu se gandea ca daca el ma atinge acum pe mine tot ce asimilasem pentru Taylor se putea narui, doar intr-o fractiune de secunda.
– Vreau sa asculti ce am de spus, chiar daca crezi ca suntem la capat de drum, nu trebuie sa fie asa, ramasul bun nu isi are locul aici. Nu acum.
– Visezi prea mult la un nou inceput si eu nu vreau sa mai aud, nu vreau sa mai ascult.
– De acum incolo mereu voi regreta tot ce a dus la fisura asta. Dar tu ai fost si vei ramane dragostea mea.
– Am incetat sa ma gandesc la tine si stiu ca din acea zi nu mai pot iubi asa. Nu mai pot sa am incredere, tu ti-ai batut joc de sufletul meu. Tot ce a fost nu va mai fi.
Deja ma smiorcaiam si pun pariu ca eram mai rau ca miorlaitul unei pisici agasante. Mai facuse un pas, un ultim pas. Era mult prea aproape de mine, incat nu indrazneam decat sa il lovesc cu pumnii. Poate ca erau mici si ineficientii, dar ma ajutau sa ma descarc.
– Poate chiar stii ce zic sau poate o iei in gluma, dar simt ca sunt legat de tine. Am ajuns sa numar zilele pana cand o sa ne intalnim. Si cica nu realizezi ce ai avut pana nu pierzi, dar sunt sigur ca nu obtii nimic daca nu crezi. Iar eu am crezut. Nu am renuntat nici macar o fractiune de secunda fiindca totdeauna pierzi daca renunti la lupta. Si stii ca nici macar nu as putea sa ma joc cand vine vorba de tine.
Eram furioasa, furioasa pe mine. Ma facea sa vad decizia proasta pe care o luasem. Si era ca si cum imi infingea mii de cutite in tot corpul, cele mai multe avand ca tinta inima mea facuta praf.
– Taci. Nu mai vreau sa aud nimic, vreau sa pleci naibii de aici. Capul meu era ingropat in pieptul lui si speram ca asa nu auzea gafaielile suspinelor mele sau dificultatea ce o aveam in a vorbi cat mai corent si fara sa ma balbai. Pumnii mei nu reusise sa-l intimideze.
– Esti sigura ca asta vrei?
Inima lui batea mult prea repede, si voiam sa ii aud vocea la nesfarsit, sa ma minta in continuare. Dar un gand irational mi-a trecut prin minte. Nu il credeam in stare sa plece. Mi-a dezgropat privirea din pieptul lui si am adoptat-o pe cea rece si insensibila.
– Da. I-am spus cu hotarare.
S-a apropiat incet de fata mea. M-a privit in ochii si a spus un simplu „bine”. S-a aplecat si m-a sarutat pe frunte. Si-a intors spatele si a plecat. Tot ce-am reusit sa mai aud de la el a fost „nu vreau decat sa fii fericita”.
Am ramas inmarmurita, nu ma asteptam sa faca asta.

***

(2 saptamani mai tarziu)
Stateam si priveam ca proasta corespondenta. Plicul alb fara expeditor dar cu numele meu pe el, ma facea mult prea agitata. Stiam ca e de la el. I-as fi recunoscut scrisul inconfundabil oriunde.
De cand plecase din debaraua aia nu il mai vazusem. Aveam impresia ca o sa il revad, daca nu atunci cu siguranta ziua urmatoare. Insa nu a fost asa. In masina, in drum spre casa, Taylor ma lua de mana si mi-o stranse puternic.
– Banuiesc ca esti atat de distrasa pentru ca ai aflat, nu?
– Ce sa aflu? I-am raspuns in timp ce priveam absenta pe geamul masini, cu gandul mult prea departe de unde ma aflam eu, desprins total de corpul meu.
– Stiu ca ai vorbit cu Pattinson, asta a fost motivul pentru care nu am iesit dupa tine. Am banuit ca vrea el sa iti dea vestea.
La naiba cu vestea lui cu tot. Care era? Se insura sau ce?
Eram curioasa, dar eram prea obosita sa mai aud ceva. Asa ca nu am insitat.
– Nu ti-a spus ca pleaca in Londra ca sa filmeze, si ca se intoarce peste cateva lunii? Poate chiar peste un an, zicea ca are nevoie de o vacanta. A declarat in seara asta. Nu stia daca sa accepte proiectul sau nu. Dar ceva sau cineva i-a schimbat perspectiva in viata si l-a facut sa ia decizia asta.
El acum era convins ca stiam povestea de la Rob si ca il refuzasem, il refuzasem ca sa raman cu el. Nu stiu daca nu as fi facut asa in cazul in care mi-ar fi spus. Banuiesc ca nu o sa aflu niciodata.
– Ihim. Asta a fost tot ce i-am spus in acea seara.
In timpul asta relatia mea cu el a decurs intr-un mod chiar foarte bun. Tineam la el si era mai mult decat sentimentul cu care ma obsinuisem, dar sa stau acum cu scrisoarea de la Rob in mana ma zguduia total. Intr-o prima fractiune de secunda am vrut sa o rup in mii si mii de bucatele. Eram furioasa ca nu imi spusese ce avea de gand. Insa imi doream cu ardoare sa stiu ceva despre el.
Asa ca am deschis-o:

Em,
Ma rog din suflet si te rog si pe tine daca o sa deschizi scrisoarea asta nu o arunca, nu o rupe, nu o arde, citeste-o. Nu mi-ai dat sansa sa iti explic, nu mi-ai mai dat nicio sansa, si asta e singura posibilitate care mi-a ramas, singura in care stiu ca ai putea sa imi asculti gandurile, fara sa ma intrerupi.
As fi vrut sa existe o zi in care sa iti pot spune in fata tot ceea ce ai insemnat tu pentru mine, ce ravagi ai facut in sufletul meu, sa iti spun cat de mult ai insemnat pentru mine in fiecare zi, cum ai intrat in sfuletul meu inca din ziua in care te-am cunoscut si ca dupa atata timp ai reusit, inca ai ramas in inima mea. Si crede-ma am facut tot posibilul sa renunt la tine.
Credeam ca stii ceea ce conteaza pentru mine. Si stiu ca tristetea ta e din vina mea, si ma doare, si crede-ma ca te-as intreba de o mie de ori cine e de vina, si as accepta fiecare jignire si insulta si m-as preface ca nu ma raneste doar sa stiu ca tu te simti mai bine. Si stiu ca te doare sa citesti asta acum, dar stiu ca daca as fi acolo acum, nu ar mai fi asa, prezenta mea ar schimba ceva. Am luptat, dar chiar daca sunt departe nu imi este indiferet, ci ma doare, ma doare sa stiu ca sufletul meu e acolo si ca tu ai sa il ranesti de cate ori vei avea ocazia.
Ma omoara gandul ca vreau sa te vad si nu pot. Imi e greu ca naiba. Si cu un singur telefon pot fi langa tine gata sa te tin treaza in noapte, sa te ridic cand simti ca pici, dar nu mai are rost. Stiu ca astepti perioada in care va fi bine. Iti spun si tie ce imi spun si mie nu e totul perfect dar o sa fie.
Nu am ales-o pe Vicky ci tu ai crezut asta. Relatia mea cu ea a devenit serioasa pentru ca tu ai plecat. Nu ma vroiai in viata ta, si cu forta nu aveam ce cauta. Foaia de hartie nu imi ajunge la cate am sa iti spun.
Parca as fi nebun, ma uit la stele si ma gandesc cum o sa te iau in brate si o sa iti simt parfumul tau din nou si buzele tale dulci. E firesc sa simt ca parca a trecut o vesnicie?
Dar am invatat ca dureaza putin un moment de bucurie.
Pe foaie am incercat sa scriu multe cuvinte sa las un mesaj plin de sentimente..stiu ca nu ai sa ma uiti. De fapt nu stiu nimic, doar sper.
Cand o sa vin acasa vom fi din nou ca doi straini ce s-au cunoscut pentru prima data.
Am incercat totul ca sa te uit, dar nu pot fiecare parte din mine, fiecare neuron te resimte.
Ma semnez pe foaie si stiu ca fiecare cuvant imi va aminti de tine, de clipele ce le-am trait, desi au fost putine.

– Emma?
Am impaturit scrisoarea si am bagat-o in buzunarul de la spatele blugilor. Am incercat sa imi revin sa nu ma tradeze vreo trasatura sau reactie ca nu as fi in regula.
– Da, sunt aici, in bucatarie.
– Te simti bine? Esti in regula?
Am ridicat o spranceana si mi-am dat ochii peste cap. Stiam ca va continua fara sa ii dau vreun raspuns.
– Robert se insoara … cu Vicky.
I-am zambit. Golul din stomac ma facea sa ma simt aiurea. Mai ales ca in scrisoare nu era nimic legat de asta. L-am sarutat rapid pe buze si l-am imbratisat. Puteam sa jur ca el e mai trist ca mine, stia ca inca ma afecteaza, dar avea sa-mi treaca.
– Esti in regula?
– Da, sunt.
Trebuia sa fiu. Il aveam pe el langa mine. Sprijinul meu neconditionat. Puteam spune ca sunt aproape fericita, aproape iubita.
– Stii ca te iubesc fara limite, masura si neconditionat.
___________________________________________________________

Titlul „Add insult to injury” este o expresie englezeasca care se traduce „A fi picatura care a umplut paharul”

Anunțuri

73 răspunsuri to “Capitolul 28 – Add insult to injury”

  1. Foarte trist:(:(…Incep sa cred ca nu o sa mai ramana cu niciunul dintre ei.E adevarart?Oricum frumos capitol si imi pare rau ca se termina……chiar imi place ficul asta!!!:**:Kiss:*

    • stii cum e un sfarsit e un sfarsit, iar prin asta se presupune si putina asteptare. si oricat de mult as vrea sa aprob sau sa neg ideea ta nu o voi face. daca as face-o, unde ar mai fi farmecul in a citi chiar tu sfarsitul? 😉 :*:*

  2. vaai :X ai postat :X. citesc si comentez dupa :*

  3. nu stiu care e motivul drastic ce a determinat-o pe em sa decida despartirea si indepartarea de ambii. la rob banuiesc ca de fapt e de vina constiinta, mustrarile si framantarile, sentimentul de vinovatie apasator ca l-a inselat, ca s-a lasat prada instinctelor in bratele lui Taylor, daca in noaptea aceea evenimentele au avut deznodamantul pe care il banuiesc eu.
    dar respingerea celui din urma nu stiu de ce. poate pentru ca i-a dat sperante, si nu are sentimente puternice pentru el..nu vrea sa il faca sa sufere ?
    vom vedea.
    savurez fiecare cuvant mai mult ca niciodata si regret ca se termina. trag nadejdea ca vei incepe o noua poveste, dar em va ramane bine inclusa in sufletul meu 🙂
    kisses>:D<

    • alegerea ei brusca de a se indeparta de amandoi o face pentru ca ea crede ca asa e cel mai bine pentru ei. nu vrea sa se mai implice in viata lor sau sa mai aiba un rol in sufletul lor. e ferm hotarata ca asa e cel mai bine si ca decizia ei e cat se poate de corecta si buna, iar dupa cum se stie incapatanarea nu prea are leac.

      ma bucura mult sa aud ca povestea asta ti-a placut atat de mult sper ca si sfarsitul va fi pe placul tau :*:*

  4. mi-au dat lacrimile,de fapt am planf fir-ar sa fie!lucru ce nu-l fac prea usor….
    chiar daca sunt egoista,imi place apropierea dintre ei de la final,chiar daca s-au sarutat si ea a plecat,dar macar styu ca simte ceva mai mult pentru el decat ura,si repulsie,ma intristeaza faptul ca ca nu a vrut sa-l asculte,urasc cand face asa,si cea mai josnica persoana de pe acest pamant,indiferent de fapta comisa,merita o sansa,are dreptul sa se jusitfice,sa se faca intelept,merita o a doua sansa.
    Aici mi s-a parut putin asa din partea ei,sunt ferm convinsa ca nu numai ea sufere,si bietul rob este in aceeasi situatie ca si ea,sau poate chiar mai rau.
    In fine aici fiind vorba despre ei,acum nu cred ca mai trebuie sa specific,ca ador fiecare cuvant scris mai sus,chiar nu am cuvinte.
    spor in continuare.
    kiss:*:*:*:**::*

    • daca emotiile ce le-am scris au putut sa ajunga pana la tine e un lucru bun, insa nu a fost intentia mea sa provoc lacrimi.
      de fapt emma chiar ar vrea sa-i acorde sansa asta, ar da orice sa poata sa-l lase sa-i explice insa stie ca daca o va face nu ar mai putea pleca asa cum are de gand sa faca. prefera sa ramana cu indoiala si simpla si pururea intrebare din viata noastra „ce-ar fi fost daca…?”
      si ai dreptate nici rob nu o duce prea bine
      dar in final e bine ca ti-a placut:*:*

  5. da, si eu incep sa cred ca nu o sa mai ramana cu nici unul din ei……..
    saracul rob, cat sufera, aproape m-a facut sa plang……………. (si vreau sa zic ca s-au adunat cateva picaturi in coltul ochilor)
    dar rob merita ceea ce i-a facut em, dar as f vrut sa-l ierte……
    deci pana la urma sa inteleg ca ramane cu taylor?
    ada ca intotdeauna…….., draguta si grijulie………….
    app, unde pleaca?
    si ramane cu taylor?
    asta e doar prima parte?
    cam multe intrebari, nu crezi? : )) : ))
    hai ca te las……….
    pwpyky :* :*
    aaaaaaaaaa………, era sa uit ce era cel mai important…….
    cate cap mai sunt?
    multe nu? 😀 😀 😀 😀

    • cred ca asta pot sa spun :)) de fapt ea nu pleaca, e doar… sa-i zicem o diversiune. si da e prima parte, iar alte capitole din pacate nu vor mai exista. acesta este ultimul
      si intrebarile nu ma deranjeaza, raspund cu placere la ele 🙂 :*:*

  6. nikkinicol2 Says:

    tu vrei sa plang???
    asta vrei!!!
    era sa plang tot capitolul!!!!!!!!!!
    cam trist…dar e frumos si bine descris!!!!!!!!
    il astept pe urmatorul:D

    • chiar nu asta a fost intentia mea
      iar urmatorul o sa apara curand..cred. am reinceput si eu scoala si depinde cum ma descurc iar cu ea:))

  7. tzutzy_love4u Says:

    Deci am plans……saracutzul meu iubit;))!!!sti cum imi doresc eu sa fie finalul si sper sa se termine asa qm vreu:*:*:*!!!Esti cea mai buna:*:*:*!!!

  8. In sfarsit am reusit sa trec pe aici :D.Nu mi-a venit sa cred ieri cand am vazut ca ai postat:X.Partea asta a fost chiar ft emotionanta si am citit fiecare propozitie cu mare atentie si drag.Normal..dupa cate vad,em se gandeste la binele lor si crede ca cel mai bine ar fi departarea.Mi-a placut cum ai descris fiecare sentiment,traire ft bine,asa cum ne-ai obisnuit.sincer,imi pare ft rau ca se va termina,dar inca traiesc cu speranta ca vei mai scrie ceva,asta daca timpul va fi favorabil pt tine.
    Astept cu nerabdare partea cealalta:*
    kisses&hugs:*>:D<

    • mda…asta e punctul ei de vedere, asa crede ea ca face un bine. nu intotdeauna „operele de carite” sunt luate in urma unor decizii bune:))
      partea cealalta cred ca o sa mai dureze putin 🙂 :*:*

  9. sa inteleg ca o sa faci si din perspectiva altui personaj?(daca la inceput ai scris emma?) ar fi superb…. retrag toot ce am zis despre rob, e asa dulce in capitolul asta(ca o ciocolata topita, de preferinta milka;)) ) foarte tare e looku`l lui em, inspirata alegere, astept cu nerabdare urmatoru`l cap, mi se pare incorect ca parca toata lumea si`a ales acum momentul sa`si incheie ficurile:: e trist::::::::(((…….. te pupacesc:*:*:*:*

    • da ali, sau asa am de gand sa incerc o noua perspectiva
      asta da comparatie:x…si daca vrei milka, milka sa fie :))
      te pup:*

  10. pur si simplu m-am trezit cu lacrimi in ochi … minunat ,absolut minunat capitol … te pup dulce Cathy :*:* :X:X

  11. mda,de ce trebuie de fiecare data sa inteleg totul pe dos?uhh…ma minunez cateodata de persoana mea:)):))
    ma bucur ca m-ai lamurit….chiar nu vroiam sa se termine acolo
    kiss:***:*:*:

    • eeh…si mie mi se intampla sa nu inteleg ce trebuie :)) si orice neintelegere ai avea o sa incerc sa o lamuresc:))
      kiss u2:*:*

  12. EU MAI TRZIU CA DE OBICEI. SCOALA ASTA IMI IA TOT TIMPUL X( OFFFF! ASTA E CLASA A XIA. ORCUM MI-AU DAT LACRIMILE SI TRE SA SPUN SI EU PAREREA MEA: CRED CA PANA LA URMA DECIDE SA-SI INVINGA ORGOLIIU SI DA NAIBI TOTA LA O PRTE SI VREA SA FIE FERICITA , FARA SA-I PESE DE CEILALTI, MERITA. EU UNA ASA AS FACE, DAR EM NU E EU, SI EU NU SUNT EM, ASA CA ABIA ASTEPT SA VAD CE SE INTAMPLA. IMI PARE RAU CA SE TERMINA, SI CRED ACVEI INCEPE O NOUA CARTE NU? PENTRU CA FATA, TE PRICEPI NU GLUMA!

    • te inteleg, scoala chiar ocupa destul de mult timp din viata noastra
      cat despre em…va face ce crede ca e bine si acum ca a luat decizia de a pleca nu va mai depinde doar de ea, ci si de ei, daca o vor mai accepta inapoi in viata lor
      si un nou fic..inca nu stiu, dar multumesc pentru cuvintele incurajatoare:*

  13. atat de trsit:(( si atat de bine scris:x
    (mai fac si rime :)) )

  14. nikkinicol2 Says:

    este extraordinar!!!!
    este superb!!!
    saracul rob…nush cu cn sa mai tin!!!!!!!!!!!!!!!
    la naiba!!!!
    of…foarte frumosss!!!!!!!!!1
    te poop:-*-*

  15. hormonik Says:

    extraordinar.
    nush de ce em a hotarat asata. probabil e cu taylor acum pt ca ea crede ca e singurul care s-a interesat de ea si care a facut tot sa dea de ea.nu? asu gresesc?

    • si asta ar fi un motiv, insa principalul este faptul ca Rob a renuntat la ea si i-a oferit lui Vicky un alt rol in viata lui, undeva cu o treapta mai sus. sa zicem ca totul a fost un fel de impuls pentru Em, a ajutat-o la o decizie, decizie care poate fi finala…

  16. tzutzy_love4u Says:

    nu imi vine sa cred c i-ai facut iubitului meu!!!jur k sparg pcul din vina ta>:P!!!!

  17. Netul ma uraste..si orice fel de tehnologie la fel de stupida.
    Incep cu Robert :).Imi place felul lui de a fi: independent si calculat,cu spiritul lui de a ajuta pe toata lumea,insa cu sentimente puternice fata de Em.e normal..e barbat,nu se putea sa nu simta ceva pt Vicky,chiar daca e doar atractie fizica,cum ai specificat,dar tot em va ramane in inima lui.Desi voiam sa lupte pt ea,chiar imi doream sa vad cam cum incearca sa o recucereasca,insa nu cred ca avea sanse.A crezut ce i-a zis ea si s-a lasat batut,alegand calea mai usoara,acea de a trece mai departe.Dar banuiesc ca e mai bine ca s-a oprit aici..sau ce tot zic :))?Poate ne mai surprinzi cu ceva in urmatoarea parte,care din pacate va fi ultima :((.
    Randul lui Taylor acum 🙂 :imi place ca nu se da batut,desi ar fi vrut :(.e genul de persoana care lupta pana in „panzele albe”si daca isi da seama ca nu mai are rost sau nu mai are motive,renunta.Se pare ca em nu reuseste sa stea departe de ei,si oricat incearca sa para indiferenta in fata lui taylor,nu poate rezista.as vrea totusi ca in final,macar sa aleaga pe unul dintre ei,desi balanta se cam inclina spre Taylor,sa fie si ea fericita :D.
    Mi-a placut tare mult cum le-ai conturat caracterele si ti-a iesit chiar ft bine din perspectiva lor.Ca de obicei te descurci grozav si ador cum scrii:x 8->.ma faci sa visez de fiecare data:X.Spor si succes>:D<
    Te pup:*:*

    • inseamna ca e ceva in aer..nici al meu nu merge mai bine:))
      cat despre Rob poate daca el nu s-ar fi lovit tot timpul de zidul mare si rece pe care Em l-a construit in jurul ei ar fi avut o sansa, dar neincrederea si anumite fapte nu sunt tocmai un bun sfatuitor. iar acum se lasa si el condus de impulsuri. ramane de vazut cum va reactiona sau nu va reactiona cand se vor reintalni cei doi
      iar Taylor, ei bine, el are mai multa incredere in fortele proprii, stie ca Em tine la el si nu intr-o masura medie asa cum el credea, ci destul de mult.
      asa ca momentan fiecare se descurca cum poate sau cum crede ca e mai bine 😉
      iar tu intotdeauna exagerezi, imi supraaprecizei munca :))
      succes si tie>:D<:*

      • hmm..deci in urmatoarea parte se vor intalni nu :D?Pff..ma faci din ce in ce mai curioasa:X.Si nu exagerez >:P.Doar stii prea bine..eu sunt de obicei directa si zic ce simt 😛 ;).Oricum..nu sunt singura care are parerea asta. 😛
        Pupici:*:*

  18. oh deci minunat sau superb sunt doar niste cuvinte nesemnificative pentru a descrie acest capitol :X:X:X e absolut perfect … pur si simplu am simtit durerea lui rob , dorinta lui tay , sentimentul de vinovatie al emmei …totul atat de bine descris si conturat , accentuat unde trebuie … te ador Cathy :*:*:*:X:X:X ard de nerabdare sa aflu pana la urma ce se va intampla… kiss u :*:*

    • cuvinte foarte mari spui Dyana. desigur nu neg ca sunt doarte incurajatoare pentru munca mea, mai ales ca se apropie de sfarsit, insa nu stiu daca le merit. oricum iti multumesc:*:*

  19. poate totusi exista o speranta pentru un final fericit…sper ca o sa fie pentru toti:x

    • depinde cum vezi tu acest final fericit, kate. din punctul meu de vedere cel pe care il am eu in minte mi se pare cel mai potrivit. ar exista si alte solutii dar ar fi mult prea complicate si ar insemna sa modific o parte din caracterul Emmei…momentan am de gand sa aplic ideea dim capul meu. 😉

  20. am citit de mult, de cand aveai doar un comment de la geo, cred, dr nu am reusit pana acum sa las comentariu.
    ce pot sa spun ? cu fiecare rand citit bucuria si multumirea, admiratia pentru poveste creste, dar si tristetea ca se apropie de final. 😦
    nu sunt surprinsa de alegerea emmei. taylor s-a comportat frumos cu ea in majoritatea cazurilor, a fost acolo, pentru ea, cand avea nevoie, si a stiut cum sa isi castige un loc – binemeritat cred eu, in inima ei. iubirea ei cu rob a fost mult mai complicata, plina de coborasuri, suisuri, neintelegeri, si e firesc ca ea sa fi ales o cale mai simpla si putin incurcata, alaturi de tay. dar daca ea e pregatita si isi doreste adrenalina, pasiune adevarata, va alege in final sa isi indeplineasca visul de a fi fericita alaturi de robert.
    sunt foarte curioasa ce se va intampla, si permite-mi scumpa mea, sa te felicit inca o data pentru toata magia care ai reusit sa o transpui aici. ma voi simti trista si golita cand nu voi mai avea ce citi cand intru aici, dar trebuie sa iti fiu recunoscatoare si sa iti multumesc pentru efortul de a impartasi cu noi toti ceva atat de frumos si unic.
    te pup !

    • te inteleg krisz…timpul chiar iti poate da multe batai de cap
      cat despre alegerea Emmei, va fi dificila. tine la cei doi si nu mai vrea sa fie ranita. in situatia asta o alegere buna ar fi Taylor care a incercat sa nu o dezamageasca si a reusit. dar asta nu inseamna ca Rob se va lasa si nu va face nimic in privinta asta. pe o ultima suta de metri va incerca sa-i readuca increderea Emmei, sa-i arate ca nu e totul asa cum pare.
      alegerea ei va fi destul de grea
      totul a inceput dintr-o simpla idee de a incerca si aici s-a ajuns si nu-mi pare rau ca am incercat si am intrat in lumea asta unde mi-am facut noi prieteni
      te pup krisz si sper ca timpul sa-ti acorde si tie putina libertate>:D<

  21. aoleuuuu!!!prima data testul la nenoricit la algebra si acum asta?!!UNIVERSUL ma uraste:)):)):)) da dramatizez si o fac bine:)):)):))cred ca doar la asta ma pricep deci nu te speria…so…stiu..mda.asa si?cred ca sunt singura (sper sa nu) care mai crede macar intr-un cuvant din tot ce a spus Rob,adica in nimic:)):)):)):)) eu tin cu el pana la moarte(da,din nou,dramatizez) dar sunt asta sunt:X:X:X:XX:
    Sunt o pacoste,stiu aici sunt modesta ,mi s-a spus ca sunt O MARE MARE PACOSTE …dar nu ai cum sa fi in fata unui fic atat de frumos,in care lucrurile sunt atat de stranse,mai ales in fata unui asemenea triunghi amoros,la care ,a rog de fiecare data cand intru pe acest site:Da doamne sa se impca,da doamne..etc…
    Stiu poate ma crezi disperata ,si nu m-am mira,nu ma mai Recunosc,dar de…nu am leac.
    Eu iti doresc spor la scris in continuare….si da doamne sa aiiba si Rob o micuta sansa acolo..cat de mica.Da doamne:)):)):)):))
    Nu rade de mine….:P:PP::P::P:P

    • :)) chiar mai amuzat cu comentul tau. si iti respect parerea. atunci cand iti place cineva, te inteleg perfect ca vrei ca el sa fie cel mai fericit.
      sper ca sfarsitul sa-ti placa 🙂
      ah :-s..si imi pare rau pentru testul tau la algebra:))) sper ca a iesit asa cum ai vrut tu:>
      :*:*

  22. sa sti ca a iesit,sta ff bine 7 pe langa 9:)):)):)):)).da ce ma plang,cel mai bun din cls a luat cat mn..=))=)) ce mai zici de mn…
    sper sa sfarsitul sa fie pe placul meu,bn vb in numele meu,ma rog,asta nu inseamna ca ma va dezamagii,e departe gandul asta…
    spor in continuare
    kiss:*:*:*:

    • :)) eh..merge:))..oricum matematica e limba straina, prea straina pentru mine:)))
      si sfarsitul trebuie sa apara si el zilele astea;)

  23. primaaaa :X la ultima parte 😦 citesc si revin.

  24. scrie la post k e publicata ultima parte dar nu apare :-s. mai incerc :))

  25. acum e gata :d

  26. Am citit de mai multe ori, si analizand fiecare fraza, ca sa o inteleg pe emma , dar nu am reusit, sincer. se pare ca psihologia mea asupra caracterelor aici da gres :)). e foarte schimbătoare şi indecisă, şi alegerile ei se bat cap în cap evident cu dorinţele şi speranţele. a renunţat la rob ca să nu îi mai complice viaţa, ca să îi fie lui bine, dar deznodământ mai crunt pentru el ca decât să rămână cu vicky nu cred că e. mai ales când ea a cunoscut-o, ştie de ce poate fi capabilă . rob sărmanul probabil nu. s-o fi schimbat, nu contest, însă nu avea cum în totalitate.
    deşi l-a îndepărtat ca să nu îl facă să sufere, comportamentul ei în momentul în care s-au reîntâlnit mi-a dat impresia de un cu totul alt
    motiv. spun asta pentru că s-a comportat urât, rece, i-a reproşat multe lucruri, de care a dat impresia că într-adevăr le crede. probabil doar juca rolul care îl alesese mai demult, şi continua să meargă mai departe cu el deşi e evident că a suferit, că nu era pe deplin fericită şi împăcată cu sine. faptul că deşi relaţia ei cu taylor mergea bine , continua să se gândească la rob şi dorea să îl revadă, să îi mai audă vocea, măcar o dată, asta îmi dă de înţeles.
    e foarte orgolioasă şi se vede că nu ar lăsa de la ea în ruptul capului. aşa a făcut şi la ultima lor înfruntare. deşi s-a convins cât nu l-a văzut că nu e fericită, a mers până în pânzele albe cu greşeala ei. cred sincer că s-a lăsat doar purtată de furie, de impulsivitate, că nu a conştientizat ce face. poate era mult prea sigură pe rob, pe rugăminţile lui, nu credea că el va renunţa , nu aşa , cu una , cu două. a uitat că şi el e un om, că are o limită. e evident că ea nu lua în serios ce spunea, că nu dorea ca el să plece definitiv, dar mândria ei au făcut-o să continue acel joc primejdios. rob nu se juca, el se pare că lua totul în serios. de aceea şi şocul ei când el a plecat. nu credea că aşa ceva e posibil. a riscat din păcate, şi a pierdut.
    e trist pentru că a condamnat astfel nu pe sine, nu unul, nu doi, ci patru oameni la suferinţă. e evident că nici unul dintre cei patru nu îşi va găsi pe deplin fericirea. rob şi ea vor fi nefericiţi în relaţiile lor, vor tinde mereu să se gândească unul la celălalt, iar vicky si taylor se vor simti neglijati, vor suferi datorita lipsei de dăruire completă şi din tot sufletul a partenerilor lor. si daca de blondă nu îmi pasă, taylor merită să fie iubit din toată inima.
    nu aş putea vreodată să o judec pe em pentru că mă regăsesc complet în comportamentul ei din partea aceasta. şi eu ştiu cum e să spui ceva, să fii conştient că nu e ce doreşti, că nu e bine, dar să persişti în greşeala ta iniţială doar pentru a nu recunoaşte că nu ai luat decizia cea mai bună de la bun început. e mai uşor să fii condus de orgoliu decât să te accepţi înfrânt. spun din proprie experienţă, şi eu sunt încăpăţânată şi nu renunţ sub nici o formă la ideile mele, chiar dacă la un moment dat realizez că greşesc, sau că voi suferi. şi mai ştiu şi cum e să te aştepti mereu ca cel de lângă tine să te înţeleagă, să nu te judece, şi să aştepte, să te ajute să treci de acea stare nefericită. mai tragic e când el nu mai face asta. cred că e groaznic. dar eu, spre deosebire de emma, pot să îmi calc pe mine şi orgoliu, când observ că risc să îl pierd. şi fac asta pentru a-l aduce înapoi. ea, faţă de mine, nu a făcut-o. sau nu a mai apucat. ceea ce e foarte trist :(.
    dar nu totul e pierdut. faptul ca finalul e deschis da oportunitatea fiecaruia de a-l imagina aşa cum îşi doreşte.
    am primit o lecţie importantă din sfârşit, şi mi-a dat mult de gândit raportat cu mine, cu realitatea. mi-a dat ocazia să îmi imaginez cum ar fi dacă aş păţi şi eu ca emma, mai ales că am simţit-o foarte aproape de felul meu de a fi, mai ales la final.
    cred că ar trebui de fapt să fie o lecţie de viaţa pentru toată lumea, pentru că e o poveste minunată, impresionantă, şi care emoţionează enorm. e realistă, nu o telenovelă siropoasă sau basme pentru copii, naivă, bine structurată . E individualizată, personajele sunt precis construite şi fără corelaţie cu realitatea.. aici taylor nu dă deloc senzaţia de a fi un copil, ci e un tânăr sigur pe el şi care ştie clar ce vrea, şi pe cine, rob nu e o vedetă superficială preocupată de el, e un bărbat sensibil şi un om, un om care mai şi greşeşte. ” Almost lover” are şi o morală şi concluzie aparte.
    aş avea o mică obiecţie la ultimele cuvinte ale lui em. într-adevăr, e „aproape fericită”, şi nu are sens să mai explic de ce. în cele multe rânduri în care am vorbit am explicat asta, după cum văd eu lucrurile. dar nu e „aproape iubită”. e cea mai iubită, foarte iubită, şi de doi bărbaţi minunaţi, care ar face absolut orice pentru ea şi binele ei. observ cât de bine se potriveşte şi corelează titlul, pentru că rob doar „aproape” i-a fost iubit, şi aşa e şi taylor, pe care nu îl consideră complet sufletul pereche.
    nu aş putea să îţi arăt vreodată recunoştiinţa şi cât drag am prins de poveste, de personaje, şi de tine, scumpa noastră cathy, pentru toată magia pe care ai realizat-o aici. nu e nevoie de cristalul fermecat pentru asta, şi tu ne-ai demonstrat-o cu desăvârşire. talentul tău şi imaginaţia a rupt de mult bariere, şi asta s-a văzut . îţi doresc mult succes în continuare, cu orice plan ai, la şcoală şi în viaţă, şi voi aştepta cu sufletul la gură următoarea ta poveste, fie că va prinde contur peste o lună, cinci, un an, sau mai mulţi, fii sigură că pe mine m-ai câştigat ca cititoare fidelă şi ca fan, deoarece te apreciez şi modul tău de a scrie din tot sufletul.

    te pup şo te respect,
    krisz

    p.s. nu am intenţionat să aberez pe aici cât un sfert de capitol, îmi pare rău :)). nu trebuie să citeşti, şi să te străduieşti să înţelegi ce am zis. în mare parte nici eu nu mă înţeleg, adesea vorbeşte interiorul meu pentru mine. aşa că nu bag mâna în foc că e logic în mare parte comentariul.

  27. L-am citit de cand l-ai postat,insa nu am avut sanse sa iti dau comment :(.Si prea multe nu pot sa zic..pentru ca ma regasesc in orice cuvant scris cu precizie de catre krisz si nu vreau sa ma repet.tot ce vreau sa spun este faptul ca te apreciez pentru toata munca pe care ai depus-o pana acum,care a fost una minunata.Fiecare cuvant,fiecare capitol a patruns ft adanc in sufletul meu si de fiecare mi-a lasat un gust dulce dupa ce am citit.Nici macar nu mai stiu ce sa zic :)).raman uimita pe zi ce trece de talentul tau si felul in care scrii.iti doresc din tot sufletul meu sa fii fericita,sa ai o viata plina de succese si realizari.si la cum a zis si krisz,si pe mine m-ai castigat ca cititoare si fan:X.
    te pup si sarbatori fericite:*

  28. Foarte frumos…dar si trist.Mie imi place si de Edward si de Jacob.Dar asta a fost decizia ta si sincer,eu sunt de aceeasi parere.Oricum s-ar fi terminat,tot frumos ar fi.Imi pare fff rau k s-a terminat.A fost si va fi unul din ficurile mele preferate!!!!(stii asta):-p:D..Te pup si mult noroc in continuare cu multe realizari si sper sa mai scrii alt fic pe care cu siguranta am sa-l citesc!!Deci…sa ma anunti dak te decizi sa mai faci unul iar eu voi fi imediat pe blogul tau citind:)):)):*:*:X:X:(Kiss:)

  29. deci eu m`am uitat in fiecare zi sa vad daca postezi da serios ca nu m`am gandit ca o sa lipesti la capitolul asta…. rob e un dulce si jumatate,taylor e numai dulce, asqa ca rob trebuie sa castige inimioara lui emma pentru ca intre ei e o iubire mai matura mai puternica… si pt ca vreau eu( replica de copil rasfatzat , dar nu ma pot abtine:*:*:) paste fericit!!! sa fi iubita` te pupacesc:*:*:*:*:

    • bai ce fraiera is… era ultimul capiitolllll?????????????/ what a fish???? deci sunt o cretina… eu pur si simplu am crez ca o sa mai continue…=))) trebuia sa scri si u la sf THE END asa ca sa inteleaga si cretini ca mine de ex:(:(:(:(:(

  30. Un final demn de acest fic minunat :X …. nici trist , dar nici fericit total , dar pana la urma nimic nu e perfect nici in viatza reala 😦 … asa la final iti mai spun inca odata Cathy un sincer si profund felicitari pentru fic , chiar ai reusit sa ma faci sa il citesc cu placere , sa astept urmatorul capitol , sa vad ce se mai intampla :X:X sper sa mai scri si alte ficuri si sa ne anunti si pe noi … te pup :*:*:*:*

  31. nikkinicol2 Says:

    este atat de trist…
    dar…ah…em a ales sa nu il aleaga pe el.a ramas cu taylor,ma asteptam la asta,consider ca rob nu o merita prea mult,desi e posibil sa gresesc.
    dupa parerrea mea nu sa straduit nici unul sa salveze relatia.
    rob se casatoreste cu vicky din motivul,si sunt sigura,ca sa uite tot si sasi inceapa o viata.nu e cea mai buna cale de a fugi de tot,dar avand in vedere circumstantele pare una care rezolva lucrurile chiar.
    em acum isi va trai banuiesc viata de taylor,o asemanare intre cei doi,niciodata nu vor fi fericiti,decat aproape.desi cealalata persoana ii iubeste.
    dragostea,din cate zic eu si de cate mi sa dat dovada,o vad ca pe un moft.nu toti oamenii cand zic”te iubesc”nu inseamnaca si fac asta,la fel si cu persoanele de aici,cam aatsa credea si em din cate vad.
    finalul este in mare parte trist,dar un final mai perfect nu era.acest final este mai mult decat perfect pentru acest fic.
    iti adresez numai cuvinte de lauda.si imi place ca mai vad oameni cu imaginatie.desi citesc multe ficuri,nu am sansa sa am prieteni cu prea multe imaginatie.
    daca mai scrii vreun fic,te rog anunta-ma:Dar fi foarte important pentru mine:D
    bafta in continuare cu…tot!!!
    te poop:-*:-*:-*

  32. Wow!Deci…wow!Am ramas fara cuvinte!De obicei imi place sa comentez capitolele ficului, dar de data asta m-ai lasat fara cuvinte. Wow! Ema…ce fiinta complicata!Intr-adevar e greu sa o intelegi.Dar si Rob e un nenorocit; ii spune ca o iubeste dar isi continua relatia cu Vy. Pffntinuf…tuea l-a uales pe taylor si e fericita…nu pe deplin dar supravietuieste.Rob a cautat-o si dupa ce a gasit-o a renuntat si s-a insurat. N-as vrea sa fiu in locul emei, n-as vrea sa gandesc ca ea; cred ca as inebuni daca as fi intr-o asemenea situatie. Nuuuuu vreau sa se termine!!!!!!Te rooogg continua!!Nu imi plac sad end-urile…Esti fff talentata si ai un mod de rationare foarte complex. Impresionant!!! Astept nextul!!

  33. Frumos….bravo! Dar tot nu am inteles …acesta este ultimul capitol sau mai urmeaza? raspunde prin e-mail dk vrei…pusi:*

    • acesta este finalul pe care eu l-am considerat potrivit pentru acest fic. nu va mai exista un alt capitol, acesta a fost ultimul 🙂 :*

  34. fetelor va multumesc din suflet pentru parerile voastre sincere si pentru faptul ca ati fost alaturi de acest fic pana la sfarsit 🙂

    e adevarat ca nu e tocmai alegerea pe care o prefera Rob, cea de a ramane cu Vicky, dar cat a stat alaturi de ea a reusit sa aiba sentimente pentru ea, sentimente destul de puternice. desigur ca ele nici nu se compara cu cele pentru Emma. sa zicem ca Vicky a fost „iesirea in caz de incendiu”:))
    Emma, ei bine ea e la fel de schimbatoare ca ploaia trecatoare de vara, de cele mai multe ori ratiunea ei este condusa de impulsuri si chiar daca regreta ceva nu se abate de la calea initiala.
    sa zicem ca Em era obisnuita ca Rob sa se intoarca la ea mai devreme sau mai tarziu, nu credea ca se va da batut…”adica nu a facut pana acum, de ce ar face-o de acum incolo?” cam asa gandea ea. si in special a vrut sa-l revada pentru ca o chinuia mult prea mult gandul ca el o uraste, nu ar fi vrut asta.
    sentimentele ei pentru Taylor au luat amploare, a invatat ca el o poate pretui si cu bune si cu rele. stia ca merita o sansa, chiar mai mult decat o sansa.

    hmmm:-? nu stiu daca am lamurit tot ceea ce vroiam, in caz ca am omis ceva sa ma faceti atenta si va voi raspunde la nelamuriri.

    p.s: sa aveti mult succes in tot ceea ce va propuneti>:D<

  35. in primul rand vreau sa imi cer scuze ca nu am mai apucat sa trec pe aici dar am fost foarte ocupata
    nu am ce sa zic a fost MINUNAT ficul
    imi pare rau pt rob
    si ma bucur pt tay
    desi as fi preferat ca rob sa nu se insoare cu vicky, dar asta este
    inca odata NEMAIPOMENIT ficul
    as vrea sa mai scrii unul 😀 😀 😀

  36. :(( stiiam dinainte finalul, defapt presimteam. cum am mai spus a vazut ca tay a cautat-o si ca o iubeste sincer si eara normal sa-l alega pe el. pentru ca nebuna sa fii nu ai alege ceva ce-ti face rau ci contrariul. minunat ficul mi-a placut si sper ca vei continua cu un altul.

  37. cathy mai stii si alte ficuri de genu’ asta?

  38. ” Almost Lover” Atat de reale cuvintele.
    Rob a fost aproape de a – si indeplini dorintele, ocupandu – si locul de suflet pereche, care inca este. Aproape.
    La fel cum Taylor a fost aproape sa fie sufletul pereche. Si inca e. Si Rob la fel.
    Nu stii cum pot sa plang in momentul asta.
    El se casatoreste cu Vicky, ea ramane cu Taylor.
    M – a rupt in bucati finalul.
    Cand am citit scrisoarea, parca tot a cazut peste mine. Cuvintele lui Rob m – au darmat total.
    Dar ai spus intr – un comentariu, mai sus, ca toti 4 sunt fericiti. De asta ma bucur enorm. 😡
    Mirific. 😡
    Acum, ocupa un loc printre fanfic – urile mele preferate, si un loc in inima mea. 🙂
    Poate ca ei au ramas prieteni, fericiti, impreuna, toti 8, tot grupul.
    Happy – end.
    Toata lumea e fericita, prieteni desi trecutul a fost unul tumultos. 🙂
    Poate ca, asta a fost intr – adevar adevaratul final. Eu prefer sa cred ca asa e.
    Multumesc pentru un fanfic absolut sublim. 😡
    Te puuup!
    Poti adauga ID – ul meu de messenger in lista? 😀
    Puuupici. :* :* :*
    Deny. >:D< 😡
    😡 😡 😡

  39. Da… Emma este atat de greu de inteles, insa odata ce o faci, eu cred k merge bine treaba.
    Faci o treaba fff buna, si …tine-te de treaba, nu gluma.
    Pupici,
    Anda

    Oh…P.S: Voteaza Anda la sondajul de pe http://www.fan-fic-twilight.blogspot.com plsss….. Iti voi ramane vesnic recunoscatoare.
    Ms mult.
    Bye-bye:*:**
    Revin la urmatorul capitol;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: