Capitolul 8 – Love will come

Acum nu mi se mai parea o idee buna ca am plecat de la Rayan, cel putin acolo aveam un sentiment de siguranta. Nu m-a dus la el acasa asa cum am crezut atunci, de fapt eram la un hotel, care spre surprinderea mea era la cateva strazi de apartamentul meu. Nu stiu de ce ma surprindea asta, adica cine ar lua o straina la el acasa? Daca pana sa ies ma gandeam ca as putea sa inventez o scuza ca sa il mai revad, acum se naruise.

Cu cat ma apropiam mai mult de casa cu atat imi doream sa fi ramas aproape de el. Imi era frica, Nate stia unde stau, putea sa fie prin apropiere, asteptandu-ma. Nu voiam sa ma duc la Ada, nu aveam chef de explicatii, iar la Alyssa nici atat, sa dau ochii cu Ben, nu era in planurile mele.

Intunericul de afara nu ma deranjeaza, din contra in unele situatii il consider prietenul meu, dar acum nu stiam daca mai pot sa am incredere in el, ultima oara nu scapasem cu bine din el. Cu o oarecare frica urcam scarile blocului, si cu mana tremuranda am reusit sa deschid usa. Totul pare sa fie la locul lui, desi mi se parea prea frig, si ma simteam singura. Eram obosita. M-am aruncat in pat, dar asta m-a facut sa-mi amintesc de durerea de cap.

In sfarsit aveam in fata mea o oglinda, dar aratam cumplit, tampla stanga avea o mica umflatura – care era pe trecute – dar care inca mai era vanata. Aratam ingrozitor! Voiam sa intru in pamant, nu stiu de ce, dar gandul ca Rayan m-a vazut asa, nu imi convenea. Nu mai vreau sa gandesc, mai nou ganditul imi dauneaza.

***

– Aaaaa! Un tipat ingrozitor ma trezise.

– Ce naiba?! Eram derutata, nu stiam de ce tipa in halul asta Ada.

– Em! Nu stii cat de mult ma bucur ca esti bine si intreaga.

– Da sunt bine, dar imbratisarea ta imi ia tot aerul.

– Imi pare rau! si se retrase. Unde naiba ai fost pana acum? Te-am cautat ca disperatele, telefonul l-ai uitat acasa, nu stiam cum sa dam de tine, si Nate nu e de gasit. Ce s-a intamplat? Era suparata si ingrijorata pentru mine, iar eu nici macar nu ma gandisem la asta, la faptul ca cineva isi face griji pentru mine. Probabil si tata era la fel. Am oftat si m-am apucat sa-i povestesc.

– Dar acum esti bine?

– Da Ada, sunt bine. Tata stie ceva? L-ai anuntat de disparitia mea? Totusi era ceva ciudat la ea, nu imi dadeam seama ce anume. Parca stia povestea si tot ce mi se intamplase, dar cred ca mintea imi juca feste, nu avea cum sa stie ceva. Daca Nate reusise sa ii spuna ceva sau sa dea ochii cu ea, acum era in spital, drept urmare, iar Rayan nu avea cum sa o gaseasca sau sa ii vorbeasca, se pare ca totusi lovitura ma afectase putin.

– Nu, azi aveam de gand. Si ar trebui sa te aranjezi putin, arati ingrozitor, si incepu sa rada. Pentru prima oara nu aveam de gand sa o contrazic. Cat timp te ocupi de asta am sa il sun pe…de fapt o sun pe Aly sa ii spun ca te-am gasit. Ezitarea ei ma punea pe ganduri.

– Ai spus „sa il suni”, la cine te referi? Incepeam sa devin suspicioasa.

– Aaa… ma gandeam… sa il sun pe… Ben, da exact, pe Ben.

– Ben? o intreb ridicandu-mi o spranceana. Nu era foarte credibila explicatia.

– Da, Ben… asa dadeam inainte de Alyssa, ma convinse ea. Dar o sa vorbim despre asta mai tarziu, du-te sa te aranjezi, mergem la Blink Cafe & Bar.

***

Ada e atat de ciudata. Tot drumul nu a scos un sunet, si asta nu e normal pentru ea. Sper sa nu mai dau ochii cu Nathaniel, altfel urmatoarea vizita o sa o fac la politie, nu vreau sa se mai apropie de mine. Ma durea tot ce se intamplase in seara respectiva, dar nu ma deranja ca a luat o astfel de intorsatura, asa mi-am dat seama ca nu merita, si l-am cunoscut si pe Rayan – desi avea prietena -, iar posibilitatea ca sa il mai vad, era minima. Ajunsesem in fata cafenelei, dar Ada inca nu se dadea jos, parca inghetase si cineva ii strica surpriza.

– Ada?! Trebuie sa coboram, opreste motorul! Privirea ei era fixata pe cineva, sau ceva, nu imi dadeam seama, in jurul nostru nu erau decat masini. Curiozitatea mea cerea sa fie hranita, asa ca am hotarat sa cobor, in speranta ca o sa imi dau seama. M-am indreptat catre cafenea, spernad ca poate acolo o sa imi dau seama de ceva. Am deschis usa si am fost uimita sa il vad pe Rayan acolo.

– Tine minte nu trebuie sa afle nimic, altfel o incurcam. Alyssa ii dadea indicatii lui Rayan, dar atunci cand m-a vazut reactia lui m-a surprins, parca vazuse o fantoma, Alyssa nu mai scotea nici un sunet, iar Ada intra imediat dupa mine in cafenea.

– Sa nu aflu ce? Nimeni nu scotea un sunet, iar eu deveneam isterica, se vorbea de mine, eram sigura, deci aveam dreptul sa stiu.

– Buna si tie Em! incepu Rayan si imi zambi. Era fermecator, in prezenta lui nu ma mai puteam gandi la problemele care le aveam, era un fel de calmant pe gustul meu.

– Tu poti afla ce doresti, incepu Ada, cea care nu poate sa afle e… Selena? si se uita inspre Rayan, de parca astepta o aprobare.

– Exact, ai retinut numele, si ii facu cu ochiul ei.

OK! de unde o cunostea atat de bine pe Ada ca sa-i faca cu ochiul? Pe mine ma cunostea si nu imi facuse asa. Bine nu ca ar fi trebuit, dar eram intrigata.

– Sa inteleg ca tu ai venit pentru Selena? Cum puteam sa cred ca isi aminti de mine si ca voia sa ma vada? Dezamagirea isi facea loc.

– Am ramas in urma, ma intrerupse Alyssa, de unde va cunoasteti voi? Si Rayan?! iar acum il privea intr-un mod misterios pe el.

– Da, interveni Ada, el este Rayan, cel care a salvat-o pe Em. Stii ti-am spus azi dimineata?

– Da, mi-am amintit.

Acum sunt sigura ca eu eram in plus, totul parea clar, dar parca era doar o acoperire, nu parea credibil, si comportamnetul Adei nu era ok.

– Ma duc sa beau o cafea. Si m-am indreptat catre bar, eram nelinistita, imi ascundeau ceva. Inceteaza Emma! Inceteaza sa mai cauti scuze. Rayan e aici pentru Selena. Am oftat.

– Pot sa iti tin companie? Vocea lui ma facu sa tresar, arata bine. Geaca lui de piele neagra era descheiata, lasand sa se vada tricoul negru, care venea perfect pe corpul lui. Nu puteam sa ma uit in ochii lui, aveam sa uit de lumea din jurul nostru. Nu i-am raspuns la intrebare, eram furioasa pe mine. Acum cateva seri ma durea comportamentul lui Nate, iar acum nu stiu cum facea Rayan, dar imi distragea toata atentia si ma facea sa ma gandesc mai mult decat ar trebui la el. Nu stiu cum, dar reusea.

– Trebuia sa ma anunti ca pleci, mi-am facut griji. Daca ti se facea rau, sau pateai ceva?

– Ei bine, nu trebuia, dupa cum vezi sunt intreaga.

– Am venit aici, pentru ca te cautam si pe tine. Nu mi-ai last nici un bilet, nimic.

Intre timp ajunsesem la bar, ne-am asezat, dar spre norocul meu Chriss sau Ben nu erau prin apropiere. Voiam sa stau de vorba cu el, fara sa ne intrerupa nimeni. Ma cauta? Radeam in sinea mea, nu aveam cum sa stiu de ce ma cauta, dar trebuia sa ma opresc din a-mi mai face sperante, nu era sanatos.

– Sa stii ca nu am luat nimic. Trebuia sa ma apar cumva, poate ca ii disparea ceva si s-a gandit la mine. La naiba!

– Nu m-am gandit la asta. Sincer nu stiu daca imi dispare ceva, nu ma intereseaza. Ma intereseaza sa stiu cum te simti tu.

Inima incepuse sa bata mai tare, imi faceam iluzii, dar el se apropia tot mai mult de fata mea. Imi atinse barbia cu mana, iar respiratia lui calda se simtea pe obrazul meu. Pulsul era atat de accelerat si aveam fluturi in stomac. Am inchis ochii, daca el voia sa faca asta nu aveam de gand sa il refuz, nu ma deranja sa-i simt buzele lui peste ale mele. Dar el imi intoarse capul intr-o parte…

– Se pare ca arata mai bine, afirma el si se indeparta de fata mea.

Eram dezamagita, el voia doar sa vada ce imi mai face lovitura, in nici un caz nu era motivul pe care eu incepusem sa il doresc. Cum puteam sa cred asa ceva? Sper doar ca el nu si-a dat seama la ce ma gandeam eu.

– Em! Avem o surpriza pentru tine. Erau amandoua atat de entuziasmate, m-am intors ca sa vad, ce aveau de gand sa-mi spuna, oricum eram sigura ca le voi refuza.

– Ce s-a intamplat? Intr-un fel interventia lor era bine venita, nu voiam sa mai am astfel de ganduri legate de Rayan, sa zicem ca erau interzise.

– Pa Em! Ne mai vedem! Au fost ultimele lui cuvinte inainte sa dispara pe usa. Imi parea rau ca pleca, voiam sa il mai vad, sa mai vorbesc cu el, imi facea atat de bine.

– O sa fie o petrecere, la care avem invitatii si desigur tu o sa mergi cu noi, si vor veni multe persoane cunoscute.

Vag auzeam ce spunea Alyssa, era un fel de muzica care abia se auzea pe fundal, nu stiam exact ce spunea, inca ma uitam dupa Rayan, asa ca am dat din cap in semn de aprobare sperand ca asa puteam sa ma uit in continuare si sa vad in ce masina se urca, poate reuseam sa dau de el in felul asta.

– DA?! Strigau amandoua entuziasmate si sareau in sus de bucurie. A zis da!

Mi-am mutat privirea catre ele, nu intelegeam prea bine motivul pentru care se bucurau, dar imi distrugeau concentrarea.

– Ce-am zis? Presimteam ca o sa regret faptul ca le-am intrebat.

– Ca o sa mergi cu noi la petrecere.

– La naiba! In nici un caz. Nu imi vine sa cred ca mi-au facut asta, am fost distrasa si nici macar nu aflasem cu ce plecase Rayan.

– Priveste partea buna..

– Ce parte buna poate sa existe?

– Cea in care il intalnesti pe printul tau, si ele incep sa rada, daca voiau sa ma enerveze le iesea de minune. Trebuie sa iti captezi atentia pe ceva, sa ai o ocupatie.

– Nu am rochie, am oferit asta drept scuza, in speranta ca o sa mearga.

– Asta o rezolv eu, se oferi Alyssa.

– Perfect, deci mergi, fara comentarii. Se pare ca de Ada nu aveam cum sa scap.