Capitolul 1 – Un nou început se întrevede

Mergea alene pe aleea întunecată. Era trecut de miezul nopţii şi de abia dacă mai reuşea să se ţină pe picioare.
Ura să lucreze peste program, dar era necesar şi trebuia să suporte.
Seara fusese groaznică, clienţii iar se distrase pe seama ei.
Dacă ştiam că nu o făceau intenţionat, că nu erau cu mine în cartier, jur că le dădeam cu ceva în cap. Şi aşa îmi venea să le torn o oală cu apă clocotită pe ei, mă sacrificam să fac rost de aşa ceva. Însă nu puteam să garantez că după aşa ceva aveam să mai ajung întreagă acasă.
Gândurile ei începuseră să prindă culoare la ideea de a face ceva îndrazneţ. Nu curajul era problema ei, ci simplul fapt că era singură într-o lume crudă.
O adiere rece a vântului o făcu să se cutremure, făcându-i pielea de găină, sau poate că era simplul gând la cum ar fi arătat după ce îi făceau baieţii de petrecanie.
Voia să se aşeze pe o bancă până i se mai dezmorţeau picioarele, dar asta o făcea să piardă timp preţios din noaptea care mai rămăsese, şi avea mare nevoie de somn în momentul ăla , la fel de mult cum avea nevoie, orice om obişnuit, de aer. Picioarele mai puţin ascultătoare refuzau cu vehemenţă să continue, dar nu avea de gând ca asta să o oprească, se credea mai puternică decât era şi mult prea proastă pentru a admite lipsa curajului.
– Cu siguranţă sunt mai proastă decât credeam!
A spus cu voce tare în momentul când şi-a amintit de colegul ei şi unul din puţini prieteni pe care îi avea, că s-a oferit să o conducă.
Era atât de aeriană încât nu realizase că unul din becurile stălpilor de iluminat făcea figuri, şi începuse să aibă impresia că e urmarită. Poate era un hoţ pe urmele ei, un violator, sau o fantomă. Da! Fantomele aveau prostul obicei de a o urmări peste tot.
Simţea cum pulsul i se acelerează pe parcursul timpului în care umbrele se măreau şi se jucau cu imaginaţia ei …pănă când becul rămase fără viaţă, fără puterea de a mai arăta umbrele inşelătoare.
– La naiba! Frumos mod de a încheia noaptea.
Pe o rază de 30 de metri era întuneric beznă, celelalte becuri se arseseră şi ele.
– Puteam să jur că îi chemasem pe cei de la electrica să facă ceva, dar nimeni nu miscă un deget. Să nu faci nimic sună mult mai bine.
Trebuia să ajungă întreagă la urmatorul firişor de lumină pe care îl zărise, atunci ajungea acasă.
– Nu ai voie sa te împiedici, ţine minte asta!
Înca un pas, doi, trei …. deja devenea exasperant.
Nu ştia cum ajunsese sa urce scările, spera doar că astea erau cele bune, şi nu ale blocului vecin. Data trecută când a fost aşa de obosită a nimerit la uşa unui tip.
Stătea acolo şi bombănea, neştiind de ce yala se încapaţânează să fie împotriva ei. Asta până când uşa începuse să se deschidă. Parcă totul se întampla în slow motion..ca agonia să dureze mai mult.
Când mi-am ridicat privirea am vazut că interiorul apartamentului era cu totul altul. Stăteam ca o idioată şi mă holbam la el, pâna şi gura mea uitase să se inchidă.
Singurul lucru care mi-a atras atenţia, în afară de vecinul cel bun la bustul gol, care mă priviea nedumerit cu ochii lui albaştri, a fost canapeaua cea neagră. Jur că a fost dragoste la prima vedere, dacă nu era Rob, aşa aflasem câteva zile mai târziu că îl cheama, după ce se mutase, canapeaua avea să suporte toată greutatea mea instantaneu.
Voiam să îi strig să se dea la o parte, dar cred că faţa mea spunea totul. Un chicot plin de amuzament se auzi de la el, aducându-mă cu picioarele pe pământ şi făcându-mă să scot câteva înjuraturi, speram ca pentru el să rămână doar cuvinte neînţelese.
Desigur ce urmase după, îi afectase serios modul de viaţă.
Spre dezamăgirea ei ajunsese în blocul corect, în camera corectă. I-ar fi plăcut să mai nimerească la el. Dacă ar ştii unde se mutase ar provoca destinul, ar face ca şi cea mai mica coincidenţa să o aducă aproape de el.
– Fir-ar el să fie!
Nu ştia cum ajunsese in pat, şi nici nu îi păsa. Somnul venise deja asupra ei. Credea că dacă adoarme cu gândul la el, avea să îi tulbure somnul, să îi apară în vis. Şi exact când începuse să îi vadă chipul, să se piardă în ochii lui şi să se apropie de el, de buzele lui … ea începea să facă cunoştinţă cu realitatea într-un mod forţat.
– La naiba! Cine dracu poate suna la ora asta?
Melodia pusă ca ton de apel deja o enerva. A luat telefonul cu gândul să îl arunce cât mai departe de ea. Fereastra era deschisă şi dacă ţinta ei funcţiona cum trebuie, măcar de data asta, avea să scape de sunetul enervant al tonului de apel. O singură privire fugitivă aruncată spre ecranul telefonului a făcut-o să îşi amâne, poate chiar să o lase pe altădată încercarea ei de a ajuta telefonul să ajungă franjuri.
Era Ruth. Nu mai luasem legătura cu ea de luni bune.
– Trădătoarea!
După ce fratele ei o găsise şi o luase sub protecţia lui, eu rămăsesm singură.
– Dublu trădătoare! La câteva săptămâni ea plecase la el acasă, în Anglia. Şi de mine îşi amintea din joi în paşte. Nu aveam de gând să îi răspund, însă continua să sune ca o descreierată ce era.
– Bine, mă dau bătută! Apăsă tasta de apel în timp ce îşi dădea ochii peste cap.
– Lucy, draga mea, am o veste excelentă!
– Lasă-mă să ghicesc ţi-ai adus aminte că nu am murit şi nu mai trebuie să îmi cumperi flori.
– Ah…ce umor negru ai în dimineaţa asta. Nu, nu e asta! Vin în ţară!
Stai! am spus că eram supărată pe ea? În nici un caz. O adoram! Cum să fiu supărată pe ea?
– Serios?!
– Serios! De fapt ia deschide tu uşa.
M-am dat jos din pat în mare grabă, încât m-am împiedicat de cearşafurile de pe pat şi desigur era să dau, din nou, peste un scaun aruncat la întamplare prin jumatea camerei.
– Încuietori tâmpite! Nu se deschideau mai repede!
– Surpriză!
– La naiba!
Arăta al naibi de bine. Părul scurt îi încadra faţa perfect, iar ochii ei căprui erau scoşi în evidenţă de creionul dermatograf. Ziceai că e scoasă din revistă.
– Ce? Spuse ea, puţin întristată, neîncrederea începea să i se afişeze. Nu arăt bine, nu? Ştiam eu! Până şi R mi-a spus că arăt bine. Cu siguranţă în tot timpul ăsta cu toţii au ras de mine şi..
– Ruth, calmează-te. Araţi excelent!
Chiar arăta! Nu mai purta nici hainele ei zdrenţuroase, locul lor era ocupat de haine de firmă. Purta o fustă scurtă neagră, care îmi plăcea la nebunie..în combinaţie cu pantofi ei o făcea să pară atât de înaltă. Deja deveneam invidioasă. Dar mă bucuram pentru prietena mea.
– Nu ai de gând să mă inviţi înăuntru?
Ce aiurită puteam să fiu..
– Da, desigur.
Nu îmi făceam griji de dezordinea care se afla în apartament, mă ştia destul de bine şi nu aveam să mă feresc doar pentru că ea devenise aproape o snoabă.
– Wow…nu te-ai schimbat deloc!
Auch! Sau trebuia să îmi fac puţine.
– Ai făcut-o tu pentru amândouă.
M-am strâmbat puţin, cred că mă înşelasem puţin în privinţa schimbatului.
– Vaaiii …
– Ce? unde arde?
O fi găsit o parte din sandwich-ul meu de acum 2 zile? Am vrut să îl caut dar el mi-a spus, chiar a ţipat la mine că nu e nevoie…şi probabil acum era prea târziu.
– Ce e în capu tău?
Am răsuflat uşurată, nu era vorba de sandwich.
– Nu ştiu…probabil .. nimic?
Îmi ieşise ca o întrebare, dar ea mă speria, era prea schimbată. Cuvântul „cred” nu avea ce căuta atunci când spuneam că se schimbase.
– Păi… asta obţin după o muncă istovitoare şi un somn nu tocmai perfect. Ştii, unii mai şi muncesc. Apărarea mea suna groaznic.
– Ai reuşit? Mă întreba ea plină de fericire.
Să reuşesc ce? Să par o proastă în faţa prietenei mele? Oh, da reuşisem cu brio şi încă continuam cu succes. Dacă nu era asta, atunci habar nu aveam la ce se referea.
– Cu siguranta! Spun, dând frâu liber gândului meu. Dar ce să reuşesc?
Mă irita când îşi dădea ochii peste cap, iar acum exact asta făcea.
Puteam să îi pun o pungă pe cap ca să nu o mai văd când face asta? Hmmm…cred că nu.
– Să devi actriţă, spuse pe un ton exasperant.
Oh…asta! Mda… de parcă cineva ar vrea o neprofesionistă. Dar lumea întreagă încă nu mă cunoştea, eram mai profesionistă decât mulţi alţii de la Hollywood.
– Nu.
Încercam să par nonşalantă, gen „nu îmi mai pasă” dar vocea trădătoare incluse şi regretul in micul cuvânt monosilabic. Cum spuneam: Trădătoarea!
– Atunci…am eu soluţia perfectă.
– Serios?
Eram destul de sceptică. Ea şi soluţiile perfecte nu erau o combinaţie bună, erau două drepte perfect paralele.
– Să ştii că nu am de gând să dansez într-un cabaret.
– Cabaret? Reuşi să spună ea printre hohote. Era bine că râdea…nu cabaretul era ideea ei.
– Vreau să te ajut, continuă ea devenind puţin mai serioasă. Uite cum stă treaba, te vreau cu mine acolo, şi Alecs este de acord, iar noul meu prieten este un actor excelent si plin de succes … sunt sigură că te va ajuta cu ceva. Este încântător şi îl vei adora ..
Următoarele minute au fost un adevarat chin, fără să îl cunosc pe săracul băiat şi deja începeam să îl urăsc. Îmi era antipatic rău. Îl ridica atât de mult in slăvi, mai ceva ca pe un zeu. Puteam să îl ucid? Sau măcar să îl torturez.
Mii de scenari se formau în mintea ei, sperând să le poată da viaţă.

Anunțuri

25 răspunsuri to “Capitolul 1 – Un nou început se întrevede”

  1. Imi place mult stilul amuzant care atrage atentia :)) Sunt foarte curioasa cine e acel misterios actor.. We will see ;)) kisses! spor la scris.

  2. ok acum remarc ca sunt prima care comenteaza ;)) sper sa iti port noroc, sa ai cat mai multi cititori si sa ne incanti ca de fiecare data cu capitole minunate, de care ne-a fost atat de dor!

    • multumesc mult pentru incurajare, dar probabil multe persoane nu mai sunt asa incantate sa citeasca fanfic-uri…insa din moment ce am inceput voi incerca si sa termin 🙂
      chiar daca tu o sa fi singura care citeste>:D<

  3. Wow..Foarte tare..Abia astept nextu`:x

    Spor la scris!>:D<
    Kisses:*

  4. imi pare bine ca ai inceput un nou fic si imi place si cum scrii asa ca succes la scris.

  5. virginia Says:

    astept next-ul.bafta in continuare si spor la scris

  6. buna:D Eu sunt RaMonix, si impreuna cu Monik, organizam concursul “Cel mai bine scris fan-fic” si cautam participanti;) te asteptam sa te inscrii daca vrei;) timite un mail la adresa ramonic95@yahoo.com cu numele tau si numele fanficului, iar noi facem restul;)
    premiul consta in diplome;)
    poop si te astept;):*

  7. imi place tare tare povestea,
    ufff… mi’a fost dor de tine mult mult
    m’am saturat sa tot citesc in engleza, vroiam sa mai citesc de la compatrioatele noastre,
    ce ma bucur ca nu te’ai lasat( nu stiu daca ma mai tii minte;)) )

    Te pupacesc,

    Ally

  8. yey new chapter bravo tine-o tot asa

  9. Tocmai rataceam dintr-un blog in altul , dand click-uri apatice la fiecare 2 secunde . Cand nu stiu prin ce intorsatura pamantului am regasit blogul tau constatand ca ai REinceput sa scri :X . Oh , Doamne , Cathy , ce dor mi-a fost de tine >:D:D:D<

  10. … Asa obosita cum sunt a trebuit sa ma frec la ochi de 3 ori pana sa realizez ca pot sa citesc o alta creatie de a ta .
    Un inceput magnific si se anunta ceva mare 🙂 ! Am eu presimtirea totusi ca acel „actor excelent si plin de succes” ( ca sa te si citez :)) ) e Rob … cred … ma insel ? Anyway , vom vedea :X .
    De ultima data cand am lasat comm pe blogul tau s-au cam schimbat apele , am si eu un fic , daca ai vrea sa ma luminezi si pe mine cu parerea ta , mi-ar fi de un real folos 😀 !
    Spor la scris si de abia astept next-ul …

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

    P.S. : Asta e continuarea celuilalt comentariu , nu mi-a facut wordpress-ul placerea sa il posteze intreg prima data :)) .

    • Hey Dyana…mda ai avut dreptate in legatura cu Rob:))…si cand voi avea timp o sa incerc sa ajung si pe blogul tau :*

  11. Hey Cathy ce bucurie ca ai reinceput sa scri>:D<:*
    Primul capitol e grozav:X..ma duc la al doillea
    Spor la scris
    xoxo

  12. E frumos. Cam confuza putin.
    Cine era Rob? Si nimerise camera buna? A ei?
    Ce prietena haotica are. :))
    Tare.

  13. ah Cathy:x:x.ce dor mi-a fost de tineee>:D<.Am avut o presimtire sa stii,ca atunci cand ma voi intoarce voi gasi ceva nou scris de tine.inca nu am citit,dar promit ca in curand o voi face:*:*.nu am prea multa rabdare,dar sa treaca zilele astea haotice si revin:*.oricum..ma anunti cand esti pe net sau ceva ca am o gramada sa iti povestesc:)).
    pupici:*:*

  14. Hey Caty! Vroiam sa te anunt ca ai primit doua joculete de la mine. Detalii pe blogul meu. Kisses!

  15. ita unde am nimerit:)) :* ce faci? cam tarziu ca de obicei, dar am sa incerc sa tin pasul. un nou fic:d bravo stiam ca o sa mai scrii, dar eu nu am avut timp sa trec pe aici, clasa a12a imi mananca viataX(. oricum funny modul ei de a se purta:)

    • hey>:D< nice to see you here, again
      te inteleg perfect si eu sunt a 12a, asa ca nu e cu suparare
      nu am timpul necesar sa ma ocup cum as vrea eu de acest fic din acest motiv nici nu l-am promovat prea mult.
      putine sunt persoanele care le citesc.
      insa ma bucur enorm de mult ca ai trecut pe aici!

      sper sa-ti mearga bine cu toata nebunia asta creata de clasa a 12a:)) :*

  16. app imi place noua tema de profil:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: