Capitolul 3 – Worse day since… now

Chicotea! Al naibii chicotea cu neruşinare. Sunt sigură că îşi bătea joc de mine, sau poate că urma să o facă.
– Nu-mi vine să cred…! începu să scoată câteva cuvinte încă cu zâmbetul larg pe faţă.
– Ce? Că am sărit pe tine? Mare lucru, credeam că eşti vreun scrântit care are nevoie de respiraţie artificială. Întotdeauna acord primul ajutor.
Se puse şi mai rau pe râs, ţinându-se cu mâna de burtă. Am privit în jur să mă asigur că nu mă făceam prea rău de râs. Prea târziu! Se strânseră destui de mulţi pe lângă noi, mai ceva ca la circ, mai lipsea să fac pe maimuţa. Ah, stai…deja o făcusem şi p’asta!.
Îi vedeam cum îşi dau coate şi şuşoteau uitându-se cu ochii mari la mine şi la străinul atrăgător pe care îl confundasem. Mi-ar fi plăcut să fiu una dintre fetiţele Power Puff, îi făceam pe toţi praf şi puteam să fug fără să mai cauzez şi alte râsete sau situaţii stânjenitoare pentru mine, făcându-mă mai rău de râs. Nu cred că se putea mai rău.
– Nu-mi amintesc să fi simulat un atac de astm.
Ba, uite că se putea!
Îmi recăpătase tâmpitul atenţia. I-am zâmbit, nu tocmai frumos, speram că din el să înţeleagă că se poate duce dracu. Ar trebui să-i mulţumesc să-i spun un „da, mersi”. Nu mă făcusem suficient de râs, trebuia să mai adauge şi el sare şi piper, să-i dea mai mult gust.
– ăăă..păi eu..
Eu, începusem să mă bâlbâi ca o proastă. Minunat de perfect.
Mimica lui binevoitoare si plină de amuzament începea să ia sfârşit. Cred că urma să mă trezesc legată, în aşteptarea celor de la balamuc. Deşi speram că privirea mea ucigătoare avusese efect.
– Nu cred că mai aveţi ce să vedeţi! Se adresă celor din jurul nostru.
Toţi începură să se foiască şi care mai de care să-şi găsească o ocupaţie. Mă holbam la el cum dădea indicaţii. Mă holbam cu neruşinare.
Arăta al naibii de bine tipul, şi semăna al naibii de mult cu Rob al ei. Îşi duse mâna către cap, trecându-şi degetele prin părul ravaşit şi lung. Mişcarea asta îl făcu să arate sexy şi dacă mai devreme regreta că sărise pe el, acum ar mai face-o odată. Îşi umezi buzele exact în momentul când el se întoarse spre ea, cu aceiaşi mimică serioasă.
– Noi doi trebuie să vorbim!
Sunt sigură pe mine, răspunzătoare şi… ce tot vorbesc aici, dacă aş putea aş fugi mâncând pământul.
– Ştiu, dar ăă…eu …
– Maya!
Şi asta a fost tot! Nu mi se păruse că semăna cu el, sau că vocea era aceiaşi, chiar el era!
M-am năpustit asupra lui cu pumnii încleştaţi şi îl loveam cu toată puterea mea minusculă.
– Idiotule! M-ai făcut să cred că nu eşti tu, şi pe deasupra m-ai făcut şi de râs în faţa colegilor tăi. Noii mei colegi!
– Şi eu mă bucur să te văd, şi mie mi-a fost dor de tine!
Încă zâmbea. E adorabil, zâmbetul ăsta l-aş ţine în ramă o viaţă întreagă. Dar acum… acum voiam să i-l şterg complet de pe buze… buzele acelea moi.
Ah.. revino-ţi Lucy!
Nu m-am putut abţine şi l-am îmbraţişat. Îmi era dor de el, şi nu îi puteam rezista, nu puteam sta supărată pe el.
– Îmi era dor de tine!
Când venea vorba de el eram slabă, în faţa lui toate slabiciunile mele prindeau viaţă, tot corpul meu trebuia să arate cât sunt de firavă şi neprotejată. Trebuia să schimb asta!
– Şi mie pitico!
Pitică? I se mai părea că sunt pitică? Eram matură, sau semi-matură, dar in nici un caz nu mai eram cea pe care o ştia el, cea de acum caţiva ani. M-am uitat urât la el în timp ce-i dădeam drumu din braţele mele.
– Nu-mi spune pitico, şi nu-mi mai spune Maya!
Mă privea intr-un mod confuz, confuz de adorabil.
– Nu înţeleg!
– Evident că nu înţelegi! Dacă m-ai fi căutat, măcar o dată de când ai plecat poate că înţelegeai, dar acum e evident că nu înţelegi, idiotule!
Se apropie din nou de mine să mă ia în braţe. M-am ferit, dar nu s-a lăsat. Mi-a prins mâinile şi mi le ţinea cu o singură mână de încheieturi, iar apoi m-a tras într-un mod brutal la el în braţe. Exact ca pe vremuri! Parfumul lui îmi invada mintea din nou. Credeam ca mi-am făcut, naibii, o fortăreaţă şi că nu avea cum să o treacă, dar ştia sau mă ştia mult prea bine încât se folosea de toate şiretricurile ca să se strecoare în mintea mea.
– Şşşt, calmează-te!
Am inspirat adânc după care m-am desprins din îmbraţişarea lui, încercând să-mi adun tot autocontrolul.
– Sunt foarte calmă.
– Bine. Asta e bine! Deci…cum ar trebui să-ţi zic?
Voiam să-i spun, voiam să-l aud când îmi spune pentru prima dată numele, să iasa după buzele lui, să sune mai minunat decât credeam eu că e posibil. Nu avea farmec să-l aud cum îmi spune „Maya”…
– Maya…?
Frate! Da’ce făcea? Îmi citea gândurile?
M-am uitat urât pe el.
– Să înţeleg că te enervează. Şi începu să chicotească, formând acel zâmbet înnebunitor de ispititor.
– Nici gând, îl ador, ba chiar îl venerez! I-am spus pe un ton ironic şi plin de sarcasm.
– Atunci…?
– Lucia.
– Frum..
– Ţi se pare că am nevoie să-mi complimentezi numele?
Nu aşteptam un răspuns, era o întrebare retorică, însă el şi-a strâns buzele într-o linie dreaptă şi şi-a mişcat capul într-o direcţie şi în alta.
– Nu, nu am nevoie. Am nevoie de tine, aveam nevoie de tine, asta îmi venea să strig, însă mi-am înfrânat instinctu şi am zis că pot să-i spun asta şi mai târziu. Am nevoie de o explicaţie. Nu poveste, nu basm, ci de adevar…oricât de dur şi crud ar fi, am completat pentru mine în gând.
– Nici nu aveam de gând să-ţi spun altceva înafară de realitate.
M-am aşezat pe un birou prăfuit, nefolosit de zile bune. El se aşezase într-un fotoliu destul de confortabil. Îşi închise ochii şi oftă, când şi-a deschis ochii nu am mai putut citi nimic pe faţa lui, nu mai era nici o emoţie.
– Nu am vrut să plec,cel puţin nu după ce te-am cunoscut pe tine. Dar luasem deja o hotărâre cu mult timp înainte, semnasem un contract si eram nevoit să-l respect. Nu ţi-am spus nimic. Nu credeam că te interesz. Erau momente când îmi arătai dragostea ta, dar erau mult mai multe când aveam impresia că sunt „un altul”, că sunt un simplu trecător în viaţa ta, că nu contez pentru tine.
Îmi doream să-l întrerup, să-i spun că nu avea dreptate, că se înşela amarnic. Pe atunci eram o copilă care încerca să-şi croiască drum în viaţă, să înveţe ce este încrederea, prietenia…să înveţe că poate fi iubită.
– Continuă! Doar asta mi-a iesit de pe buze, în loc de toată învălmăşeala mea de gânduri.
-… şi bineînţeles că te-am sunat! Sprâncenele lui s-au apropiat formând câteva cute, dar tonul îi era neschimbat. Am sunat şi mi-a răspuns o voce de bărbat şi..
– Da normal! Am explodat de furie. Ai crezut imediat că m-am dus şi am luat cartierul la rând ca să treacă prin patul meu. Poate aşa reuşeam să fac rost de o nouă achiziţie. La naiba Robert! Ai gândit veodată?
Un imbecil dădu buzna în mica încăpere. Era imbecilul de mai devreme. Dacă nu era şocul, de mai devreme, de vină cu siguranţă puneam un „nu deranjaţi, dacă vreţi să rămâneţi cu capetele pe umeri” scris destul de mare si pus cu mult timp în urmă să ne apucăm să vorbim.
Zâmbea ca prostu la mine. Probabil ar fi vrut şi el o primire aşa cum a avut Rob. Nici o şansă!
– Ruth a spus că te aşteaptă la cină.
De ce se uita la el când spunea asta? Avea vr-un defect din naştere, vorbea cu o persoana şi se uita în altă parte? Nu mi s-a părut că avea defectu ăsta şi mai devreme. Adevaru e că mai devreme eram atentă oriunde mai puţin la el.
– Poţi să pleci, i-am zis pe un ton rece. A fost surprins că i-am răspuns eu, însă a plecat. Nici nu ştiam când trecuse timpul aşa repede.
– Continuam povestea altă dată. Mi-am luat geanta şi am plecat, iar el se uita surprins la mine şi zâmbea. De ce mai zămbea? Nu trebuia să spună „mai stai!” sau „cum iau legătura cu tine?” ?
Stătea pe bancheta din spate a unui taxiu, cu nervi întinşi la maxim şi gândurile purtate departe. Ajunsese repede acasă.
– Ruth, am ajuns!
– Cum a fost prima zi? Era în bucătărie! Aveam să o ajut după ce mă relaxam puţin.
– Îmi fac un duş şi vorbim.
Mă îndreptasem spre baie, dar se auzi soneria. Credeam că Ruth era ocupată, m-am întors din drum să mă duc să deschid. Ajunsesem prea târziu! Ruth deschisese deja şi era în braţele lui Rob sărutâdu-l şi îmbrăţişându-l cu pasiune. Iar el îi răspundea în aceiaşi măsură.
Ce proastă sunt!

8 răspunsuri to “Capitolul 3 – Worse day since… now”

  1. Ah , biata Lucy … Sunt confuza , in sensul ca nu inteleg ce simte Rob , imi vine greu sa cred ca genul de „two at the same time” sau poate pe Lucy o vede acum doar ca o prietena , o sora ?! Oricum , acum nu mai e o copila si cred ca e demna de dragostea si respectul lui :X . Ceea ce nu stiu sigur e daca el e demn de ea …
    Capitolul e superb , as always :X !

    Kisses !!!
    Dyana :*:*>:D:D<

  2. wooow…(nush ce am cu woow’urile)… scuze ca nu ti`am pus mai devreme am fost la bunici mei….
    ce interesant Maya e Lucy

    sii

    Lucy e…. Maya

    uffff ce se complica treaba …

    posteaza repede ca sunt curioasa foc!!!

    te pupacesc,

    Ally

  3. am citit mai demult dar n-am reusit sa las comentariu din cauza unor probleme, si a netului care s-a jucat cu nervii mei.
    ce pot sa zic ? foarte frumos , e evident ca lui Rob nu ii este indiferenta Lucy, vom vedea cat de profunde sunt totusi sentimentele lui pentru Ruth.
    Imi pare rau ca nu este foarte cunoscut fic-ul, ca sa fie apreciat la justa lui valoare de mai multa lume, cum merita.
    Te-as sfatui sa il trimiti pe blogul de ficuri:
    http://welovefanfics.blogspot.com/
    E cunoscut si este actualizat mereu. sa-i trimiti Biei mail cu ficurile tale.

    te pup! cand postezi cap urmator ? 😀

  4. Hmm.. confuse people here!!!
    Deci Lucy a fost cu Robert cand avea numele de Maya.
    Mi – e mi s – a parut ca inca o place. Iubeste. 😡
    Dar apoi.. 😐
    Frumos. 😡

  5. hey Cathy.. esti bine ? Nu mai stim de mult timp de tine . Mai scrii ? daca nu, poate ar trebui sa dai un anunt, ceva, macar sa stim de tine. kisses! miss you!

    • ai dreptate krisz.
      am lasat cam totul balta in ultima vreme. am avut ceva probleme legate de spitale si alte chestii si nu prea mi-a stat mintea la alt ceva.
      de scris o sa mai scriu pentru ca nu imi place sa las ceva neterminat. insa voi scrie in functie de starea mea de spirit, desigur daca vor mai fi cititori mi-ar face mare placere sa stiu ca nu au renuntat…dar daca nu..banuiesc ca va fi doar pentru mine!

  6. :d minunat de fantastic
    😦 la urma e nebuna tipa:)) mai stiu eu una asa:)) oricum scrii minunat si te felicit

  7. o Doamne:|
    ma duc la urmatorul capitol:*:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: